Președintele Iohannis participă la Sofia la reuniunea informală a Consiliului European și la Summitul UE - Balcanii de Vest

de A.L.     HotNews.ro
Miercuri, 16 mai 2018, 6:03 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis
Foto: Captura Privesc.eu
​​Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri şi joi, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care se vor desfăşura la Sofia, în Bulgaria, informează Agerpres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii informale a Consiliului European de miercuri se află subiecte care vizează domeniile digital, cercetare şi inovare. De asemenea, pe fondul evoluţiilor recente în plan internaţional, se va discuta despre situaţia privind retragerea Statelor Unite ale Americii din Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune (JCPOA), dar şi despre decizia adoptată de SUA privind instituirea unor taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu.  

În ceea ce priveşte cercetarea şi inovarea, preşedintele Klaus Iohannis va sublinia că acestea reprezintă elemente esenţiale ale menţinerii Uniunii Europene în vârful competiţiei economice şi industriale globale. În acest sens, el va susţine viitorul program-cadru dedicat cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării - Horizon Europe, menit să contribuie la consolidarea capacităţii Uniunii de a produce şi exploata cunoştinţele. 

"Preşedintele României va accentua ideea necesităţii creşterii investiţiilor în domeniul digital, pentru că o Piaţă Unică Digitală puternică este esenţială în vederea menţinerii forţei şi credibilităţii Europei în cadrul economiei globale şi a competitivităţii Pieţei Interne", arată Preşedinţia.

Joi, la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, şefii de stat şi de guvern vor dezbate subiecte de interes comun, precum conectivitatea, securitatea şi fenomenul migraţiei.  

Conform Administraţiei Prezidenţiale, în prima sesiune, preşedintele Iohannis va sublinia importanţa proiectelor în domeniul conectivităţii, în infrastructură, energie şi reţelele digitale, întrucât acestea au capacitatea de a creşte convergenţa între Uniunea Europeană şi regiunea Balcanilor de Vest. 

În acest context, el va susţine acordarea unui sprijin sporit strategiilor macro-regionale, cum ar fi proiectele dezvoltate sub egida Strategiei UE pentru regiunea Dunării.

În cadrul celei de-a doua sesiuni cu tema "Abordarea provocărilor comune", şeful statului va evidenţia faptul că, în virtutea proximităţii geografice, Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest sunt în relaţie de interdependenţă, fiind importantă, astfel, dezvoltarea, în continuare, a cooperării, în vederea asigurării securităţii naţionale şi a stabilităţii regionale.  

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va pleda pentru acordarea unei atenţii sporite întăririi statului de drept şi luptei împotriva corupţiei. 

De asemenea, preşedintele se va pronunţa pentru creşterea investiţiilor în Educaţie, ca unul dintre cele mai eficiente mijloace pe termen lung pentru realizarea unui spaţiu comun de securitate, mai spune Preşedinţia.



















710 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Si Basarabia? (Miercuri, 16 mai 2018, 13:09)

    Propinatiu [utilizator]

    România, Cehia şi Ungaria ar trebui sa-si continue în Balcani curajoasa lor cooperarea diplomatică si sa protesteze vehement la summit, arătând occidentalilor de ce nu e bună segregarea Republicii Moldova, lăsată expusă capitalului ruso-turc.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version