Radu Mazăre va fi vizitat la Penitenciarul Rahova de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care îl va "încuraja" și îi va "întări credința", a declarat, vineri, Mihai Mazăre, fratele fostului primar al Constanței.

IPS TeodosieFoto: Agerpres (editat)

"Știu că se vehicula (că Mazăre va fi vizitat de Arhiepiscopul Tomisului - n.r.). Am vorbit acum două ore cu dânsul. Mi-a spus ce știam - că este în perioada de examene acum, are două săptămâni în care are studenți și dă examen cu ei. După ce termină examenele vine să-l vadă pe Radu, să-l încurajeze, să-i întărească credința”, a declarat Mihai Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, fostul primar al Constanței "nu s-a resemnat cu pedeapsa definitivă", la Înalta Curte de Casație și Justiție fiind pe rol contestația în anulare. Un termen a avut loc vineri, însă a fost amânat deoarece motivarea sentinței nu a fost încă redactată.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor, este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Lunga prietenie IPS Teodosie - Radu Mazăre

În anul 2001, atunci când Teodosie Snagoveanu a devenit Arhiepiscopul Tomisului, Radu Mazăre era primarul Constanței de opt luni.

În cei 15 ani în care Mazăre a condus Primăria Constanța și IPS Teodosie Arhiepiscopia Tomisului, declarațiile de prietenie dintre cei doi au fost constante, iar ajutorul reciproc în situațiile-cheie nu numai că nu a lipsit, dar a fost și semnificativ, a scris info sud-est. Și asta pentru că Teodosie și Mazăre au înțeles rapid că, pentru a-și consolida puterea, cei doi erau obligați să-și legitimeze reciproc statutul în fața electoratului, respectiv a credincioșilor.

Acest tandem a fost sudat de fostul premier Adrian Năstase, un apropiat al lui Teodosie și omul care l-a pus pe Radu Mazăre șef la PSD Constanța.