Înregistrarea video publicată de Kevin Spacey, sub titlul "Let Me Be Frank", în care acesta răspunde acuzațiilor de agreiune sexuală în stilul celebrului personaj Frank Underwood, catalogată de presa internațională drept ”bizară” a strâns peste 6 milioane de vizualizări pe canalul YouTube și mii de comentarii și distribuiri pe Twitter și Facebook.

HotNews.roFoto: Hotnews

La ora publicării acestei știri, clipul fusese vizionat deja de 6.423.000 de ori pe platforma YouTube, unde a fost distribuit de pe contul de Twitter al actorului. De asemenea, videoclipul a înregistrat peste 58.000 de aprecieri , 10.000 de comentarii, aproape 17.000 de distribuiri și peste 1 milion de vizualizări pe facebook. Compania Netflix nu a făcut niciun comentariu privind acest videoclip, în condițiile în care au existat speculații cu privire la mesajul transmis de Spacey, cu aluzii la o eventuală revenire în serialul House of Cards.

După un an de tăcere de la lansarea acuzațiilor de agresiune sexuală la adresa unui adolescent, Kevin Spacey a pledat nevinovat într-un monolog în stilul Frank Underwood, personajul din celebrul serial House of Cards care a fost ”ucis” de scenariști în ultimul sezon ca urmare a scandalului din jurul actorului.

Spacey spune: "Bineînţeles că unii cred orice şi au aşteptat cu răsuflarea tăiată ca eu să mărturisesc că sunt vinovat. Ei mor de nerăbdare ca eu să declar că tot ce spun ei este adevărat şi că am primit ceea ce am meritat... Dar noi știm că nu este atât de simplu, nici în politică, nici în viață. Așa-i că nu ați crede ce-i mai rău fără dovezi? Nu v-ați grăbit să trageți concluziile și să judecați fără să aveți faptele? Ați face asta? Ați făcut-o? Nu, nu voi. Sunteți prea inteligenți pentru asta. (...) Dacă nu am plătit prețul pentru lucrurile pe care și eu și voi știm că le-am făcut, cu siguranță nu voi plăti un preţ pentru ceva ce nu am făcut", spune actorul, în timp ce pare să spele vasele și purtând un șorț de gospodină, cu Moș Crăciun.

”În ciuda procesului de intenție și al titlurilor de presă, a morții mele (referire la moartea personajului Frank Underwood- n.red.) foarte curând, veţi cunoaşte întreg adevărul”, mai spune actorul premiat cu Oscar.

Kevin Spacey a fost pus sub acuzare pentru agresarea sexuală și vătămarea corporală a fiului minor al unei prezentatoare a postului american Boston TV, iar aceasta este prima sa inculpare de când cariera de actor i-a fost distrusă de acuzaţii de abuzuri sexuale săvârşite asupra unor bărbaţi. El va trebui să dea explicații instanței de judecată pe 7 ianuarie.