Procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat, luni, după discuțiile de la Secția de anchetare a magistraților, că în acest moment nu se mai pune problema retragerii niciunui apel din dosare. Secţia specială a retras apelurile din dosarele lui Viorel Hrebenciuc, Sebastian Ghiţă și judecătorul Damian Dolache de la Curtea de Apel București, iar procurorul general susține că dintre cele trei apeluri retrase, cel "cu cele mai puține probleme" a fost cel din dosarul fostului parlamentar PSD Sebastian Ghiță, fugar în Serbia.

Bogdan LicuFoto: Agerpres

"În momentul acesta, nu se mai pune problema retragerii niciunui apel, iar lucrul acesta îl discutasem deja la o întâlnire precedentă cu cei din cadrul Secției, cu atât mai mult cu cât acum a intervenit și decizia Curții Constituționale cu privire la completele de 3", a declarat Bogdan Licu.

El a susținut că, dintre cele trei apeluri retrase, cel "cu cele mai puține probleme" a fost din dosarul fostului parlamentar Sebastian Ghiță.

"Am constatat că, la baza deciziei de a retrage acel apel, a stat ancheta care se desfășoară la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție, anchetă în care s-a dispus control judiciar de aproape un an față de procurorii Onea și Negulescu, iar un lucru foarte important este că în acea cauză, înainte de trimiterea în judecată la DNA a acelui dosar, au fost cinci procurori cu funcții de conducere care și-au exprimat opinia, în scris, că acolo nu sunt fapte penale și că acel dosar nu trebuie trimis în instanță. Aceasta a fost decizia care a stat la baza retragerii acelui apel. Cu privire la celelalte două apeluri, nu am avut cu cine să discut pentru că domnul Stan Gheorghe, fostul șef al Secției, dânsul a hotărât retragerea, este judecător CCR. Am discutat cu absolut toți procurorii. Absolut toți cei cinci procurori", a completat Bogdan Licu, citat de Mediafax.

Sebastian Ghiță, fugar în Serbia, a fost achitat definitiv în dosarul de corupție în care a fost judecat alături de foști șefi din poliție și parchete din Prahova, după ce Secția de anchetare a magistraților a retras apelul DNA, apreciind că "hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind în mod judicios motivată, având un puternic suport probator”.

Secția specială a retras și apelul în dosarul fostului parlamentar Viorel Hrebenciuc, dar și în dosarul judecătorului Damian Dolache de la Curtea de Apel București, judecat după ce ar fi condus băut.

Ulterior, Gheorghe Stan, fostul șef al Secției pentru anchetarea magistraților și noul judecător CCR, a susținut, într-un interviu pentru agenția Mediafax, că retragerea apelurilor din dosarele lui Viorel Hrebenciuc și Sebastian Ghiță a avut la bază corespondența cu șeful DNA, care ar fi împărtășit opinia. El a fost însă contrazis imediat de DNA, care a precizat că în cazul retragerii apelului în dosarul lui Viorel Hrebenciuc nu a existat nicio corespondență cu Secția de anchetare a magistraților, DNA aflând din presă despre acest demers al secției, iar în dosarul lui Sebastian Ghiță secția a notificat DNA în ziua în care a retras apelul.

În urmă cu două săptămâni, procurorul general Bogdan Licu spunea, întrebat despre controversata secție de anchetare a magistraților, că este foarte dificil să susțină această structură, în condițiile retragerii peste noapte a unor apeluri. El preciza că acesta a fost unul dintre punctele de discuție cu delegația MCV care s-a aflat în România. "Dânșii (reprezentanții secției speciale - n.r.) știu punctul meu de vedere, pe care l-am exprimat public. Eu sper să nu mai avem asemenea surprize, pentru că, din păcate, eu am reacționat la retragerea apelurilor. Înalta Curte, un complet de 3 și ulterior un complet de 5 (judecători – n.r.) au statuat că pot retrage aceste apeluri. Statuând acest lucru, singurul lucru care mi-a rămas de făcut a fost acela de a ataca la CCR prevederile Ordonanței 7”, declara Bogdan Licu.

În ultimul său raport privind România, publicat săptămâna trecută, GRECO se declară preocupat în mod special de faptul că recomandarea de a se renunța la înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost complet ignorată și insistă că această secție - văzută ca o anomalie a cadrului instituțional existent - trebuie desființată.