​Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va discuta, marţi, raportul Inspecţiei Judiciare privind situaţia achitărilor definitive înregistrate în perioada 2016 - primul semestru al anului 2017 ]n dosarele DNA, scrie Mediafax.

Sediul CSMFoto: Agerpres

Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 2316/IJ/590/DIP/2018 având ca obiect "controlul tematic la Secţia judiciară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind situaţia achitărilor definitive înregistrate în perioada 2016

- semestrul I/2017" se află pe ordinea de zi a ședinției Secției pentru procurori a CSM.

Pe 23 aprilie, Inspecția Judiciară anunța că a demarat un control tematic la structura centrală DNA, verificările vizând, printre altele, şi lucrările ce au avut ca obiect achitările definitive înregistrate în perioada 2016 - primul semestru al anului 2017.

Verificările au vizat eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, "precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestei direcţii".

Printre obiectivele verificărilor, s-au numărat primirea, înregistrarea şi circuitul lucrărilor având ca obiect achitările definitive înregistrate în perioada 2016 - semestrul I 2017, evidenţa acestor activităţi, verificarea îndeplinirii obiectivelor înscrise în programele de activitate vizând perioada 2016 - semestrul I 2017 referitoare la situaţia achitărilor definitive înregistrate, verificarea situaţiei achitărilor definitive înregistrate în perioada 2016 - semestrul I 2017 la nivelul Secţiei judiciare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, identificarea în fiecare caz a datei sesizării primei instanţe şi a momentului pronunţării soluţiei definitive, informările privind hotărârile definitive de achitare, întocmite în temeiul Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind hotărârile definitive de achitare şi restituire, pronunţate de instanţe, dar şi măsurile dispuse de procurorii cu funcţii de conducere pentru organizarea activităţii privind achitările definitive înregistrate în perioada 2016 - semestrul 1 2017.