Judecatoarea Camelia Bogdan a afirma nu a discutat niciodata cu Traian Basescu, Florian Coldea sau Laura Kovesi despre dosarul lui Dan Voiculescu, declaratiile sale pentruLumea Justitieivenind dupaultima inregistrarecu fugarul Sebastian Ghita.

Judecatoarea Camelia BogdanFoto: Captura YouTube

"Nu a existat niciodata o intrevedere intre mine si presedintele Basescu, nici intre mine si generalul Coldea. Probabil pe generalul Coldea l-am vazut la Ambasada Statelor Unite. Pe Traian Basescu l-am vazut doar la numire. Nu am vorbit, am stat intr-un grup doar cu magistratii cand am fost la Ambasada, inainte de pronuntare. Nimeni nu mi-a cerut mie vreodata vreo solutie sa dau in acest dosar", a spus Camelia Bogdan.

Intrebata despre faptul ca se vehicula inca inaintea de condamnarea lui Voiculescu informatia ca va primi 10 ani de inchisoare, judecatoarea a explicat ca da "solutii cu doua cifre in toate dosarele de prejudiciu. E practica mea. In dosarele cu peste 10 milioane de euro".

"In dosarul BCR am dispus confiscarea onorariului de 1 milion de euro de la notarul Ioana Basescu. Si probabil exista o explicatie, tardiva, dupa doi ani, a fostului presedinte", afirma judecatoarea, potrivit sursei citate.

"Daca totusi dorea sa spuna ca s-au facut aranjamente, spunea imediat dupa pronuntare, nu dupa doi ani. Nu?! Poate atunci ii convenea si acum nu ii mai convine ca dispun confiscarea de la toti cei care perfecteaza ilegalitati. Nu am ezitat sa confisc si de la fiica dumnealui, nu numai de la fiica domnului Voiculescu", a adaugat ea.

Romania TV a difuzat marti inregistrari cu o voce ce pare sa apartina fostului presedinte Traian Basescu care discuta cu o alta persoana, a carei voce a fost alterata, despre presupuse inregistrari cu generalul Florian Coldea, cu procurorul sef al DNA Laura Codruta Kovesi si cu judecatoarea Camelia Bogdan pe care fostul presedinte le-ar detine. Inregistrarile au fost trimise de omul de afaceri Sebastian Ghita, disparut din 21 decembrie.

Ghita acuza interventii in mai multe dosare de amploare.

"Nu doar eu cunosc aceste lucruri, ascultati-l va rog pe fostul presedinte Traian Basescu ce povesteste despre intamplarile din biroul sau pe care le-a inregistrat, intamplari desfasurate in prezenta lui Coldea, Kovesi, Cameliei Bogdan. Daca asta vi se pare justitie atunci nu mai am ce spune", spune Sebastian Ghita intr-o inregistrare transmisaRTV.