​Ce facem cu școala?

​INTERVIU Lecțiile psihiatrului și psihologului de copii, după un an de școală online: Lipsa de interacțiune duce la anxietate și depresie / Obiectivul numărul unu ar trebui să fie suport emoțional și psihic pentru copii

de Iulia Roșca     HotNews.ro
Joi, 13 mai 2021, 8:59 Actualitate | Educatie


Scoala online
Foto: Profimedia Images / Annette Riedl / AFP
La câteva zile de la reînceperea școlii, pentru unii fizic, pentru alții tot de acasă, și mai puțin de două luni până la finalul anului școlar, un psihiatru și un psiholog specializat pe problemele copiilor trag câteva concluzii legate de efectele pe care izolarea provocată de școala online, dar și de întreg contextul pandemiei le-au avut asupra sănătății mintale a copiilor: a crescut foarte mult numărul de cazuri de anxietate și depresie, precum și cel al tulburărilor alimentare și al celor de autovătămare, vor exista tulburări de adaptare la revenirea la școala față în față și este nevoie de grupuri de suport în școli, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Cornelia Paraipan, psihiatru, și Ana-Caterina Bedivan, psiholog, au vorbit în detaliu, într-un interviu pentru HotNews.ro, despre ce a însemnat pandemia și școala online pentru cei mici, la ce semne și schimbări în comportamentul copiilor ar trebui să fie atenți părinții, ce efecte are expunerea prelungită la ecrane și cum ar putea acești copii să evolueze în viitor.

  • Ana-Caterina Bedivan este psiholog clinician, psihopedagog, psihodramatist, art-terapeut în cadrul Mind Care, cu experienţă clinică în lucrul cu copii cu tulburari de dezvoltare (autism, ADHD etc.), tulburări comportamentale, tulburări emoționale, fobii, dizabilități, sindroame genetice rare, terapie de integrare senzorială, stimularea și dezvoltarea limbajului și a comunicării, dezvoltare personală
  • Cornelia Paraipan este medic specialist Psihiatria Copilului şi adolescentului, psihoterapeut în cadrul Mind Care, cu experienţă în lucrul cu copiii cu tulburări din spectrul autist, ADHD, tulburările anxioase la copii şi adolescenti, tulburările de alimentaţie la copilul mic, parenting.

Cum a fost anul 2020 - relatarea dură a psihiatrului de copii:
  • Odată cu ieșirea din carantină (situația de urgență - n.r.) au început să vină în cabinet foarte multe cazuri de tulburare obsesiv-compulsivă, lucru care era de așteptat, de anxietate legată de sănătate. Ulterior, pe măsură ce se apropia sfârșitul anului 2020 - și asta nu a fost doar impresia mea, am discutat cu colegii mei din spitale și alte ambulatorii - a venit un val de neputință. Au explodat cazurile de depresie, iar în luna decembrie cazurile au fost extrem de severe. Vedeam depresii care în mod uzual se duceau la spital. Acum, majoritatea cazurilor erau urgențe, de dimineața până seara.
  • Vorbim de copii care multă vreme anterior stătuseră acasă cu diferite dificultăți, iar în contextul de pandemie, cu adulți în jur care nici ei nu au gestionat foarte bine situația, au cedat toate resursele. Pur și simplu a devenit atât de greu încât singura „soluție” era pentru unii dintre ei suicidul. „Soluție” între ghilimele, văzută de ei.

Analiza psihiatrului




Reporter: A dus școala online și implicit pandemia la creșterea numărului de cazuri de probleme la copii, în practica dvs.?

Cornelia Paraipan: Cred că în ultimul an a contat nu doar pandemia și școala online… De fapt, școala online este singurul lucru care a putut rămâne constant pentru copii. Vorbim despre tot ce nu a mai fost în jurul acestei constante. Și aici ne referim la școala online care a presupus lipsa interacțiunii directe cu colegi și profesori, lipsa unei pregătiri față de ceea ce înseamnă compartimentarea vieții - adică „mă trezesc, am o rutină, plec, mă ridic din pat, merg către școală”. Or aici mă dau jos din pat, dacă fac acest lucru, deschid laptopul și dintr-o dată sunt în clasă.

Mulți dintre copii nu au mai avut acces la prieteni și colegi în afara casei, per se din cauza izolării. Și atunci în absența unor lucruri prin care copiii aceștia reușeau să aibă mai multe resurse și activități, s-au trezit destul de singuri cu online, cu părinți care sunt destul de îngrijorați, lucru care a făcut ca numărul de cazuri să crească foarte mult în cabinet.

Și mă refer aici la o anumită categorie de cazuri. Aș spune că a fost cel mai dificil pentru copiii care veneau deja din familii în care aveau dificultăți financiare, din medii defavorizate, cu dizabilități, care nu aveau acces la terapie, pentru copiii cu tulburări de neurodezvoltare a însemnat o regresie.

Și pentru copii cu vârste foarte mici a fost iarăși dificil, până în 5 ani, absența socializării a făcut ca pentru ei și părinții lor să fie foarte dificil.

Aș spune că da, a crescut foarte mult numărul cazurilor și adresabilitatea este din ce în ce mai mare la vârste din ce în ce mai mici, cazuri care înainte nu ajungeau în cabinetele de psihiatrie, nu la vârste atât de mici.

Din punct de vedere clinic, ați pus mai multe diagnostice de depresie și anxietate? Aveți o statistică sau o aproximare personală?

Realitatea din cabinet pe care am simțit-o a fost în felul următor: odată cu ieșirea din carantină (situația de urgență - n.r.) au început să vină foarte multe cazuri de tulburare obsesiv-compulsivă în cabinet, lucru care era de așteptat, de anxietate legată de sănătate. Ulterior, pe măsură ce se apropia sfârșitul anului 2020 - și asta nu a fost doar impresia mea, am discutat cu colegii mei din spitale și alte ambulatorii - a venit un val de neputință. Au explodat cazurile de depresie, iar în luna decembrie cazurile au fost extrem de severe. Vedeam depresii care în mod uzual se duceau la spital. Acum, majoritatea cazurilor erau urgențe, de dimineața până seara.

Vorbim de copii care multă vreme anterior stătuseră acasă cu diferite dificultăți, iar în contextul de pandemie, cu adulți în jur care nici ei nu au gestionat foarte bine situația, au cedat toate resursele. Pur și simplu a devenit atât de greu încât singura „soluție” era pentru unii dintre ei suicidul. Soluție între ghilimele, văzută de ei.

Pentru că noi avem această impresie că dacă noi ca adulți cu creierul nostru de adulți, care am trecut totuși prin niște experiențe, pierderi, eșecuri, reușite, avem așteptarea ca și copiii noștri să treacă la fel ca noi prin lucrul ăsta. Or lucrul acest nu este posibil, pentru că vorbim de niște creiere de copii, de abilități în curs de dezvoltare, de reglare emoțională.

Mecanismul principal prin care copiii fac față unui stres prelungit cum este pandemia, cu incertitudine foarte mare și partea asta cu lipsă de resurse, este un fel de disociere. Devine atât de neputincios încât ajunge să nu mai simtă ceea ce simte. Și ceea ce vedem atunci frecvent sunt comportamente de autovătămare, ca mecanism de reglare emoțională. Lucru pe care l-am văzut mult mai des în ultima perioadă, la vârste mult mai mici, chiar 12 ani.

Care este cel mai puternic factor care a dus la așa ceva? Este izolarea cauzată de școala online? Ce trebuie să evităm pe viitor?

Școala online a fost o soluție de criză. Nu cred că am avut vreun copil care să îmi spună ce încântat a fost de scoală online, iar acum chiar discutam că au foarte mari emoții și dificultăți vizavi de perspectiva de a se întoarce fizic la școală. Au existat și profesori care spun „să vedeți ce greu va fi de voi când vă veți întoarce fizic la școală”.

Cred că este de evitat să mai punem - cel puțin în perioadă de criză, de pandemie, accentul nu pică pe performanța școlară, pentru că nimeni în context de criză nu face performanță, supraviețuiește. Și asta este lecția pandemiei. Iar în contextul ăsta, obiectivul numărul unu al școlii în pandemie ar trebui să fie suport și bine emoțional și psihic pentru copii. Atât. Cât mai mulți adulți în jur să îi ajute, nu să le transmită suplimentar mesajul că trebuie să performeze și să fie funcționali într-o lume foarte disfuncțională.

Ceea ce aș putea eu să mai zic legat de ceea ce s-a înrăutațit, în afară de anxietate și depresie, ce mai văd eu foarte mult în cabinet și nu vedeam atât de mult, poate trei cazuri pe an, în momentul de față am mult mai multe cazuri așa - tulburări de comportament alimentar, mă refer la anorexie, bulimie. Acestea sunt mecanisme de coping la stres disfuncționale, fie prin mâncat, fie invers. Și nu mi-ar fi mică mirarea ca și consumul de alcool sau substanțe să crească pe același mecanism, de a amortiza, de a face gestionabilă suferința pe care o au toți acești copii, în momentul de față.

Care este categoria de vârstă cel mai puternic afectată?

Adolescenți și preadolescenți - 12-14 ani și 14-18. Și la 12-14 ani, unde nici nu este simțul de identitate la fel de bine creat, principala problemă sunt dificultățile de autoreglare emoțională - impulsivitate, cu risc mare de suicid din punctul ăsta de vedere.

Copiii înțeleg mult mai bine decât ce știam noi să o facem ce se întâmplă cu ei. Au limbajul și etichetele pentru ce li se întâmplă. Vor spune - mă simt trist, mă simt supărat. Ei între ei vorbesc despre lucrurile astea mult mai mult, ei cu familiile lor nu prea vorbesc. Pentru că există această bagatelizare - nu e nimic, trece, sau „dacă asta te doare lasă că își arăt eu ce înseamnă să te doară”. Nu toate cazurile sunt așa. Apoi mai este varianta cealaltă de oameni care spun „nu ai de ce să îți faci griji, e ok, nu se întâmplă nimic”, ceea ce înseamnă o negare a realității pe care copilul o percepe. Ceea ce îl face pe copil să se îndoiască.

Deci, înțeleg ce mi se întâmplă, dar nu am niște abilități de gestionare doar pentru că știu că sunt mai trist. Tot aceleași abilități le am. Și atunci intră în comportamente nepotrivite, strategii disfuncționale, de la vârste mici, iar dacă povara este prea mare și neputința este prea mare „trebuie să fac ceva să nu mai simt ceea ce simt”.

La ce trebuie să fie atenți părinții așa încât lucrurile să nu degenereze, care sunt primele semne ale acestor tulburări?

Orice fel de modificare a funcționalității - aici înseamnă somn modificat, copil care nu doarme la fel de bine, care pare obosit, apatic, nu se mai implică în activitățile care îi făceau plăcere. Pentru care totul este „meh”, e plictisit, nu mai are bucurie. Pe de altă parte, la cel mai mic semn de comportament de autovătămare - mă trag de păr, mă lovesc, mă tai - nu este de stat acasă. Și nu minimizat, este riscul mare să se întâmple lucruri grave.

Și la ce să mai fie atenți - retragerea. Pare din ce în ce mai mult să își dorească să se izoleze chiar dacă nu mai este cazul, să nu dorească să se vadă cu prietenii, nici măcar în online, pentru că oricum nimic nu contează, parcă totul este lipsit de sens. Și retragere inclusiv în rândul familiei.

Unii adolescenți, pe de altă parte, vor fi mult mai provocatori, iritabili, vor intra mult mai ușor în conflict cu părinții lor testând niște limite. Pe grupa de vârstă de adolescenți știm că este foarte importantă aderența la grupul de suport, grupul de egali, și în absența acesteia, este foarte dificil.

Iar pe grupele de vârste mici, ce atrage atenție este orice fel de regres înregistrat pe abilități deja achiziționate. Dacă învățasem să vorbim și dintr-o dată nu mai facem asta, de pus semnul întrebării. Dacă ne e frică să ieșim din casă fără mama și tata, problematic. Și ținând cont cât de multă infuzie de online avem, inclusiv părinții în online, grădiniță și școală în online, vedem - deși nu mai ajung atât de mult în cabinet, bănuiala mea fiind că încearcă să facă acasă niște lucruri. Sunt sigură ca sunt întârzieri în dezvoltarea de limbaj, pe nestimulare, în absența unor adulți care să fie acolo cum ar trebui, nu în multitudinea lor de roluri. Comportament hiperkinetic, fără să fie vorba de un deficit de atenție - copilul simte nevoie să își intensifice comportamentul mai mișcător tocmai pentru a atrage atenția unui adult care în mod uzual ar răspunde mai ușor unui stimul mai mic. Dar dacă am un părinte în depresie, care și-a pierdut un job, un părinte, care este îngrijorat, nivelul lui de a răspunde la copil este scăzut.

Faptul că ei sunt expuși atât de mult ecranelor…

Este un experiment. Vom vedea în timp efectele.

Și emoțional, psihic are un efect?

Clar sunt afectați de prea mult stat doar online. Dar eu zic în felul următor - doar online-ul a rămas. E bine să fie, pentru că în absența lui lucrurile ar fi și mai problematice. Online-ul le permite să vorbească, să se joace în rețea, să face grupuri de studiu.

În extrema cealaltă o să vedem dificultăți în menținerea atenției pe termen mai lung, pentru că în online face cumva să procesăm mai puțini stimuli, pentru că văd doar o față, nu întreg corpul, nu procesez tot contextul. Deficit de concentrare, comportamente mai impulsive, irascibile, pe căderea pragului de frustrare. Pentru că acasă dacă nu voiam să fiu atent la o oră închideam laptopul, ieșeam de pe cameră. Și va fi destul de provocator.

Sunt elevi care tot acest an școlar au făcut doar online. Cum credeți că vor evolua pe viitor?

Cred că vor fi mai pregătiți pentru lumea în care ei vor trăi, care este oricum o lume mult mai imersată digital, o lume mai tehnologizată, cu mai multe schimbări rapide. Vor fi capabili să facă față inclusiv unei piețe a muncii care va implica mult mai mult partea asta de coordonare din fața unui calculator. Pentru o categorie dintre ei pentru că să nu uităm că avem o parte importantă a populației cu venituri de subzistență sau venituri medii.

Ce ar trebui să facă școlile pentru sprijinirea copiilor? Grupuri de suport, o implicare mai mare a orelor de dirigenție, dvs. ce ați vedea?

Pentru asta, este nevoie ca și oamenii care fac lucrul ăsta să poată să fie acolo să susțină. Adică, dacă profesorii sau la dirigenție discută despre aceste aspecte dar așa ca din niște cărți, fără ca noi să fim pregătiți ca profesori. Pentru că și noi ca adulți, dacă nu avem un grup de suport în care să vorbim despre cum e experiența asta, nu cred că o să putem merge foarte mult către copii. Deci da, grup de suport pentru copii, ore de psihoeducație și despre ce înseamnă la urma urmei criză, care poate fi și o oportunitate de învățare. În povestea asta avem nevoie de un adult care să fie în aceeași ipostază, nu în ipostaza „stați să vă spun eu cum stau lucrurile”. Și au și ei nevoie la rândul lor de grup de suport, pentru că și profesorilor le-a fost foarte dificil în perioada asta.

S-a făcut pe brânci totul, de asta cred că a și fost un fiasco, pentru că am crescut accesul la tehnologie pentru școală online , dar nu am creat conținut adaptat pentru ce înseamnă povestea asta. Și am predat ca la clasă într-un mediu online. Și lucrurile nu au cum să funcționeze.

Analiza psihologului




Reporter: În ultimul an ați avut mai multe cazuri de copii care au avut nevoie de ajutor specializat, din cauza școlii online?

Ana Bedivan:
Aici este complicat, pentru că nu este doar școala online. Într-adevăr, au fost multe cazuri, dar nu văd o legătură directă doar cu școala online ci cu toată situația și în special cu cum au gestionat părinții. Strict legat de școala online, avem efecte mai degrabă la adolescenți, la care știm că este foarte importantă socializarea, și la copiii care abia au început școala, cu precădere cei din clasa pregătitoare, acolo unde a fost greu și pentru părinți să își organizeze timpul așa încât copiii să poată face față și să fie și fără alți copii în jur. Adică partea de socializare este cea care a afectat.

Vorbesc de cazurile în care școala online a fost organizată bine, pentru că nu toți profesorii s-au organizat. Dar să zicem în varianta ideală, unde profesorul a știut să organizeze orele, sau școala, a știut să facă un echilibru între pauze și ore, acolo a funcționat. Și mai degrabă partea de socializare a fost problematică. Desigur că era și oboseală cauzată de timp prelungit în fața ecranului.

Timpul la monitor știm că este dăunător copiilor, pentru preșcolari și școlari mici această școală online nu este deloc benefică.

Există clase întregi de elevi adolescenți, de care vorbeați, care numai de acasă au făcut școală. Această izolare, lipsa de interacțiune la ce duce?

La anxietate și depresie. Anxietatea a crescut cel mai mult. Nu cred că am avut niciun copil care să nu își dorească să se întâlnească cu ceilalți, nu neapărat să înceapă școala fizic dar să se întâlnească cu colegii da.

Și manifestările acestor tulburări care sunt? La ce ar trebui să fie atenți părinții?

Eu am avut copii cărora le era frică să iasă din casă. Frică să se întâlnească cu ceilalți. Atenție foarte mare, excesivă dacă ceilalți respectă regulile de igienă și distanțare, frică de boală în sine. Sau tulburări ale somnului. Anxietate generalizată, dar mai rar - o stare de tensiune dar nu știu ce este. Frică de străini, de necunoscut.

Apoi apare frica de eșec - „dacă mă întorc la școală și nu o să mă descurc? Mă descurcam bine la școala online, era și flexibil, puteam să îmi iau pauze.”

Spuneți că ați simțit o creștere semnificativă a celor care au apelat la dvs.?

Da, pe tot departamentul copii este o creștere în cazuistică, atât a problematicii cât și a numărului de pacienți. Și la mine de exemplu s-au întors pacienți pe care nu îi mai văzusem de mult și care erau bine.

Cel mai dificil este pentru cei ai căror părinți nu i-au lăsat deloc să iasă din casă sau să se întâlnească deloc măcar cu un prieten. Am și astfel de cazuri. S-au autoizolat cu totul și acolo e foarte greu pentru copil. La părinți s-a declanșat anxietate foarte mare, au rupt orice legătură cu lumea și pentru copil asta a fost foarte greu de dus, în special la copilașii mai mari, adolescenți, ai căror grupuri se întâlneau în timp ce el era exclus. Mă refer la cei de a șasea, a șapte, liceu.

Cum credeți că vor fi acești copii peste câțiva ani?

Nu am de unde să știu. Însă mie mi se pare că ar fi nevoie de grupuri de suport, având în vedere că au trecut prin niște evenimente traumatice, ar fi nevoie de niște grupuri de suport în școli. Nu doar partea academică, să fie niște grupuri țintite pe emoții, pe ce au nevoie, cum au trăit această perioadă.

O să fie și destul de multe tulburări de adaptare la întoarcerea la școală față în față.

Ce sfat ați avea pentru părinți?


Să fie echilibrați, iar dacă aleg să se izoleze, să nu o facă cu anxietate. Să nu punem toate fricile în spinarea copilului. Echilibrul este cel mai bun. OK, găsim un cerc de prieteni, acceptăm incertitudinea, e important să acceptăm că nu putem să controlăm tot. Dacă trăim tot timpul cu frică, o să apară anxietatea.

Ideea e să se întâmple măcar puțină interacțiune socială pentru că este importantă pentru dezvoltarea copiilor.

Avem avantaje și în predarea online, nu e un monstru toxic. Dar ideea e să le înțelegem și să alegem mijloacele potrivite. Să echilibrăm statul în fața monitorului, care este dăunător, cu mișcarea, și felul în care îmi structurez materialele. Online nu putem folosi partea cealaltă, care este folosită la clasă, de expresivitate a feței, inflexiunile vocii, astea nu sunt foarte ușor de prins online. Efortul este mult mai mare pentru copii să descifreze ce vrea să transmită profesorul.

Există instrumente, poate jocuri, care să poată fi folosite pentru a compensa această lipsă?

Jocuri cu pioni, mers cu bicicleta, petrecut timp împreună este important. Cred că și la școală ar merge, ar putea profesorii să facă niște joculețe de interacțiune, diriginții. Eu dacă aș fi profesor aș face chiar la începutul orei niște joculețe cu mișcare, reașezare în cadru. De a ne reîmprieteni cu școala. Ca un fel de mini-dezvoltare personală la început de drum academic. A fost greu când am început cu școala online, acum va fi greu cu școala față în față, căci așa suntem.

Poate ar fi de subliniat și importanța orei de dirigenție. Spațiu în care ar putea lejer profesorul sa vorbească și sa exploreze cu elevii subiecte legate de cum se simt, ce ar avea nevoie, cum văd ei lucrurile și ce anume este greu, ce e ușor, cum se pot sprijini unii pe ceilalți.

Și pe partea de predare ar merge restructurat. Sunt clase unde se merge în paralel online și fizic și ar putea din punctul meu de vedere să găsească niște sisteme pe viitor. Puțină flexibilitate inclusiv pe partea organizatorică nu ar strica.

De altfel, eu nu am avut copil care să fie încântat de acea vacanță de o lună. A fost mult prea lungă pentru ei, pentru pauza de care aveau nevoie, pentru reintrare în ritm după aceea.

Aveți și pacienți care vor da examene?

Am de clasa a opta, care susțin evaluarea națională și sunt foarte panicați toți, nu neapărat că nu au învățat și nu îl vor lua, ci pentru că este schimbarea de la online la fizic și nu știu dacă dacă or să se descurce.
E frica asta de eșec - „m-am obișnuit așa și nu știu dacă o să mă descurc pentru că o să fie față în față și dacă mă iau emoțiile? Nu știu cum o să fie”. E frică multă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3864 vizualizari

  • +8 (14 voturi)    
    unde sunt toti disperatii (fara copii) (Joi, 13 mai 2021, 9:33)

    panda_rosu [utilizator]

    care urlau sa ramana socala onlain forever, ca e forate buna, nu e nicio pb!
  • +9 (13 voturi)    
    Of viata (Joi, 13 mai 2021, 16:43)

    Vaka [utilizator]

    Cand anu' trecut sustineam ca scolile trebuie tinute deschise cu orice pret pentru ca viitorul copiilor este cel mai important lucru cu putinta mi-am luat un frigider din raspunsurile expertilor de pe aici.

    Cand am spus ca intre viata parintilor mei si a copiilor mei aleg fara a clipi viitorul, linsaj, ce mai...

    Iata ca incep sa se auda vocile autorizate.

    Si pe masura ce pandemia se va stinge, pe cale cvasi-naturala, ca si cea de acum 100 de ani si multe altele inaintea lor, sper din tot sufletul sa apara si cei care vor judeca cum a fost gestionata. Si sper sa cada multe capete care au fost goale.
  • -5 (11 voturi)    
    Aham (Joi, 13 mai 2021, 18:15)

    Nimeninimic [utilizator]

    Se termina planeta, va zic. Au stat astia micii cate luni in mediu virtual cate 2-3 ore pe zi si gata. La revedere adolescenta, la revedere minti intregi!

    In lumea asta exista si copii care invata doar online pentru ca locuiesc in locuri izolate. Mama, or fi depresivi toti.
    Si da, am copii, 2 in ciclul primar. As fi preferat ca scoala sa continue online si sa se termina la 15 iunie.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by