Poliţiştii harghiteni au reţinut 11 bărbaţi implicaţi într-o altercaţie care a avut loc în curtea Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, între două familii de romi, transmite Agerpres.

Interventie a PolitieiFoto: News.ro

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că membrii uneia dintre familii au mers, joi, la Secţia de Medicină Legală (SML) a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc, pentru a obţine certificate medico-legale, după un scandal pe care îl avuseseră cu o altă familie, în urmă cu câteva zile. Auzind de intenţia acestora, membrii celeilalte familii s-au prezentat şi ei la sediul SML şi s-a iscat o nouă altercaţie, în care au fost implicate aproximativ 20 de persoane.

În timpul altercaţiei, cei implicaţi au aruncat cu pietre unii în alţii şi au avariat trei autovehicule aflate în curtea spitalului. De asemenea, trei dintre scandalagii s-au ales cu leziuni minore.

Pentru aplanarea conflictului au intervenit poliţişti, luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale şi jandarmi, 12 persoane fiind conduse la sediul Poliţiei pentru audieri.

"Dat fiind numărul foarte mare de persoane implicate în scandal, sesizarea venită făcând referire la aproximativ 20 de persoane, ne-am dus acolo noi, poliţiştii, cu o echipă operativă, o grupă de la Serviciul de Acţiuni Speciale şi ne-au însoţit şi colegii jandarmi ,pentru aplanarea conflictului. (...) Am condus la sediul Poliţiei, pentru cercetări, 12 persoane şi în urma audierilor şi probatoriului administrat am luat măsura reţinerii a 11 persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 ani", a declarat Gheorghe Filip.

Cinci dintre cei reţinuţi provin dintr-o familie, iar şase din cealaltă familie şi 'urmează ca procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea să dispună măsurile legale pe care le consideră de cuviinţă'.

Cei reţinuţi sunt cercetaţi pentru patru infracţiuni, respectiv încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.