Un nou cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade a avut loc sambata la ora 12:08 in judetul Buzau, la o adancime de 150 de kilometri, anunta Institutul pentru Fizica Pamantului.

Este al doilea cutremur care are loc sambata, primul avand magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter si fiind localizat la o adancime de 70 de kilometri, la ora 05.39.

Directorul stiintific al Institutului pentru Fizica Pamantului, Mircea Radulian, a declarat ca aceste cutremure de mica intensitate sunt normale, scrie Mediafax.

In zona seismica Vrancea s-au produs, in decembrie, alte 13 cutremure cu magnitudini intre 3 si 4,5, cel mai puternic dintre acestea fiind inregistrat in 7 decembrie.

In 22 noiembrie, in Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine inregistrat in Romania in ultimii 10 ani. Seismul a fost simtit si in Bucuresti si a fost urmat de mai multe replici, care nu au depasit insa 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrica a fost afectata in mai multe localitati din judetul Galati. Serviciile de ambulanta din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panica, iar functionarea unor retele de telefonie mobila a fost afectata temporar.

Tot in Vrancea, la 6 octombrie 2013 a avut loc un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, fiind atunci cel mai mare din ultimii patru ani.