Episcopul Huşilor: Trăim vremurile unui totalitarism al progresiştilor, care aruncă la coşul de gunoi al istoriei valorile tradiţionale

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:03 Actualitate | Esenţial


Ignatie Mureseanul, episcopul Husilor
Foto: EpiscopiaHusilor.ro
Episcopul Huşilor, Ignatie, le transmite credincioşilor ortodocşi, în scrisoarea pastorală de Înviere, că "împărtăşirea cu Hristos şi trăirea adevărului" reprezintă "unica salvare de la tristeţile şi nedumeririle lumii de astăzi", când societatea este dominată de "un totalitarism al progresiştilor, ce aruncă la coşul de gunoi al istoriei valorile supreme tradiţionale - credinţa şi familia", îndepărtându-i pe oameni de Dumnezeu.

Prelatul susţine că acest tip de totalitarism este mai "subtil decât celelalte, dar cu o forţă similară de impunere".

"Totalitarismul actual este mai cumplit şi mai groaznic pe termen lung decât totalitarismele secolului al XX-lea, pentru că îl subjugă pe om pieţei nesăbuite a dorinţelor trupului, încarcerându-l în material, fără să aibă perspectiva credinţei ca vedere şi "încredinţare a lucrurilor celor nevăzute" (Evrei 11, 1). Este o încercare de reconfigurare a unei noi umanităţi înstrăinată de Dumnezeu. Uneori nici nu ne dăm seama cum ne distruge "graţios" şi "tolerant". Este ca şarpele care îşi calculează cu precizie muşcătura fatală", a afirmat episcopul Huşilor, potrivit Agerpres.

El a subliniat că "cele nevăzute sunt infinit mai importante decât cele materiale" și reprezintă unica salvare de la tristeţile şi nedumeririle lumii de astăzi.

"Doar Emausul Liturghiei poate schimba inimile noastre în lumină, bucurie şi linişte de la Dumnezeu, pentru că este singura "fereastră prin care putem să vedem cerul". Şi, Doamne, câtă nevoie avem de cer pentru a scăpa de iadul păcatelor!", a mai arătat Ignatie, în scrisoarea pastorală.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















5371 vizualizari

  • -32 (48 voturi)    
    Nu greseste deloc. (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:17)

    Lok [utilizator]

    Dar s-a trezit abea acuma? Cand bula progresista se sparge. Vorba veche, dupa razboi multi revolutionari se arata cu carnet.
  • +37 (57 voturi)    
    o laie (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:19)

    Soljenitin [utilizator]

    Prima institutie care indeparteaza romanii de credinta si biserica este insasi biserica ortodoxa romana. Nesatula de bani, hrapareata, lacoma de averi si dornica de posesii, aceasta si-a abandonat complet misiunea, menirea si scopul: acela de a fi un echilibru in viata oamenilor si de a conferi suport spiritual.

    Pederasti, corupti, nemernici, santajisti si penali, asta a ajuns sa fie biserica si, odata cu ea, marii prelati care, iata, dau acum lectii de moralitate.

    Ati abandonat calea domnului pe care o propovaduiti, domnilor! Ati abdicat de la misiunea voastra! Iar pentru asta meritati decazuti din locurile pe care temporar si abuziv le ocupati!
    • -2 (26 voturi)    
      Dar cand a fost biserica altceva? (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:31)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      Singura diferenta astazi este ca avem multe mijloace alternative de informare si comunicare. Nu se mai poate ascunde dupa presa partinica.
  • +43 (55 voturi)    
    Pe bune ? (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:20)

    sfarleaza [utilizator]

    Pai daca "cele nevăzute sunt infinit mai importante decât cele materiale" de ce nu renunti la averea pe care o ai si tu si episcopia ta si BOR in general ??
    Ipocrit batran !
    • -10 (10 voturi)    
      "Cuvantul s-a facut trup" (Miercuri, 24 aprilie 2019, 19:21)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui sfarleaza

      Este imposibil sa ii explici unui materialist individualist cum se face ca oamenii pot sa isi investeasca munca in altceva decat pantece, de exemplu inapoiatii aia de medievali lipiti pamantului care au lucrat o viata sa construiasca ceva ce stiau ca nu vor vedea cu ochii lor terminat. Si totusi, in istorie asta e singurul lucru care conteaza. Tu nu vezi decat fraieri care au lucrat sa-i faca o hardughie unui burtos de episcop.
      Miliardarii au donat sa reconstruiasca o cladire veche. Dar ce pot construi ei nou? Centrul Pompidou. Multumim frumos.

      https://www.youtube.com/watch?v=D1gpi8lpMm4
  • +42 (54 voturi)    
    Dorim decuplarea cultelor de la buget. (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:22)

    prec [utilizator]

    Interzicerea predării religiei în școli.
    Impozitarea afacerilor bisericești.
    Confiscarea și trecerea în domeniul statului a tururor averilor bisericești.
    • -20 (32 voturi)    
      Exact (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:34)

      sepia [utilizator] i-a raspuns lui prec

      Asta e totalitarismul despre care e vorba in articol.
      • +7 (7 voturi)    
        Faraoane, să trăiască din banii enoriașilor. (Miercuri, 24 aprilie 2019, 20:37)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui sepia

        Nu din banii statului. Adică tu, după ce iei salariul, te duci lunar la biserică și cotizezi. Nu este firesc?
        Eu nu vreau să le dau nimic popilor.
    • -17 (33 voturi)    
      la care trebuie adaugat (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:54)

      AndJorj [utilizator] i-a raspuns lui prec

      eliminarea fizica a tuturor credinciosilor crestini, obligarea tuturor oamenilor sa se inchine exclusiv la bani si sa proslaveasca partidul si conducatorul iubit care ne-au adus din nou in epoca de aur.
    • -22 (30 voturi)    
      Degeaba doresti toate astea (Miercuri, 24 aprilie 2019, 12:04)

      Intermezzo [utilizator] i-a raspuns lui prec

      Fiindca cel ce a hotarit ca in acest Univers orice fiinta sa fie muritoare va avea grija ca nici tu sa nu faci exceptie. Cimitirele sunt pline de indivizi care au gindit ca tine si carora nu le-a folosit asta la nimic. S-au intors in țărînă iar bacteriile si viermii i-au transformat in gramajoare de oase mai mult sau mai putin contorsionate. Morala: omul sa indrazneasca sa se RĂȚOIASCĂ la Dumnezeu abia dupa ce devine nemuritor. Pina atunci totul e doar " blowing in the wind ".
      • +7 (7 voturi)    
        morala !!!!!!.. (Miercuri, 24 aprilie 2019, 17:51)

        exilatul [utilizator] i-a raspuns lui Intermezzo

        imbe-ilii sa .."priveasca" mai mult pamintul decit cerul....mare e gradina....lui "ala de sus"...si plina de....buruieni..!!
  • +20 (26 voturi)    
    Sfanta fatarnicie (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:27)

    ipolitic [utilizator]

    Zeus, Hera, Athena, Apollo, Artemis, Afrodita,Poseidon, Ares, Demetra, Dionis, Hefaistos şi Hermes...degeaba au castigat lupta impotriva Titanilor, i-ati aruncat
    pe toti la cosul de gunoi al istoriei. Si erau niste zei frumosi, intelepti, umani si aproape progresisti..ce pacat.
    Mare pacat.
    • -11 (11 voturi)    
      bai, (Miercuri, 24 aprilie 2019, 16:45)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      tu esti din holod?
  • +19 (27 voturi)    
    Cele nevazute (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:30)

    feroviarul123 [utilizator]

    Pai de ce nu le faceți sa fie văzute mai bajeti? Ca nu puteți. Sunteți doar niște șarlatani îmbrăcați în rochii. Tu vorbești bai travestitule de cele materiale? tu nu ești îmbrăcat în aur și mergi cu Mercedes-ul la serviciu? Ia mergi pe jos in straie de sac ca poate-poate mai scade burta.
    • -6 (6 voturi)    
      Propaganda (Miercuri, 24 aprilie 2019, 19:34)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui feroviarul123

      Nu vedem in aceste comentarii decat vechea erezie gnostica a suprematiei spiritului fata de materie. Crestinismul, datorita intruparii lui Hristos, este o filozofie integratoare. Trupul si cele materiale trebuie folosite, la fel ca si spiritul, spre preamarirea lui Dumnezeu, ca aceasta e prima porunca a lui Isus. Umanistii, ca Iuda in Miercurea patimilor, o cearta pe femeia pacatoasa ca a uns picioarele lui Isus cu mir scump, in loc sa-l dea saracilor. Preotul, fiind calugar, nu are nimic. Se imbraca in straie de sac negre, ceea ce numesti cu dispret si transfobic o "rochie". Nu el se imbraca in aur, ci Hristos, cand celebreaza liturghia folosindu-se de trupul unui preot, de vreme ce trupul sau glorificat s-a inaltat la cer. De aia zice Pavel ca Biserica e trupul mistic al lui Hristos.
      • +4 (4 voturi)    
        Bă, ești normal!? (Miercuri, 24 aprilie 2019, 20:42)

        prec [utilizator] i-a raspuns lui Setalcott

        Du-te la Trinitas.
        Dar când te vei îmbolnăvi, să mergi la biserică și să te trateze popii, nu medicii.
        • -5 (5 voturi)    
          Multumesc, asemenea (Joi, 25 aprilie 2019, 1:54)

          Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui prec

          Si tu cand te vei imbolnavi sa mergi la un medic ateu.
  • +21 (31 voturi)    
    bate vant dinspre Rusia (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:37)

    demetru [utilizator]

    BOR este o institutie tot mai anacronica si incepe sa devina chiar periculoasa. S-a aliat cu CPF pentru referendumul rusinii, a inceput sa regurgiteze temele de import ale evanghelicilor fundamentalisti americani, lupta cu "progresistii", vantura conspiratii cu neomarxisti, Soros, sentimente anti-UE, denunta "globalistii", cai verzi pe pereti cu cipuri, pasapoarte biometrice, canta in struna PSD-ului in schimbul pomenilor pentru catedrala, biserici.

    Scandalurile se tin lant in sanul sau, de la pedofili la corupti si personaje violente si pana la afisarea bogatiei intr-o tara saraca. Inca o tentativa de distragere a atentiei si un ajutor nesperat dat propagandei ruse. Se confirma inca o data ca Occidentul este putred asa cum zicea si propaganda URSS. Mesajul din subliminal este: nu mai bine stam noi langa fatii ortodocsi din uniunea euro-asiatica?
    • -8 (8 voturi)    
      Astea sunt regulile jocului facute de progresisti (Miercuri, 24 aprilie 2019, 18:58)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui demetru

      Evident, conservatorii nu au loc in Europa. Uite ce a patit Roger Scruton.
    • -7 (7 voturi)    
      Rusine (Miercuri, 24 aprilie 2019, 19:37)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui demetru

      Sa-ti fie tie ca vrei sa pervertesti cununia sfanta cu spurcaciuni sexo-marxiste.
  • -21 (29 voturi)    
    comentariole (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:49)

    martel55 [utilizator]

    qde aici sunt cea mai buna dovada ca este adevarat ce se spune in articol....deja multi oameni care se cred supeirori s-au lasat subjugati de acest nou totalitarism si il promoveaza , unii in cunostinta de cauza, altii fara sa is dea seama, dar o fac
    • +4 (4 voturi)    
      Poate asa (Joi, 25 aprilie 2019, 8:39)

      ABBV [utilizator] i-a raspuns lui martel55

      "QED - Quod Erat Demonstrandum" vrei sa spui. Sunt o groaza de oameni superiori lipitorilor astea.
      Superior moral, fac ce trebuie si cu toate astea dovedesc modestie. Au deschidere sa ajute o cauza nobila fara sa stea cu mana intinsa ca lipitorile astea de la BOR.
      Ce diferenta e intre lipitorile astea si asistati sociali care sau dus cu bolizi de lux sa isi ridice ajutorul social ? Care e lectia morala aici ?
  • +16 (24 voturi)    
    Va rugam lamuriti-ne, (Miercuri, 24 aprilie 2019, 11:53)

    dincannes [utilizator]

    … acum 3000 de ani se putea trai fara impartasire si botez? Erau oamenii mai putin fericiti atunci?
    Dar acum 100.000 de ani? Nu rideau, nu se iubeau, nu cintau, nu dansau?
    Va rugam, credem in Dumnezeu, dar nu ne mintiti cu fiul Domnului ! Chiar Hristos spunea (referitor la asta), "voi spuneti" !
  • +23 (35 voturi)    
    Suntem . . . (Miercuri, 24 aprilie 2019, 12:02)

    Vali Cel Batran [utilizator]

    . . . in secolul XXI taica! In mod normal ar fi trebuit sa dispareti demult cu dogmele voastre religioase care numai de Divinitate nu tin! Toate nenorocirile din ziua de astazi se petrec in lume in numele religiei? De ce? Cum explici parinte acest lucru? Exista o singura explicatie! In vataturile voastre sunt nocive, duc la fanatism prin îndobitocirea acelei parti din populatie mai putin educate si cu frica de Dumnezeu. Si voi aveti grija indiferent daca sunteti preoti, abati sau imami, sa mentineti si sa amplificati aceasta teama!
  • -8 (18 voturi)    
    Totalitariști și unii și alții... (Miercuri, 24 aprilie 2019, 12:22)

    BEDE [utilizator]

    Nici Preafericitul și ai lui înalt-preasfințiți nu sunt mai puțin totalitariști: și ei ar vrea să-i aibă sub patrafir pe toți...
    Și ultra-progresiștii și ultra-liberalii ar vrea să marginalizeze pe oricine face anumite afirmații care nu le convin lor: nu vor cu nici un chip să audă de păcat și de judecata lui Dumnezeu.
    Cine râde la urmă râde mai bine:

    Împăraţii pământului se răscoală
    şi domnitorii se sfătuiesc împreună
    împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând:
    „Să le rupem legăturile
    şi să scăpăm de lanţurile lor!”
    Cel ce şade în ceruri râde,
    Domnul Îşi bate joc de ei.
    Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte
    şi-i îngrozeşte cu urgia Sa, zicând:
    „Totuşi Eu am uns pe Împăratul Meu
    pe Sion, Muntele Meu cel sfânt.”
  • +14 (22 voturi)    
    Comentarii din buza mertanului (Miercuri, 24 aprilie 2019, 12:38)

    simex [utilizator]

    Da de mafiotii de la putere nimic? Curajosilor :)
  • -13 (21 voturi)    
    Ia sa ne spuna noua cineva (Miercuri, 24 aprilie 2019, 13:06)

    Intermezzo [utilizator]

    A vazut careva vreo inmormintare la care sicriul sa fie aruncat direct in groapa, fara vreo slujba din partea unui preot? Fiindca ateii asa ar fi firesc sa se ingroape. N-a vazut nimeni, ceea ce inseamna ca toti ateii lasa cu limba de moarte sa fie inmormintati cu popa. S-au ratoit ei la Dumnezeu in timpul vietii dar o lasa mai moale cind e vorba sa deie coltul. Si toti astia care spumega p' acilea impotriva popilor, la inmormintare nu e unul care sa ceara sa-i fie aruncat cosciugul direct in groapa, fara slujba. Mai ramin aia care se incinereaza dar sunt o minoritate neglijabila. Crematorii sunt numai in marile orase, nu si in fiecare satuc.
    • +13 (19 voturi)    
      Daca nu ai vazut nu inseamna ca nu exista (Miercuri, 24 aprilie 2019, 14:11)

      Ecce_Homo [utilizator] i-a raspuns lui Intermezzo

      Cunosc romani care si-au donat corpul facultatii de medicina. Au stabilit asta prin testament, au vorbit cu familia si au ales donarea corpului si incinerare dupa un numar de ani. Fara slujba fara nimic. Daca nu cunosti cazuri asta nu inseamna ca nu exista.

      Pe de alta parte stiu si cazuri de sinucidere a unor credinciosi (da, exista) iar biserica refuza sa le faca slujba de inmormantare.

      E un lucru mult prea complex pentru a fi dezbatut intr-un comentariu pe hotnews insa nu reusesc sa inteleg de ce nu avem macar un pic de intelegere pentru cei care sunt altfel decat noi? Ca-s atei sau credinciosi sau umanisti sau ce-or fi? De ce nu avem bunul simt sa respectam alegerile celorlalti?
      • -9 (15 voturi)    
        N-ai priceput esenta comentariului meu (Miercuri, 24 aprilie 2019, 15:12)

        Intermezzo [utilizator] i-a raspuns lui Ecce_Homo

        Care surprindea INCONSECVENTA ateilor, foarte vocali fata de cler si foarte viteji fata de Dumnezeu cit se afla inca departe de moarte. Dar care tot la cler apeleaza dupa obstescul sfirsit, intr-o proportie covirsitoare, caci daca proportia ar fi infima s-ar observa adesea si cu ochiul liber. Ar stirni uimire un numar mare de inmormintari facute fara popi dar uite ca ele sunt putine si ca si inexistente. In ce priveste toleranta si intelegerea, cine sustine desfiintarea clerului si a orelor de religie, tolerantii sau intolerantii?
        • +8 (8 voturi)    
          mai bine.. (Miercuri, 24 aprilie 2019, 17:58)

          exilatul [utilizator] i-a raspuns lui Intermezzo

          "inconsecvent" decit....imb-cil...pe de alta parte de unde ai tu statistica cu ateii care apeleaza la ...cler????...sau asa ti a spus popa cind te duci la ..."slujba"!!!
        • +5 (7 voturi)    
          Mdaaa... (Miercuri, 24 aprilie 2019, 18:41)

          paulbutoi [utilizator] i-a raspuns lui Intermezzo

          1. La ultimul recensamant , s-a declarat atee o foarte mica parte din populatie ( sub 1% , cred )
          2. D'aia , este cam greu de inteles inflacararea cu care unii dreptcredinciosi ( care fac parte dintr-o majoritate de 99 % din populatia acestei vesele tari ) combat impotriva celor cativa " atei " .
          3. Sa fie oare aceasta reactie absolut disproportionata - si atat de departe de mult invocata " dragoste de aproape " crestina - marturia slabiciunii credintei lor ?
          4. Sa fie oare ( si ) expresia inocentei dreptcredinciosilor , incapabili sa se abtina / prefaca - adica sa ignore opiniile care nu le convin , pentru a da impresia ca au " credinta neclintita " ?
          5 . Sa fie oare ( si ) expresia intolerantei & ipocriziei & fatarniciei traditional romanesti ?
          6. Oare postarile in cauza ( sub pseudonim ) apartin celor care sunt beneficiarii directi ai " credintei " - pe plan financiar , asa cum este distinsul prelat care a debitat adancile cujetari la care se refera articolul ?
          Sau apartin celor pe care tovarasul Lenin ii numea " idi.ti utili " ?
  • +5 (17 voturi)    
    progresisti vs conservatori (Miercuri, 24 aprilie 2019, 13:21)

    MG [utilizator]

    este vechea lupta vechiului cu noul si exista in toate domeniile. In acest caz particular, recomand respectivului sa renunte la curentul electric, frigiderul, televizorul, telefon si masina. Sper ca straiele sale sunt tesute de mână si nu spurcate de vre-o masina progresista care țese într-un ritm satanic.
  • +11 (11 voturi)    
    Daca era totalitarism nu putea sa critice (Miercuri, 24 aprilie 2019, 17:20)

    4real [utilizator]

    Pe vremea lui Ceausescu nu li se audea gurita.
  • +9 (9 voturi)    
    Tapi ispasitori (Miercuri, 24 aprilie 2019, 18:03)

    tavu [utilizator]

    Valorile sunt aruncate la gunoi chiar de voi prelatii prin comportamentul vostru duplicitar, iubirea de arginti si linguseala cezarilor vremii.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version