O masina a Oficiului Judetean de Posta Neamt a fost jefuita joi dimineata de cateva persoane cu cagule si inarmate, a declaratcomisar-sef Paul Tablan, inspector-sef al IPJ Neamt, citat de Agerpres. Cei doi angajati ai Postei aflati in masina jefuita joi dimineata nu au suferit vatamari corporale, arata un comunicat al companiei.

"In dimineata zilei de 16 mai 2013, la ora 7,45, a avut loc pe raza judetului Neamt un atac asupra unei masini de transport a Postei Romane. Din fericire, cei doi angajati ai companiei nu au avut de suferit vatamari corporale. Compania colaboreaza cu autoritatile competente si isi manifesta increderea ca vinovatii vor fi adusi in fata justitiei", se arata in document.

Potrivit acestuia, activitatea Postei Romane se desfasoara normal in intreaga tara.

Hotii care au jefuit masina Oficiului Judetean de Posta Neamt au furat suma de 25 miliarde de lei vechi, iar restul bunurilor le-au abandonat. Potrivit reprezentantilor Postei Neamt banii erau destinati achitarii pensiilor in municipiul Roman. In masina se mai aflau saci cu alte bunuri si scrisori.

O masina a Oficiului Judetean de Posta Neamt a fost jefuita joi dimineata de cateva persoane cu cagule si inarmate, a declarat pentru AGERPRES, comisar-sef Paul Tablan, inspector-sef al IPJ Neamt.

Potrivit primelor informatii, masina Postei a fost oprita pe Drumul National 15C in localitatea Bargauani de cel putin doua autoturisme care au blocat traficul atat in fata cat si in spatele acesteia. Angajatii Postei au fost amenintati cu o arma dupa care din masina a fost furat un sac cu bani. Masina Postei se deplasa catre municipiul Roman pentru a duce o parte dintre incasari. Potrivit primelor informatii, una dintre masini avea numar de inmatriculare strain iar alta era inmatriculata in Iasi, insa dupa primele cercetari s-a constatat ca numerele de inmatriculare erau false

Politia Neamt a declansat operatia "Navodul" si a instituit filtre rutiere in tot judetul.