Rusia a lansat în Atlanticul de Nord cea mai mare amplasare de submarine de la sfârșitul Războiului Rece, o operațiune atent supravegheată de NATO, a anunțat marți statul major norvegian, citat de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

De săptămâna trecută, 10 submarine rusești cu baza în apropiere de insula Kola, dintre care 8 nucleare, sunt implicate în aceste manevre care ar urma să dureze două luni, potrivit datelor Informațiilor militare citate de televiziunea publică NRK.

"Există în prezent o intensă activitate în Atlanticul de Nord iar Norvegia, ca și alte țări NATO, efectuează misiuni de supraveghere atentă în aer și la suprafață", a precizat un purtător de cuvânt al Statului major al Forțelor armate norvegiene, Brynjar Stordal.

Este vorba despre cea mai amplă operațiune de acest gen derulată de Rusia "de la sfârșitul Războiului Rece, în termeni de mijloace angajate în același timp", a precizat el.

Potrivit surselor citate de NRK, submarinele încearcă să ajungă cât mai departe posibil în Oceanul Atlantic, ideal la vest de Groenlanda, fără a fi reperate și "arate că rușii sunt capabili să apere bazele lor și să amenințe coasta Statelor Unite".

"Este evident că își demonstrează capacitățile în termeni numerici și de amplasare simultană", potrivit lui Brynjar Stordal.

Autoritățile rusești nu au comunicat asupra acestor operațiuni. Flota Nordului s-a mulțumit să anunțe sâmbătă, într-un comunicat citat de agențiile rusești, că două submarine nucleare, Nijni Novgorod și Pskov, au început "scufundări la adâncime pentru a testa anumite echipamente și armamente" în apele internaționale ale Mării Norvegiei.

Este vorba de submarine de tipul Kondor, care pot lansa rachete de croazieră și care sunt destinate detectării și distrugerii grupurilor aeronavale inamice, potrivit presei rusești.