Demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii pot obține autorizație de port-armă fără absolvirea unui curs de instruire teoretică și practică în acest sens, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de plenul Senatului. Guvernul nu susţine această propunere legislativă, motivând că excluderea acestor categorii de la obligativitatea absolvirii unui curs nu este justificată în niciun fel.
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 14 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor a fost adoptată de senatori cu 42 de voturi "pentru", 15 "împotrivă" şi 4 abţineri, potrivit Agerpres.
Proiectul de lege iniţiat de deputatul liberal Florin Roman stipulează, la art 14, alin 1, litera g, că "au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cu excepţia demnitarilor, magistraţilor, diplomaţilor, militarilor şi poliţiştilor, pe perioada cât sunt în activitate şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor". Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Argumentele inițiatorilor
"Având în vedere evoluţia fenomenelor infracţionale, caracterizate uneori prin agresiuni armate asupra persoanelor şi bunurilor acestora, cererilor unor cetăţeni de a-şi asuma dreptul de apărare împotriva celor care le pun în pericol viaţa şi integritatea corporală, precum şi interesul general de punere sub control cât mai riguros al regimului armelor şi muniţiilor, se impune modificarea cadrului legislativ care reglementează acest domeniu.(...) În timpul anilor de carieră militară şi poliţienească persoanele menţionate au avut în dotare armament de luptă automat şi semiautomat cu muniţie de război folosit în misiune reale şi aplicaţii în trupe şi tehnică militară", explică deputatul liberal în expunerea de motive a proiectului.
Guvernul nu este de acord
Guvernul nu susţine această propunere legislativă, motivând că "excluderea demnitarilor, magistraţilor şi a diplomaţilor de la obligativitatea absolvirii unui curs de instruire în vederea autorizării de procurare a armelor letale fără niciun fel de motivare sau de condiţionare referitoare la eventuala pregătire militară a acestora nu este justificată în niciun fel, astfel că soluţia normativă propusă poate fi criticabilă din punct de vedere constituţional".
În punctul de vedere al Guvernului se arată că "aceste cursuri sunt necesare chiar şi pentru militari pe perioada cât sunt în activitate şi după trecerea în rezervă sau în retragere având în vedere că prin natura atribuţiilor de serviciu unii dintre aceştia nu au în dotare astfel de arme sau activităţile pe care le desfăşoară nu presupun instruiri teoretice şi practice cu periodicitatea necesară unei cunoaşteri aprofundate atât a caracteristicilor tehnice şi funcţionale ale armelor de foc letale, cât şi a legislaţiei armelor destinate uzului civil".
Tare sunt curios ce ar putea sa faca rovana sau norica cu un pistol.
Masura are dus si intors. In mod normal nu ai voie sa tii incarcatorul in arma si nici glont pe teava. Ceea ce inseamna ca daca prinzi un demnitar pe strada, ii poti cara multi pumni in cap pana apuca sa introduca incarcatorul, sa scoata piedica si sa traga. Asta va duce la un caz identic cu cel al politistei din August: li se vor fura armele inainte sa apuce sa traga cu ele.
Pe de alta parte, daca umbla cu glont pe teava, pot omori oameni nevinovati in caz de panica si asta e la fel de rau.
O dizolvare a parlamentului ar remedia oricum problema, i-ar face oameni simpli si atunci ii vom aborda prieteneste.
dar cu magistratii si demnitarii e alta socoteala. Pai cum sa ii dai nene pistol unuia ca si Catalin Radulescu, zis deputatul mitraliera??? ala e schizofrenic, trebuie intai examinat psihologic sa vezi daca are discernamant, examinat fizic ca sa fii sigur ca vede in ce trage, apoi sa faca cursuri de tir si folosirea a armei, apoi ii dai arma...
Dar nu sa ii dai arma in mana pe motiv ca e ele deputat...apoi te trezesti ca omoara oameni pe strada ca au strigat Jos PSD>
Le este teama! Si cretinii cred ca un pistol ii poate salva!
Nici tancuri daca va cumparati, tot nu scapati, daca veti fi cu adevarat cautati!
Stergeti repede aberatia asta. Vrei pistol, respecta legea ca toti ceilalti!
Sunt multe categorii de angajati, care chiar daca intra in acelas grup generic, nu au in fisa postului si partea cu manuirea armelor.
Chiar si cei care la locul de munca au in echipament arme de foc nu au si antrenamentul necesar. Adica vina este si de sistem care nu echipeaza si antreneaza corespunzator. Cand echipamentul e din anii 50 ce pretentii sa ai si cu trageri saptamanale si aprofundare legislativa sau conduita...
Si cand lucrurile stau asa de prost unde pesemne exista instruire ca obligatie de serviciu, adica ceva asigurat angajatilor, cum poti sa excluzi necesitatea intruirii pentru persoane care nu au in dotare arme, deci fara acea obligatie de serviciu, cum sunt diplomatii sau magistratii?
E prea greu sa faci niste cursuri si sa petreci niste ore in poligon?
Clar una dintre cele mai tampite propuneri pe care am auzit-o in ultima vreme.
Deci e nevoie de antrenament constant. Atat la partea practica, in special pentru controlul emotiilor, cat si cea teoretica, in special conduita dar si legislatia. La politisti sau chiar graniceri am auzit destule exemple ca nu toti chiar au habar cu ce se mananca regimul armelor si munitiilor. De fapt e logic cand nu face parte din activitatea zilnica pentru multi. Nu te poti astepta ca un ofiter la circulatie se intalneste atat de des cu astfel de situatii ca sa fie instruit corespunzator.
In contextul asta mi se pare normal ca pentru categoriile de angajati care nici macar nu au armament in dotare, chiar nu are sens sa mai explici de ce trebuie sa sustina cursuri de instruire.