Primele măsuri luate de noul rector al Universității București: dotarea urgentă a toaletelor, bani pentru deplasări și un audit intern

de D.D.     HotNews.ro
Sâmbătă, 28 decembrie 2019, 15:59 Actualitate | Educatie


Marian Preda
Foto: Hotnews
Eliminarea ştampilei din procesele birocratice, cu excepţia actelor de studii, dotarea corespunzătoare a tuturor toaletelor din clădirile facultăţilor, acordarea de finanţare pentru participarea profesorilor la conferinţe internaţionale se numără printre primele măsuri luate de noul rector al Universităţii Bucureşti (UB), Marian Preda.

Potrivit unei informări transmisă Agerpres de către conducerea UB, în jumătate dintre spaţiile de învăţământ ale instituţiei toaletele nu "sunt corespunzătoare pentru o instituţie publică decentă", iar noul rector a solicitat ca până la jumătatea lunii ianuarie să fie achiziţionate dotările necesare - uscătoare de mâini, rezervoare de săpun lichid, suporturi de hârtie igienică.

"Condiţiile elementare de curăţenie şi igienă sunt prioritare şi nu suferă amânare", se subliniază în informarea transmisă Agerpres.

Totodată, noul rector a stabilit ca de la începutul lunii ianuarie 2020 să se acorde finanţare din fondurile instituţiei pentru deplasările staff-ului academic la conferinţe internaţionale şi naţionale. Astfel, a fost stabilit un plafon maxim de 800 de euro pentru deplasarea la o conferinţă din spaţiile Europa, Orientul Apropiat şi Africa şi de 1.200 de euro pentru SUA, Canada şi alte zone îndepărtate.

De asemenea, Marian Preda a cerut şi luarea de măsuri şi curăţarea, până în martie 2020, a pereţilor exteriori ai facultăţilor din centrul oraşului, vandalizaţi cu grafitti.

El a stabilit şi eliminarea ştampilei din procesele birocratice interne, cu excepţia emiterii actelor de studii şi a corespondenţei oficiale cu alte instituţii.

Noul rector, ales pe 11 decembrie şi validat în şedinţa din 18 decembrie a Senatului universitar, a mai cerut elaborarea unui audit intern, raportarea tuturor contractelor aflate în derulare la nivelul universităţii, elaborarea unei organigrame publice de la nivelul universităţii, efectuarea unui inventar clar şi detaliat al clădirilor şi bunurilor, inclusiv cele de patrimoniu, aparţinând instituţiei de învăţământ superior.

"Aceste măsuri, primele pe care le-am luat ca rector al Universităţii din Bucureşti, vin, pe de o parte, din nevoia de a aborda problemele urgente şi evidente şi, pe de altă parte, din nevoia de a avea certitudini, confirmări de detaliu privind situaţia şi problemele universităţii pe domenii precum situaţia financiară, patrimoniul si resursele umane. Mă refer aici la auditul intern pe care îl vom realiza, la elaborarea situaţiilor referitoare la patrimoniu, inventariere sau contractele în derulare. Acestea ne vor ajuta să luăm cele mai corecte şi mai bune decizii pentru UB. Pe de altă parte, sunt decizii menite să simplifice şi să îmbunătăţească activitatea colegelor şi colegilor din comunitatea noastră academică, studenţi şi profesori. Fie că e vorba de participarea la conferinţe naţionale şi internaţionale finanţate de UB, de eliminarea ştampilei din procesul birocratic sau de măsuri care privesc spaţiile în care ne desfăşurăm cu toţii activitatea. Aşa cum am menţionat şi în programul managerial propus comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti, cred că prin înţelepciune şi cu demnitate vom reuşi să construim o universitate pentru viitorul generaţiilor de tineri ai României", a declarat rectorul Marian Preda.

Profesorul universitar doctor Marian Preda a obţinut, în alegerile din 11 decembrie, 637 voturi (57,75% din numărul de voturi exprimate) din membrii cu drept de vot din cadrul Universităţii Bucureşti, iar contracandidatul său, prof. univ. dr. Laurenţiu Vlad - 433 voturi (39,25%). Profesor universitar şi sociolog, Marian Preda a activat neîntrerupt în Universitatea din Bucureşti din 1990. A fost în conducerea Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti în perioada 2000-2015, mai întâi ca prodecan (2000-2008), apoi ca decan (2008-2015). A fost preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti în mandatul 2015-2019. Printre altele, profesorul Marian Preda a predat, din 1994, cursuri de Management strategic, Comportament organizaţional, Politici sociale şi Sociologia timpului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















10323 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    toalete (Sâmbătă, 28 decembrie 2019, 16:24)

    ananstef [utilizator]

    cunosc o tanara din provincie care, in vara aceasta dupa ce a vazut toaletele, a luat decizia sa nu se inscrie la Universitate.
    • -2 (2 voturi)    
      Cum... (Duminică, 29 decembrie 2019, 6:24)

      Stef_and [utilizator] i-a raspuns lui ananstef

      Poti sa faci asa ceva?!?
      Iti dai seama ce tragere avea ea spre invatatura.
  • +3 (5 voturi)    
    corect (Sâmbătă, 28 decembrie 2019, 17:32)

    codrean [utilizator]

    doar ca starea toaletelor din localurile publice depinde nu doar de administratori si ingrijitori ci si de ... nivelul de cultura a utilizatorilor !
    Trebuie afisat : Nu se suie cu picioarele pe colac, nu se pleaca cu hartia igienica (sau chiar cu colacul !), nu "se face" pe langa ... Sunt multe lucruri pe care multi dintre utilizatori nu le stiu !!!
  • -1 (1 vot)    
    Bani pentru plimbari (Sâmbătă, 28 decembrie 2019, 23:28)

    Mihail. [utilizator]

    Cati bani toaca, deja, cadrele didactice de la Sociologie, pentru plimbari in strainatate, numai ele stiu. Nu mai vorbim despre proiectele foarte banoase, legate de drepturile tiganilor, de exemplu...

    In rest, productia stiintifica e aproape zero.
    Toti, cadre didcatice sau studenti, sunt mari specialisti, au nenumarate "Skills and Expertise". In realitate, insa, zero carti, zero articole:
    De exemplu:
    https://www.researchgate.net/profile/Silvia_Popa
    https://www.researchgate.net/profile/Oana_Peiu
  • +1 (3 voturi)    
    Trebuie bani multi... (Duminică, 29 decembrie 2019, 6:38)

    Sthelian [utilizator]

    ...pentru toalete. Ca e bine sa le puna d-alea inteligente, care fac singure ce multi nu fac - trag apa dupa utilizare.
    La fel chiuvete cu senzori si relee de timp, ca sa nu se "uite" chiuveta deschisa, dozatoare de sapun tot cu senzor si uscatoare de maini tot cu senzor.
    Si vorba ante-comentatorului meu, si un mic curs predat tuturor utilizatorilor. Si educati.
    La lista lui mai sunt ceva de NU ce trebuie adaugati acolo.

    Dar in opinia mea rectorul unei universitati ar trebui sa se ocupe de procesul educational si nu de dotarea toaletelor... Ma gindeam ca incepe cu un regulament antiplagiat, cu dorinta ca in fiecare an universitatea sa avanseze intre 10 si 20 de locuri in clasamentul Shanghai. De toalete si alte d-astea se poate ocupa directorul administrativ. Tot acest director ar trebui sa se ocupe si de curatarea peretilor exteriori. Ma astept ca pe viitor rectorul sa se ocupe de schimbarea geamurilor sparte si a clantelor stricate... Iar directorul administrativ de scolile doctorale...
    Sau poate m-am prostit eu si nu mai stiu ce inseamna rector.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal
  • 2768 zile



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by