Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan face un apel către școli să îi testeze pe elevi pentru COVID, acolo unde există suspiciuni, spunând că altfel se va ajunge la "situații tragice".

Testare coronavirusFoto: ERNESTO BENAVIDES / AFP / Profimedia
  • ”Aș vrea să mai fac un apel suplimentar la școli, pentru că am avut situația nepoțelei mele. Este un focar cu opt copii în clasă, care nu a fost deloc testată și există teste, există cabinet medical, există ordin comun al Ministerului Educației cu cel al Sănătății și totuși copiii nu au fost testați”, a afirmat Moldovan, luni, la RFI.

Secretarul de stat a atras atenția că, în lipsa testării în școli, se poate ajunge la situații tragice.

  • ”Fac un apel la cadrele didactice, la cadrele medicale din școli, la asistenții comunitari, să se implice în acest aspect de monitorizare și testare a copiilor în școli. Este un test similar cu cel al exudatului nazal, care se face. Trebuie cerut consimțământul părintelui, pentru că este vorba de minori, dar aceste teste trebuie să se facă, pentru că este important pentru copii, au atât rol diagnostic pentru copii, cât și rol preventiv pentru copiii din anturajul celui pozitiv.
  • Rog din suflet să se facă această testare, pentru că neaplicarea ordinului duce la niște situații absolut tragice pentru copii și pentru familiile acestora, pentru că infecția se transmite”, a adăugat Moldovan.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, afirma pe 16 martie că până în prezent, la nivel naţional, au fost făcute doar 5.000 de teste rapide pentru Covid în şcoli, dintr-un total de un milion și jumătate, iar unii părinţi s-au poziţionat împotriva testelor antigen rapide.

„Din ultima raportare a Ministerului Sănătăţii reiese că au fost utilizate aproape 5.000 de teste din 1.500.000 de teste. Infim. Teste antigen rapide. Sigur că aceste cazuri de elevi depistaţi pozitiv sunt urmare a unei testări PCR, testare care s-a făcut fie de către DSP, fie în funcţie de opţiunea părinţilor prin entităţi private. Sunt rezultatele unor testări PCR. Testarea antigen rapidă în şcoli a mers foarte prost”, declara pe 16 martie Cîmpeanu, la Digi24.

Sorin Cîmpeanu mai preciza că nu există suficient personal medical în şcoli care să facă aceste teste, dar şi că unii părinţi nu sunt de acord cu testarea rapidă antigen existentă în unităţile de învăţământ.

„În mod clar, nu a existat personal medical, nu a existat disponibilitate probabil atât de mare din partea personalului medical existent, acolo unde există. Am spus-o de fiecare dată, mai puţin de una din cinci şcoli au cabinete medicale şcolare. Şi, de asemenea, aceste teste antigen rapide au fost considerate de unii părinţi invazive şi de aceea soluţia unor teste rapide non invazive pe bază de salivă cred că sunt o soluţie mult mai bună, acceptată de părinţi pe de-o parte şi, pe de altă parte, nu necesită personal medical pentru administrare. Ele pot fi şi autoadministrate. Vedem şi cazurile din şcolile din Franţa, Austria şi alte state. Testarea rapidă non invazivă cred că este o soluţie bună”, a spus el.

Acesta a adăugat că înţelege reticienţa părinţilor.

„Acum nu există (aceste teste non invazive - n.r.), sunt doar acele teste cu beţişorul care... Eu cred că am făcut vreo 50 de astfel de teste, dar e o alegere personală care trebuie respectată. Şi eu dacă aş fi avut copil de 7-8 ani poate aş fi avut rezerve faţă de testarea acesta. Pot să înțeleg reticienţa unor părinţi vizavi de testarea în acest fel”, a declarat ministrul Educaţiei.