Purtătoarea de cuvânt a Autorităţii Electorale Permanente, Anamaria Revnic Călugăriţa, a declarat că buletinele de vot pentru ambele tururi de scrutin de la alegerile prezidenţiale au fost trimise împreună pentru că aşa prevede legea.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Buletinele de vot pentru ambele tururi de scrutin au fost expediate în acelaşi timp deoarece aşa prevede legea. Şi s-au respectat întocmai dispoziţiile legale. În ceea ce priveşte instrucţiunile care sunt şi în interioriul plicurilor şi care au fost şi popularizate pe facebook prin comunicate de presă, practic prin toate canalele de comunicare, este specificat foarte clar şi e atras atenţia că în cazul celui de-al doilea tur de scrutin, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conţine candidatul pentru care optaţi, va trebui să vă asiguraţi că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin”, a declarat vineri seară Călugărița la Digi24.

Purtătoarea de cuvânt a mai spus că nu există timp fizic să se imprime noile buletine de vot și apoi ca plicurile să fie expediate abia după ce CCR ar fi decis care sunt cei doi candidaţi care merg în turul al doilea.

”După ce s-ar fi imprimat toate aceste buletine de vot asta ar fi durat, probabil, cinci-şase zile şi ca să expediezi plicurile mai durează iar trei-patru zile în funcţie de destinaţie, prin urmare, evident că nu exista timp fizic să fie trimise şi înapoi”, a explicat purtătoarea de cuvânt a AEP.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat, vineri, la Târgu Jiu, că va contesta măsura Autorității Electorale Permanente, care a trimis celor care votează prin corespondență plicuri cu buletinele de vot pentru ambele tururi de scrutin.

”Vom contesta acest lucru. Nu este un lucru normal, nu știm cine va intra în turul doi, deci eu cred că trebuie dat dovadă de mai multă transparență și cred că să trimiți două buletine odată cu toți candidații, și pentru turul I și pentru turul II, nu este un lucru bun", a spus Viorica Dăncilă.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că 2.000 de oameni din străinătate, care votează prin corespondență, au votat deja și pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, după ce instituția a trimis deodată buletinele de vot pentru ambele tururi. Președintele AEP, Florin Mitulețu, a declarat la Antena 3 că persoanele care au ales să voteze prin corespondență au primit două buletine de vot identice, unul pentru turul I, altul pentru turul 2, urmând ca după anunțarea rezultatelor după primul tur de scrutin aceștia să aleagă de pe al doilea buletin unul dintre candidații rămași în cursă.

În cazul în care cei care și-au exprimat deja dreptul de vot pentru turul doi, dar nu au votat cu unul dintre candidații care vor trece de turul întâi, buletinele de vot vor fi declarate nule, au mai anunțat reprezentanții AEP.