Votul la sate: Alegători din Suceava vor merge la secții amenajate în săli unde se țin slujbe pentru morți

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 25 mai 2019, 15:17 Actualitate | Esenţial


Stampila vot
Foto: AGERPRES
Alegătorii din satele Poiana și Jahalia, județul Suceava, vor vota, duminică, în două spații mai puțin obișnuite: în săli în care se organizează praznice pentru morți, transmite Mediafax. Autoritățile nu au găsit alte spații disponibile pentru amenajarea secțiilor de vot.

În satul Poiana, comuna Zvoriștea și în satul Jahalia, comuna Râșca, secțiile de vot au fost amenajate în sălile în care se organizează praznice pentru morți, aparținând parohiilor ortodoxe. Cabinele de vot, urnele și camerele de supraveghere au fost deja instalate, fiind așteptate să ajungă buletinele de vot.

”În satul Poiana școala este în renovare, locul în care se desfășura secția de votare anii trecuți. Am apelat la biserică pentru prăznicar, fiind singura unitate care există în sat ca fiind din partea statului. Am făcut cerere la Autoritatea Electorală, ni s-a aprobat și am organizat secția de votare”, a declarat Constantin Barariu, primarul comunei Zvoriștea.

Primăria comunei Zvoriștea a încheiat un contract de închiriere cu parohia din Poiana și va plăti o chirie de 1.000 de lei pentru trei zile în care sala în care se organizează praznice va fi folosită pentru scrutin. În județul Suceava au fost amenjate 560 de secții de vot, majoritatea în școli și gădinițe, sau în sediile primăriilor. Duminică, la urne sunt așteptați 603.705 de alegători.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3377 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    Nu radeti, e gandita treaba! (Sâmbătă, 25 mai 2019, 15:26)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Inainte sa fiti neseriosi si rautaciosi si sa faceti misto de ei, vreau sa va zic ca e pusa la punct atent treaba si e foarte destept gandit totul.
    Sa va explic: ei s-au gandit ca daca vor vrea si mortii sa voteze, de ce sa nu poata? Nu trebuie sa facem discriminari.

    Si stiu ce ganditi "hai ma frate, cum sa voteze mortii?" Cum? Pai ce, ar fi prima oara? Nu s-a mai intamplat?

    Motto-ul PSD ar trebui sa fie: "PSD - un partid atat de iubit de popor, ca pana si mortii il voteaza".
  • +1 (5 voturi)    
    Este Un Mesaj pentru P$D (Sâmbătă, 25 mai 2019, 15:30)

    un domn [utilizator]

    Mortii din Teleorman de la Referendumul Loviturii de Stat au transmis telepatic un mesaj la Suceava
  • 0 (4 voturi)    
    În (Sâmbătă, 25 mai 2019, 18:03)

    nahir [utilizator]

    Teleorman nu mai e nevoie de secții speciale pentru morți.
    I-a învățat dragnea cu școala, că trebuie să avem viitorul bine pregătit.
  • +1 (3 voturi)    
    Așa sunt morții la Suceava.Mai comozi. (Sâmbătă, 25 mai 2019, 18:44)

    asavreau [utilizator]

    Nu vor să se deplaseze la secția de votare și nici urna mobilă nu o vor că la urna mobilă nu-i bere și mici.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version