​Comisia de la Veneţia a înregistrat dosarul cu privire la modificarea Legilor Justiţiei din România şi a anunţat primirea solicitărilor din partea APCE şi a preşedintelui Klaus Iohannis, notează Agerpres.

Comisia la Veneţia arată, pe pagina sa de internet, că prin scrisoarea datată în 3 mai preşedintele României, Klaus Iohannis, a cerut opinia Comisiei asupra proiectelor de modificare a legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a legii privind CSM şi a legii referitoare la organizarea judiciară din România. Şi Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a decis, de asemenea, pe 26 aprilie, să solicite opinia Comisiei de la Veneţia asupra modificărilor la legile justiţiei din România, la cererea PNL.

Președintele KlausIohannisa anunțat miercurică va trimite pachetul de legi alejustițieila Curtea Constituțională și va sesiza Comisia de la Veneția. El a invocat faptul că asaltul PSD asuprajustițieis-a concretizat într-un pachet de legi care nu corespunde rigorilor statului de drept sau așteptărilor pe care le au românii în privința independenței magistraților. Președintele a făcut un apel la judecătorii CCR să nu se grăbească în judecarea acestei cauze.

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat, pe 26 aprilie, solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de laVenețiapentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificările Legilor Justiției propuse de PSD și ALDE.

Preşedintele Comisiei speciale care a modificat legile justiţiei,Florin Iordache, a declarat tot pe 26 aprilie, că nu are ce să constate Comisia de laVeneţiareferitor la legile justiţiei, deoarece nu poate fi peste deciziile Curţii Constituţionale