Mai multe autospeciale de ambulanță și SMURD intervin, joi, la Tuzla, unde o aeronavă de mici dimensiuni a aterizat forțat. Două persoane sunt încarcerate, în stare gravă, potrivit IGSU, transmite Mediafax. UPDATE: Copilotul aeronavei a murit.

Tuzla pe hartaFoto: Google Maps

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, aeronava de mici dimensiuni a aterizat forțat la Tuzla, în jurul orei 16.00.

În aparatul de zbor se aflau două persoane, ambele rămânând încarcerate în urma aterizării forțate.

Una dintre vicitme este în stop cardio-respirator, spun reprezentanții ISU Constanța, iar o altă victimă a fost scoasă și este cooperantă.

La fața locului intervin o autospecială de stingere, două echipaje SMURD, un echipaj SAJ și elicopterul SMURD.

UPDATE 1: Copilotul aeronavei prăbușite la Tuzla a murit în urma accidentului. Acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, au declarat pentru Mediafax reprezentanții Ambulanței Constanța.

Potrivit reprezentanților Ambulanței Constanța, au fost efectuat protocolul de resuscitare timp de zeci de minute, însă copilotul aeronavei nu a răspuns, fiind declarat decedat.

Cea de-a doua victimă a fost preluată, conștientă, de elicopterul SMURD, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța.

Este vorba despre pilotul avionului, care a suferit un traumatism cranio-cerebral și multiple fracturi.

UPDATE 2: Aeronava implicată în accidentul produs în apropierea aeroportului din Tuzla efectua un zbor de instruire, au anunțat reprezentanții aeroportului. Cel care și-a pierdut viața este copilotul, un bărbat de 50 de ani, care lua lecții de zbor.

„Azi (joi - n.r.), la ora 16.03, a avut loc un accident aviatic pe aeroportul din Tuzla, în care a fost implicată o aeronavă de tip Diamond 42, având la bord doi piloți. Aeronava efectua un zbor de instruire”, au precizat reprezentanții Regional Air Services - Aeroport Internațional Tuzla.

În urma accidentului, copilotul aeronavei, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care lua lecții de zbor, a murit, în timp ce instructorul, un bărbat în vârstă de 54 de ani, care pilota avionul, a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral, un traumatism abdominal și fracturi de membre.

Reprezentanții aeroportului au mai spus că au fost luate toate măsurile impuse de planul de răspuns la situaţii de urgență pentru accidente aeronautice, precizând că, în prezent, „incidentul este investigat de autorităţile cu competențe specifice”.