Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.
Am făcut azi al doilea drum inutil la sediul ANAF de care aparțin, ca să-mi rezolv o încurcătură cu declarația de venit pe 2014 pentru care nu sunt eu vinovată. De data asta am luat cu mine și un buchețel de zambile parfumate pentru doamna care răspunde de inițiala numelui meu, pe care o găsesc, de ani de zile, în același birou prăfuit și plin de dosare de la ANAF. Nu a fost întotdeauna amabilă cu mine, de-a lungul timpului, dar cred că dacă aș lucra în locul ei mi-aș fi luat câmpii mai demult. Nu am rezolvat nimic nici de data asta, după două ore de așteptat în picioare, la ușa ei, dar ceva s-a schimbat în mine definitiv de data asta.
Partea astea nu e musai s-o citești, decât dacă te interesează situația mea fiscală ;)
Lucrurile au stat cam așa: în 2014 mi-am făcut și eu un cont pe „Spațiul Virtual Privat (SVP)” – acea platformă online pe care ANAF zice că ne-a pus-o la dispoziție ca să ne ușureze viața. Teoretic așa e. Trecând peste interfața la fel de neprietenoasă a aplicației, precum sunt și formularele alea în chineză pe care fiscul te obligă să le completezi în orb în fiecare an, fără să știi dacă e bine sau nu, SVP-ul ăsta ar putea fi o minune dacă chiar ar funcționa.
În cazul meu a funcționat, cu greu, doar ca să-mi plătesc regularizarea de impozit pe venitul din 2013. Pentru 2014 am zis să depun și declarația de venit tot online, așa că m-am chinuit câteva ore într-o zi ca să o completez în așa fel încât să se și închidă. Aplicația e astfel făcută încât nu se închide dacă sumele pe care le bagi acolo nu se pupă, iar cine a primit un tabel cu veniturile de la contabilitate știe că rubricile alea pot fi la fel de bine scrise și în sanscrită, că la fel le pricepi: veniturile nete, impozitele, asigurările, deducerile, toate sunt pentru mine niște mari bătăi de cap, dar m-am bucurat că în aplicația online aveai posibilitatea să atașezi și fișele fiscale de la angajatori, așa că mi-am zis că dacă eu greșesc ceva în declarație, cineva înțelept de la ANAF va ști să vadă adevărul în fișele fiscale atașate.
Am stat liniștită până prin ianuarie anul ăsta, așteptând să-mi vină regularizarea pentru impozitul pe venitul din 2014, care de regulă venea în fiecare an până în decembrie. Întotdeauna de Moș Crăciun trebuia să dau fuga cu cardul la ANAF.
Anul ăsta nu a venit nimic, așa că în ianuarie le-am scris eu un email, ca să-i întreb de sănătate. În februarie am primit o scrisoare de la ei ca să mă prezint la sediu „pentru lămuriri”. Cum m-am dus așa am venit. Am stat la coadă, am aflat de la doamna responsabilă cu litera B că fișele mele fiscale sunt greșite, că nu corespund cu cifrele declarate de angajator la ei.
Mi-a luat o săptămână ca să umblu după lămuriri pe la angajatori, am revenit azi cu alte fișe, mai clar explicate. Unul dintre contabili mi-a zis că, ce, să îi facă el treaba cucoanei de la ANAF, ea nu știe să calculeze?, că doar sunt formulele inventate de ei.
De aici poți să citești, că e important :P
Azi am stat două ore pe ceas în fața ușii doamnei de la litera B. Mi-a intrat os prin os, mi s-a veștejit zambila, am făcut ordine în colegii de la coadă care nu pricepeau de ce dacă sunt mai mulți inspectori în același birou, doar unul răspunde de litera B, iar cu litera B păreau să fie toți oamenii din sectorul 3 adunați fix azi la ușa aia. În timp ce restul alfabetului, ca în legile lui Murphy, se alinia în dreptul celorlalți doi inspectori.
Pițipoance mestecând gumă, biznismeni la costum, băieți în trening, meșteri în salopete, pensionari veniți să declare venituri din chirii, doamne nervoase care pretind că au fost înaintea ta, deși cu câteva minute înainte te întrebaseră fix pe tine cine e ultima persoană la litera B. Toți erau acolo, pe holul ăla de cămin de nefamiliști, jegos și neaerisit, neschimbat de dinainte de 1989, tapetat cu formulare inutile, iluminat chior și înghesuit pe margini cu niște mese pe care se poate sta și scrie deopotrivă, că scaune nu sunt.
M-am uitat în astea două ore la oamenii care stăteau, ca și mine, la diversele uși. Unii nervoși, alții resemnați. Toți înarmați cu hârtii pe care nu le înțelegem, dar știm că dacă ele nu ajung unde trebuie ne paște o poprire pe cont pe care n-o dorește nimeni. Pentru că noi suntem marea masă a contribuabililor, nu niște cazuri excepționale, nu putem invoca surprimarea libertății de exprimare dacă fiscul ne blochează conturile pentru că nu ne-am plătit impozitele.
În birourile la ușile cărora așteptam, însă, viața e la fel de mizeră. Doamna de la litera B lucrează în același birou de cel puțin zece ani de când mă duc eu pe acolo. Colegii ei s-or mai fi schimbat sau nu, dar privindu-i și pe ei cum intră și ies pe ușile alea, plimbând hârtii, n-am văzut unul zâmbind. Nu par niște oameni fericiți, avuți, plimbați, rupți de realitate.
Doamna care răspunde de litera B mănâncă prânzul dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare și cutii, pe care abia are loc tastatura și ecranul computerului de generație 90. Lucrează zilnic de la 8 la 16.30, iar în unele zile stă până la 19.00, în acea grotă cu hârtii, în care abia se vede lumina palidă de la geamul din capătul biroului, cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia și ar trebui să meargă la toaletă în timpul programului. Probabil ar fi un atentat la balanța națională de plăți.
Când în sfârșit mi-a venit și mie rândul, doamna mi-a spus că pur și simplu nu are cum să-mi calculeze diferența de impozit pe loc, pentru că asta ar însemna o revoluție afară. M-a rugat să vin într-o altă zi, peste două săptămâni, cu un telefon înainte, ca să poată să-și achite această îndatorire de serviciu și față de mine, până la urmă. Am înțeles-o. Eu eram șocată de cantitatea de muncă de acolo, ea cred că a fost șocată că cineva i-a adus o floare. Voi face, deci, trei drumuri ca să-mi plătesc în sfârșit datoria către stat pe care altfel ar fi trebuit, firesc, s-o pot plăti online, cu câteva click-uri.
Ce vreau să vă zic este că atât noi, cât și ei, angajații de rând ai ANAF, suntem de fapt de aceeași baricadă, chiar dacă nu pare. Baricada celor fraieri de dincoace de tabăra mafioților politici care au avut și continuă să aibă puterea de a drena banii publici spre alte interese decât acela – în cazul ăsta – de a face să funcționeze decent acest sistem de taxe și impozite. Până și primăriile au fost în stare să-și pună cât de cât la punct un sistem de încasare a impozitelor locale (online sau offline) care nu te mai umilește azi, cum o făcea în urmă cu câțiva ani. De ce acest lucru nu se poate și la ANAF? Ce e atât de greu să investeți niște bani în rețeaua cu care colectezi banii de fapt? Cine are interesul ca acest sistem să nu funcționeze până la urmă? Pentru că nu e numai vorba că e greoi, vetust și ineficient, că te umilește dacă ești contribuabil, ci e vorba că prin acest mod defectuos de funcționare sistemul permite ocolirea legii de către cei care știu scurtăturile.
Iar a-i înjura pe funcționarii de la ghișeu cu care vii în contact nu e altceva decât o victorie a sistemului care dezbină și guvernează. Urăște-o pe doamna de la litera B, pentru că de fapt ea trebuie să aplice niște formule și să-și ceară niște hârtii pe care nici tu, nici ea nu le-ați inventat.
0
0
