Fostul ministru al Educației, Liviu Marian Pop, a anunțat pe Facebook că vrea ca săptămâna viitoare să depună un proiect legislativ care prevede ca începutul anului școlar să fie fixat în a treia zi de luni din septembrie.

Liviu PopFoto: Facebook-Liviu Pop

Liviu Pop a creat, pe Facebook, un sondaj de opinie prin care internauții sunt întrebați dacă sunt de acord cu propunerea sa legislativă.

Potrivit sondajului, creat acum 12 ore, 85 la sută sunt de acord.

„Săptămâna viitoare vreau să depun o propunere legislativă de completare a Legii Educației Naționale prin care să se fixeze începutul anului școlar în a treia zi de luni din septembrie”, scrie senatorul PSD, pe Facebook.

Ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie.

Premierul Viorica Dăncilă solicitase Ministerului Educației prelungirea vacanței de vară cu o săptămână, astfel încât anul școlar să înceapă pe 16 septembrie, motivând că aceasta este dorința patronatelor din turism.