[P] ​Cum să-ți construiești o carieră de succes în domeniul financiar?

de     Smile Media
Marţi, 22 octombrie 2019, 9:35 Actualitate | Esenţial


It's what we call future ready
Foto: ACCA
​Părinții noștri ne-au învățat că este suficient să terminăm o facultate bună, să avem un CV decent și o prezență impecabilă la interviul de angajare pentru a obține jobul dorit. Aceste elemente de bază garantează acum doar înscrierea în cursa joburilor, nu și victoria. Nu mai este suficient să treci cu bine de un interviu de recrutare, ci sunt necesare planificarea și pregătirea continuă pentru a progresa în carieră.

Pe o piață a muncii extrem de competitivă și aflată în continuă schimbare, rămân relevanți cei care își planifică pas cu pas cariera și sunt deschiși oportunităților din jurul lor, care își dezvoltă atât abilități tehnice dar și capacități soft, de interacțiune, relaționare și comunicare cu ceilalți.

În cariera financiară, doar abilitățile tehnice nu mai sunt suficiente. ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), organizația internațională care oferă calificări profesionale în domeniul financiar, a arătat în cadrul unui raport privind evoluția pieței muncii în domeniul financiar că profesionistul viitorului trebuie să dea dovadă nu doar de inteligență și experiență, dar și de viziunea și abilitatea inovatoare de a putea prezice tendințele de business. El trebuie să se remarce printr-un nivel ridicat de creativitate, evidențiat prin abilitatea de a face conexiuni, a folosi informații existente în situații noi și de a genera idei inovatoare.

Iată câteva sfaturi esențiale pentru cei care doresc să avanseze într-o carieră în domeniul financiar:
  • Implică-te mai mult în organizația în care lucrezi. Inovează, vino cu idei noi, și folosește resursele disponibile pentru a duce întreaga organizație mai departe.
  • Caută să te implici în proiecte și sarcini noi, chiar dacă nu îți aduc o promovare imediată, dar îți oferă cunoștințe, abilități, experiențe și oportunități.
  • Creează-ți un brand personal. Definește-te drept un expert indispensabil în cadrul acestui sector de activitate.
  • Acumulează experiență internațională și multiculturală. Adaptabilitatea la un mediu format din persoane provenite din țări și culturi variate reprezintă un avantaj considerabil pe o piață a muncii ce atrage din ce în ce mai intens resurse umane din afara țării.
  • Caută mentori în interiorul dar și în afară organizației. O carieră solidă se alimentează și dintr-un schimb continuu de experiență cu profesioniști din afara companiei în care lucrezi. ACCA are în România peste 4000 de membri și studenți cu care poți relaționa.
  • Dezvoltă aptitudini digitale. Abilitățile digitale sunt indispensabile profesioniștilor viitorului, care au nevoie să cunoască și să utilizeze eficient tehnologia, dar și să identifice din timp schimbările tehnologice cu caracter disruptiv. Curicula ACCA este concepută astfel încât să dezvolte și astfel de abilități iar examenele ACCA vor fi integral pe calculator din 2021.
  • Relaționează. Construirea unei rețele de contacte profesionale dar și cultivarea inteligenței emoționale sunt aspecte care pot influența cariera în mod definitoriu. ACCA România organizează peste 12 evenimente pe an pentru a le oferi membrilor oportunități de networking.
Pentru a deveni un adevărat expert în finanțe, dezvoltarea profesională merge în tandem cu construirea abilităților de interacțiune. ACCA nu pregătește doar experți care răspund tehnic provocărilor viitorului, ci profesioniști care o fac într-un mod etic, în care abilitățile de lider și de comunicator le oferă un avantaj strategic greu de egalat. Această combinație de aptitudini pe care membrii ACCA le dobândesc în parcursul de învățare, răspunde unui mediu de business aflat în continuă și rapidă schimbare, modelat puternic de revoluția digitală și tehnologică.

Apetitul pentru acreditarea ACCA este dat și de rezultatele foarte bune obținute de membrii ACCA în companiile în care își desfășoară activitatea. Astfel, unul din cinci membri ACCA ajunge să ocupe poziții de top, fie CEO, CFO sau director financiar.

ACCA - Association of Chartered Certified Accountants - este cea mai mare asociație contabilă globală ca număr de membri și studenți. Cu peste 436.000 de studenți și aproximativ 170.000 de membri în 180 de țări, ACCA are o rețea extinsă care cuprinde peste 91 de birouri și centre locale în întreaga lume.

Vom dezbate pe larg despre cum va evolua cariera în domeniul financiar în cadrul webinarului din data de 30 octombrie, ora 7 PM (EET). Va invităm să fiți alături de noi!






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2698 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version