Administratia Nationala de Meteorologie informeaza ca in intervalul miercuri 6 noiembrie ora 10.00 - joi, 7 noiembrie ora 10.00 se vor inregistra in toata tara ploi moderate cantitativ, intensificari ale vantului si ninsori la munte.

Astfel, in acest interval, temporar va ploua, in cursul zilei indeosebi in sud-vestul, centrul si nordul tarii, iar spre seara si noaptea, cu precadere in est, sud-est si in zona montana.Cantitatile de apa vor depasi local 15...20 l/mp si izolat 30...35 l/mp.

La munte, indeosebi in Carpatii Meridionali si Orientali, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare, iar vantul va sufla tare pe creste, cu rafale de peste 80 km/h. Intensificari ale vantului se vor semnala si in celelalte zone, cu viteze ce vor depasi 55...60 km/h.