Ministerul Dezvoltarii a anuntat joi ca 365.000 de copii fara posibilitati materiale vor beneficia de rechizite scolare din fonduri europene, prin Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, potrivit Agerpres.

De pachetul de rechizite, inclusiv ghiozdane, vor beneficia aproximativ 365.000 de prescolari si scolari care sunt in intretinerea familiilor al caror venit mediu net lunar pe membru, realizat in luna iulie a fiecarui an, este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe tara, se arata intr-un comunicat remis de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene.

Autoritatea de Management pentru Programul Operational Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (AM POAD) din cadrul MDRAPFE a lansat Ghidul solicitantului "Acordarea de materiale scolare pentru anul scolar 2017/2018" POAD, pentru un proiect in valoare de 6,75 milioane euro prin care vor fi oferite rechizite scolare unui numar de aproximativ 365.000 de copii defavorizati din invatamantul de stat prescolar, primar si gimnazial, pentru anul scolar 2017 - 2018, se arata in comunicat.

POAD vine in completarea Programului National de Rechizite Scolare finantat de la bugetul de stat si derulat in fiecare an de Ministerul Educatiei Nationale.

Proiectul vizeaza cresterea participarii la cursuri a elevilor fara posibilitati materiale si prevenirea abandonului scolar si a parasirii timpurii a scolii de catre acestia.

Ministerul Educatiei Nationale va implementa proiectul la nivel national, in parteneriat cu inspectoratele scolare din intreaga tara.