Un barbat de aproximativ 60 de ani s-a asezat, vineri, in fata coloanei oficiale a presedintelui Traian Basescu, pentru a-i inmana o scrisoare, in timp ce seful statului se pregatea sa plece catre Manastirea "Izvorul Tamaduirii" din Salva de la stadionul din Nasaud, unde aterizase cu elicopterul, transmite Mediafax.

Potrivit unor surse din cadrul Politiei Nasaud, citate de agentia de presa, un barbat de aproximativ 60 de ani, care a declarat ca are probleme cu Justitia, l-a asteptat, vineri, pe presedintele Traian Basescu la iesirea de pe stadionul din oras, unde aterizase cu elicopterul, pentru a-i inmana o scrisoare.

Barbatul a intrat in fata coloanei oficiale care se pregatea sa plece catre Manastirea "Izvorul Tamaduirii" din Salva, iar angajatii SPP l-au dat la o parte, insa presedintele Traian Basescu a oprit si a luat scrisoarea barbatului.

Seful statului a aterizat, vineri dimineata, cu elicopterul pe stadionul din Nasaud, unde a fost asteptat de prefectul Ioan Tintean si de primarul Nasaudului, Mircea Romocea.

Ulterior, presedintele s-a deplasat cu un autoturism la Manastirea "Izvorul Tamaduirii" din Salva, fiind intampinat de primarul din localitate, Gheorghe Onul, de protopopul Nasaudului Ioan Dambu, dar si de vicepresedintele PDL Ioan Oltean.

La intrarea in curtea manastirii, Traian Basescu a fost intampinat de sute de oameni, dar si de patru calareti imbracati in costume populare, pe care i-a salutat si carora le-a spus "Hristos a inviat!", apoi seful statului a urcat pe scena amenajata in curtea lacasului de cult, unde, la ora transmiterii acestei sstiri, se oficiaza sfanta liturghie.

La Manastirea "Izvorul Tamaduirii" din Salva se afla mii de credinciosi.

Slujba de sfintire a Manastirii Salva din Bistrita-Nasaud va fi oficiata de Inaltpreasfintitul Andrei Andreicut, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, IPS Mitropolit Iosif Pop al Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Europa Occidentala si Meridionala, PS Vasile Somesanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului si PS Macarie, Episcopul ortodox roman al Europei de Nord, impreuna cu un sobor de preoti.

Manastirea Salva a fost ctitorita in 1994, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu, la dorinta credinciosilor din comuna Salva si a preotului paroh. La inceput a fost ridicata o biserica mica, pentru oficierea sfintelor slujbe, care a primit hramul "Sfantului Ioan Botezatorul".

Finalizata in scurt timp, cu ajutorul financiar al credinciosilor din comuna, biserica s-a dovedit neincapatoare, astfel ca, in 10 mai 1994, IPS Bartolomeu a sfintit piatra de temelie pentru biserica mare cu hramul "Izvorul Tamaduirii". Odata cu proclamarea solemna a canonizarii Sfintilor Martiri Nasaudeni, biserica a primit cel de-al doilea hram, intrucat manastirea este asezata in apropierea locului unde ei au fost martirizati.

Manastirea are trei hramuri: "Izvorul Tamaduirii", sarbatorit in vinerea de dupa Paste, "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul", celebrat de Sanziene, pe 24 iunie, precum si "Sfintii Martiri Nasaudeni - Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra si Vasile din Telciu", in 12 noiembrie. Acest din urma hram a fost atribuit intrucat asezamantul este situat in apropierea locului unde acestia au fost martirizati.

In Manastirea Salva traiesc 20 de maicute, conduse de stareta Stravofora Emanuela Moisa.

In frunte cu protopopul Nasaudului Ioan Dambu si cu primarul comunei Salva, Gheorghe Onul, toti localnicii au iesit in strada, joi, imbracati de sarbatoare, sa-i primeasca pe IPS Andrei Andreicut, IPS Mitropolit Iosif Pop, PS Vasile Somesanul si PS Macarie.