In timp ce in Bucuresti se desfasoara BFIT in the Street, eu am plecat spre ploaia si frigul din Cluj-Napoca, pentru TIFF-ul cu numarul 8. Am facut excursia la Cluj pentru a gasi, la un loc, filme pe care nu ai unde sa le vezi in alta parte, pentru atmosfera celui mai mare festival de film romanesc al momentului si pentru a ma bucura de un fel de vacanta de cinefil.

Pe scurt, pentru mine TIFF-ul e un fel de cura intensiva cu filme, unde nu exista scuze precum lenea si lipsa timpului pentru a ajunge la cinematograf. Ritmul alent al festivalului, numarul coplesitor de pelicule si de evenimente, comasate pe o arie geografica restransa, te obliga sa te tii de reteta: filme, multe filme in fiecare zi.

E bine de stiut

Pe de alta parte, exista si un revers: daca nu esti selectiv, te poti trezi cu o indigestie. Unele filme te incarca sau te storc emotional, altele iti inrosesc sau iti scurtcircuiteaza intelectul, altele fac ambele lucruri in acelasi timp. Unele filme din festival sunt foarte consistente/atoase, au nevoie de timp pentru a fi digerate. Intr-o combinatie hazardata, cu pauze prea scurte sau fara pauze intre filme, v-ati putea trezi, dupa o zi plina de TIFF, zicand: nu imi mai trebuie film un an intreg! Alegeti-va traseul cu atentie, nimeni nu va tine pistolul la cap.

Mod de intrebuintare: filmele sunt grupate in foarte multe sectiuni, Competitie, Supernova, Umbre, Fara limita, Focus (anul acesta, pe Finlanda, Italia, Polonia, Moldova), Zilele copiilor, Ziua rroma, Ce se intampla, documentarule? etc etc. Acest lucru e mai putin important pentru cinefili; mult mai util va fi programul pe sali de cinema: Republica, Arta, Victoria, Echinox si Taverna, Cinema City la Iulius Mall, cinema Auditorium la Universitatea Babes-Bolyai, drive-in-ul de pe Autostrada Transilvania. Pentru a alege un film exista o multime de sateliti: ziarul festivalului, Aperitiff, ce prezinta si recomanda diferite productii, brosuri la punctele de relatii cu publicul, un catalog cu sinopsisurile tuturor peliculelor.

Vineri (ziua intai)

  • TIFF-ul domina centrul Clujului, cu un banner imens deasupra cinematografului Republica si cu afise imprastiate pe strazi;
  • Pe o trecere de pietoni, doi adolescenti traverseaza cu un fel de roll-up TIFF, pe care il plimba de cate ori masinile au rosu. Iata o meserie interesanta, imi zic: professional street crosser sau sa fii platit pentru a traversa strada;
  • Merg la cinematograful Republica sa-mi ridic ecusonul de presa si aflu ca, desi acreditarea imi ofera acces la deschiderea oficiala, e nevoie pentru a prinde un loc si de o rezervare prealabila, despre care eu n-aveam habar. Era cat pe ce sa ratez „Amintiri din epoca de aur”, insa in fata intrarii il zaresc pe Mihai Chirilov; desi nu ma cunoaste, dupa doua propozitii care rezuma situatia primesc o invitatie cu numele lui pe ea (un gest grozav, pentru care ii multumesc);
  • La ora sapte, sala de la Republica e arhiplina, oamenii stau pe scari, organizatorii gasesc, in ultimul moment, solutii pentru a ocupa absolut toate locurile. Tudor Giurgiu atrage atentia, in deschidere, asupra unei situatii pe care o banuiam observand pe de o parte, imbulzeala din acel moment si, pe de alta parte, starea cinematografului Republica, inghetat in jurul anilor ‘90. Era clar ca o sala full e o exceptie si ca in timpul anului clujenii nu prea dau pe acolo. Faptul e confirmat si de Tudor Giurgiu, care anunta o campanie sustinuta de primarie, pentru salvarea cinematografelor clujene;
  • Un moment extraordinar e acela in care Mihai Chirilov invita pe scena intregul staff al TIFF-ului si citeste pe nerasuflate cateva zeci de nume, fara sa lase, spune el, pe nimeni deoparte.
  • Incepe „Amintiri din epoca de aur“, precedat de spotul TIFF 08 si de un calup de reclame ale sponsorilor. Sonorizarea lasa de dorit, volumul fluctueaza si zgarie urechile. Ni s-a promis ca va fi o vizionare speciala, singura data cand filmul va fi prezentat integral, varianta „director’s cut” - asa cum l-au conceput regizorii sai.
  • „Amintirile…” sunt un montaj de 6 episoade construite in jurul a 6 legende urbane din perioada ceausista. Scenariul filmului e scris de Cristian Mungiu iar regia e semnata de Hanno Höfer, Razvan Marculescu, Cristian Mungiu, Constantin Popescu si Ioana Uricaru. E un film atipic, amuzant, cu cateva note sumbre, accentuate in anumite episoade. E un film la care in sfarsit razi din toata inima de comunism. Am apreciat in special savoarea dialogurilor si felul in care sunt urmarite detaliile marunte, ce reconstituie foarte bine sordidul epocii comuniste. Unele povesti pot parea derizorii, simple glumite - asa cum e cea despre militianul care isi gazeaza porcul, la bloc -, insa fiecare decupeaza, de fapt, o „felie de viata”. Filmul vorbeste despre lacomie, linguseala, lasitate, frustrare, initiativa, iubire, pe alocuri chiar despre curaj. Singurul defect al peliculei ar fi eternogenitatea ei stilistica si tematica. Acest fapt nu a impiedicat insa sala sa rada in hohote si sa-l aplaude pe Cristian Mungiu la scena deschisa.
  • Cristian Mungiu e ovationat, impreuna cu o parte a echipei sale ce urca pe scena, le multumeste tuturor, dar „uita” sa divulge cine ce episod a regizat. Ioana Uricaru reia mesajul campaniei pentru salvarea cinematografului Republica, de care, spune ea, o leaga foarte multe amintiri.

Sambata (ziua a doua)

  • Incepe maratonul. Sase filme intr-o singura zi. De fapt, o zi nu e suficienta pentru sase filme, proiectiile alese de mine se intind de la 11 a.m. pana la 1, in dimineata urmatoare.
  • Pe drumul spre cinema vad cum e sa calatoresti cu troleele RATUC. Acestea sunt veritabile relicve din epoca de aur, ale caror paraituri, zgaltaituri si zdruncinaturi te fac sa retraiesti clipe de neuitat.
  • Chiar prin fata cinematografului Republica trece campania electorala. Cateva zeci de copilandri in tricouri PSD marsaluiesc si ranjesc catre aparatul meu foto: branza, branza!
  • Clujul e si el plin de astfel de amintiri, vitrine inghetate in timp, magazine din anii ‘80, despre care te intrebi cum au supravietuit prin doua decenii de capitalism. Orasul e un amestec de Mitteleuropa care sta cu demnitate in picioare si de comunism, care sta cu o si mai mare incapatanare in picioare si incearca, in plus, sa strice cu cate un colt de paralelipiped fiecare fotografie cu aer medieval.
  • Inainte de prima proiectie, la cafea, ma amuz citind „Ziua de Cluj”. Sub o poza cu Tudor Caranfil scrie: „Cine n-are batrani, sa-si cumpere - regizorul Nae Caranfil”. Nu numai ca l-au facut pe Nae Caranfil batran, dar l-au transformat pe unul dintre cei mai cunoscuti critici romani de film in regizor. La o masa de langa a mea aud un domn furios, cu aer de cosmopolit snobbish, care peroreaza impotriva filmului din seara trecuta: „Eu vreau sa uit epoca de aur, nu sa-mi aduc aminte, mi se pare o aberatie, are succes aici la voi filmul asta?!”.
  • Dintre filmele zilei merita retinute „Il y a longtemps que je t’aime” (r. Philippe Claudel), „Tôkyô sonata” (r. Kiyoshi Kurosawa), „René” (r. Helena Trestikova), „Night on earth” (r. Jim Jarmusch). Cinematografe: Republica si Cinema City.
  • „Il y a longtemps que je t’aime” si „René” au fost si in editia de anul acesta a Festivalului Filmului European de la Bucuresti. „Il y a…”, debutul in lungmetraj al lui Philippe Claudel, e un film foarte puternic, sustinut de interpretarea extraordinara a unei Kristin Scott Thomas ce joaca un rol foarte dificil, integral in limba franceza. E unul dintre acele filme care te storc, emotional, ca pe un burete.
  • „Tôkyô sonata”, una dintre vedetele festivalului, multumita reputatiei lui Kurosawa, e tot o drama, ce evolueaza pe un palier complet diferit fata de „Il y a…”. Filmul incearca sa-ti incinga, pana la scurtcircuit, procesorul mental. Duce bine, pana la un punct, in registru realist o poveste despre un „somer la cravata” din Tokyo, un director administrativ al unei firme concediat si obligat sa stea pe strazi, cautandu-si meserii sub demnitatea sa. „Tôkyô sonata” se rupe, insa, la un punct, cand devine fantasmagoric si tezist, iar la sfarsit incercarea regizorului de a recupera ceea ce a mai ramas din personajele sale e artificiala si inutila.
  • Rasfoiesc, intr-o pauza, un Aperitiff si dau peste un interviu cu Mihai Chirilov, in care acesta estimeaza numarul filmelor la 209, din 47 de tari, 166 de lungmetraje. Cate filme ar putea sa vada cel mai silitor spectator, il intreaba reportera. 50, spune Chirilov. Adica 5 filme in medie, pe zi, cu tot cu ziua deschiderii si cea a inchiderii, folosite integral. Eu unul as estima un parcurs dezonabil la 30 de filme, cu plimbari si evenimente strecurate, pentru destindere, printre ele.
  • Ma mut, pentru „René” si „Night on earth”, la multiplexul de la Iulius Mall. Diferenta dintre cinematografele din centru si sala de mall e ca intre Berlinul de Est si cel de Vest, inainte de caderea zidului.
  • „René” e un documentar filmat pe o perioada de 20 de ani, despre un tanar ceh ce isi petrece viata iesind din si intrand inapoi in inchisoare. Filmul e remarcabil pentru tenacitatea regizoarei de a-si urmari personajul, chiar daca acesta la un moment dat ii sparge propriul apartament, si pentru individul ales, un „desperado” sociopat, care nu se poate abtine de la jafuri si hotii marunte. „Night on earth” e, cred, unul dintre filmele cele mai accesibile ale lui Jim Jarmusch, la nivelul publicului larg, cu o distributie din care fac parte Winona Ryder si Roberto Benigni. E un film format din cinci povesti nocturne, cinci taximetre care isi poarta clientii prin cinci mari orase ale lumii. Desi filmul era menit sa te faca sa razi, fara a ridica mari probleme filosofice, la iesire am auzit un grup de tineri din cartierele clujene vociferand, in mobil: „Am iesit de la film. Groaaznic!!!”.
  • Inapoi la Republica, vizionare „Stranger than Paradise”, tot in programul Jarmusch. Desi filmul incepe la 23.30, sala e aproape plina, ca de alftel la toate proiectiile zilei, la care am asistat. In sala e prezent si Jim Stark, co-producator al patru dintre filmele lui Jim Jarmusch. Stark asista cu rabdare la vizionare, pe la 1 se aprind luminile, oamenii dau buzna spre iesire si spre somn, iar cand sala aproape ca s-a golit cineva spune in microfon: „Acum, va rog, aveti intrebari pentru dl Stark?”. 

Gasiti aici un program al filmelor si aici unul al evenimentelor TIFF 2009.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Blog de jurnalist cultural.