Dosar penal pentru persoanele care conduc scutere fara permis, din ianuarie 2013

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 12 septembrie 2012, 18:33 Actualitate | Esenţial


Proprietarii de mopede si tricicluri cu motor care vor conduce aceste vehicule din ianuarie 2013 fara sa detina permis de conducere se vor alege cu dosar penal, a declarat, miercuri, seful Directiei Rutiere, Lucian Dinita, precizand ca sunt inregistrate aproximativ 200.000 de mopede in Romania, scrie Mediafax.

Seful Directiei Rutiere a atentionat ca, din 19 ianuarie 2013, mopedele sau triciclurile cu motor pot fi conduse doar cu permis obtinut in urma sustinerii examenului. Practic, dupa aceasta data, numai bicicletele vor putea fi conduse fara permis.

Comisarul sef Lucian Dinita a spus ca mai sunt aproximativ cinci luni in care posesorii unor astfel de vehicule vor trebui sa urmeze cursuri si sa dea examen cu politistii de la Rutiera pentru obtinerea permisului din categoria "AM".

"Este o directiva a Uniunii Europene care dateaza inca din 2006, iar data de 19 ianuarie nu poate fi amanata. Incepand cu aceasta zi, oricine va fi prins pe scuter fara permis, va suporta rigorile legii", a explicat Dinita.

Potrivit sefului Directiei Rutiere din Politia Romana, in acest moment sunt inregistrate in circulatie aproximativ 200.000 de mopede.

In prezent, mopedele si triciclurile cu motor pot fi conduse doar pe baza atestatelor eliberate de scolile de soferi.

In luna aprilie, Guvernul a decis introducerea, incepand din 2013, a permisului de conducere obligatoriu pentru mopede si alte vehicule ai caror proprietari sunt scutiti in prezent de aceasta obligatie, proiectul de lege fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

Seful Directiei Rutiere declara atunci ca din ianuarie 2013 va fi introdus obligatoriu permis de conducere pentru mopede, tricicluri cu motor de pana la 15 kilowati, precum si pentru motociclete A1 si A2.

Permisul de conducere va avea o valabilitate de cinci-zece ani, iar la fiecare reinnoire, soferii vor fi obligati sa faca un control medical.


Citeste mai multe despre   



















Material sustinut de KRUK Romania

Datoria - un cuvânt la fel de urât precum lunea din săptămâna lucrătoare

Definiția cuvântului datorie, conform DEX-ului, este una simplă: sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. Dar dincolo de o definiție seacă, datoria este un cuvânt care transmite de cele mai multe ori o stare negativă. “Am o datorie” - știi că trebuie să dai ceva înapoi, o obligație care trebuie să fie îndeplinită. Fie că ai o datorie la un prieten, la o bancă sau la furnizorul de utilități, datoria apare ca urmare a unei nevoi într-un anumit moment, iar veniturile nu îți permit să acoperi acea nevoie. Soluția cea mai la îndemână pare a fi împrumutul. Dar este oare chiar cea mai bună soluție?

9301 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    si biciclistii ? (Miercuri, 12 septembrie 2012, 23:46)

    maryus999 [utilizator]

    si biciclistii kamikaze ar trebui amendati cand incalca regulile ... acum 3 zile mi-a trecut unul prin fatza in viteza pe trecerea de pietoni si am tipat la el ... ba tu dupa ce reguli mergi ? daca esti pe bicicleta nu mai esti pieton si trebuie sa mergi dupa regulile vehiculelor ... sau altul azi dau semnal sa intru pe o strada la stanga si ma uitam inainte sa prind liber si cand am prins liber am inaintat tot cu ochii la dreapta de unde este normal sa vina masinile cand un bezmetic dasta cat paci sa imi intre in portiera ca venea din stanga pe contra sens si tot el cu gura mare ca nu l-am vazut ??? pai cum sa il vad daca vine noaptea fara far si pe contra sens ???? astia cu bicicletele ar trebui amendati cand fac greseli ...sunt le fel de periculosi ca si bezmetici cu scuterele ...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi