Teodor Baconschi a dat in judecata postul de televiziune Antena 3, de la care solicita daune morale in valoare de 250.000 de euro, acuzand o "campania sistematica de insultare si denigrare" a sa.

Teodor BaconschiFoto: Agerpres

Fostul ministru de Externe afirma, intr-o postare pe contul lui de Facebook, ca a depus la Tribunalul Bucuresti transcrierea a 53 de emisiuni "calomniatoare" la adresa sa, difuzate in perioada 2014 - 2016.

Iata mai jos postarea lui Teodor Baconschi:

"Astazi, 16 iunie 2016, am depus, prin avocat, la Registratura generala a Tribunalului Bucuresti, actiunea civila prin care solicit postului TV Antena 3 plata unor daune morale in valoare de 250.000 Euro.

Precizez ca in dosarul cauzei figureaza transcrierea celor 53 (cincizeci si trei) de emisiuni calomniatoare la adresa mea, difuzate si redifuzate de numitul post TV in intervalul 2014-2016, adica dupa pronuntarea Hotararii definitive a Curtii de Apel Bucuresti (decizia 1328R din 18.09.2014) care a stabilit, in procesul intentat contra lui Bogdan Diaconu, ca acesta m-a defaimat in chestiunea presupusei "fraudari a votului de la Paris, la alegerile prezidentiale din 2009".

Campania sistematica de insultare si denigrare a mea, desfasurata prin realizatorii Antena 3, a incalcat in mod repetat articolul 30.8 din Constitutia Romaniei si jurisprudenta relevanta a Curtii Europene pentru Drepturile Omului, provocandu-mi daune de imagine publica extrem de grave.

Agresiunea mediatica a postului respectiv este cu atat mai nejustificata cu cat alegatiile privind asa zise "fraude electorale la Paris" au facut obiectul unor sesizari la Curtea Constitutionala, Parchetul de pe langa ICCJ si Autoritatea Electorala Permanenta, care le-au respins categoric. Solutiile respectivelor institutii abilitate au fost date publicitatii prin comunicate de presa emise de Curtea Constitutionala si Autoritatea Electorala Permanenta, astfel incat postul Antena 3 nu poate invoca faptul ca nu avea cunostinta de acest lucru.

Am deplina incredere ca, intr-o materie unde exista deja o Hotarare definitiva si irevocabila a Justitiei, se va face si de aceasta data dreptate".