Augustin Lazăr a declarat că protocolul cu SRI din 2016, pe care l-a semnat, se referă la securitatea națională și că vor fi eliminate alineatele declarate neconstituționale de către CCR, subliniind că documentul este folosit ca bumerang politic și că cel care l-a furat și l-a publicat să răspundă, potrivit agenției Mediafax. Potrivit lui Lazăr, în perioada următoare, este posibil ca și alți procurori DNA și DIICOT să plece, ori din cauza oboselii instalate, ori din cauza vulnerabilității.

Augustin LazarFoto: Agerpres

„Aș dori să mă refer la protocolul pe care l-am semnat personal și cel din 2016 se referea la securitatea națională și la problemele de apărare antitero. Avem obligația de a proteja securitatea națională și a altor state, de a combate terorismul. Cum e posibil ca cineva să fure un document care este clasificat, într-o instituție a statului român și să îl arate la televizor ca mod de a porni un atac la adresa Ministerul Public. E ceva ce a încălcat Constituția, voi în activitatea voastră nu respectați Constituția și să pornim procedura de revocare a procurorului general! Iată că vine CCR, așteptăm și motivarea, dar ne spune că acest protocol privind lupta antitero este constituțional”, a declarat Augustin Lazăr, la Digi24.

Potrivit procurorului general, cele două alineate care au fost declarate neconstituționale din protocol vor fi eliminate.

„Protocolul în integralitatea lui nu a fost declarat neconstituțional. Cum e posibil să îl folosești pe post de bumerang politic? Cineva trebuie să răspundă. (...) Cum e posibil și cine își asumă răspunderea dintre persoanele care l-au furat, l-au arătat la televizor? E o cauză în curs, dar s-ar putea ca presa să se interese mai bine asupra acestei cauze. Ba mai mult să producă o procedură de revocare care încalcă grav dispozițiile legii în vigoare”, a mai spus procurorul general.

CCR a admis, săptămâna trecută, sesizarea Camerei Deputaților referitoare la existența unui conflict între Parlament și Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor.

"Admite sesizarea și constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum și de exercitare, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.

Admite sesizarea și constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispozițiile art. 6 alin (1), art & alin (1) și art, 9, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității SRI", se mai arată în comunicatul CCR.

De asemenea, potrivit lui Augustin Lazăr, în perioada următoare, este posibil ca și alte persoane să părăsească DNA, dar și din DIICOT.

Augustin Lazăr a spus că ”nu este recomandabil pentru cineva să lucreze numai într-un loc, cu atât mai puțin într-un loc expus,(...) nu este favorabil pentru el, nici pentru instituție”, iar ”unii procurori au fost revocați din DNA pentru anumite conduite care nu sunt în regulă”.

”Unele persoane care au obosit revin la unitățile de parchet de la care au plecat, în timp ce alții care s-au dovedit a fost vulnerabili, pot fi revocați”, a declarat Lazăr.

”Colegii care au vulnerabilități să trebuie facă demersuri pentru a fi revocați (...). Nu avem nevoie de sute de procurori, ci de un număr redus dar mai siguri, oamerni care să fie schimbați după ce și-au terminat mandatele, să nu rămână blocați într-un singur loc”, a spus Lăzăr, care a adăugat că ”mediul este ceva mai neprietenos, mai dificil, dar colegii de la DNA care au dosare în lucru continuă să le lucreze, poate nu se mai comunică atât de mult”.

Procurorul general este de părere că ”telejustiția nu este bună”și ”ne-am propus să mai reducem din prea marea vizibiloitate, care nu face bine instituției”.