Paște la început de mai - Tradiții și superstiții - O poveste cu statistici, zei, credințe și chefuri

de Vlad Barza     HotNews.ro
Sâmbătă, 1 mai 2021, 8:49 Actualitate | Cultură


Oua de Paste
Foto: Photostock2015, Dreamstime.com
​Paștele este în acest an în luna mai, ceea ce se întâmplă cam o dată la 4-5 ani. Din vechime se țineau la început de an sărbători câmpenești, iar oamenii împodobeau casele și grajdurile cu ramuri verzi, pentru protecția oamenilor și animalelor în fața spiritelor malefice. Mai jos puteți citi despre maialurile din Transilvania, despre rădăcini păgâne ale Paștelui, despre tradiții din Săptămâna Mare și despre obiceiuri din Balcani, dar și din Franța.

Informația pe scurt
  • Paștele cade în luna mai cam o dată la 4-5 ani. Paștele a ”picat” cel mai repede în 2010, când a fost pe 4 mai, iar cel mai târziu a fost în 1983: 8 mai. Paștele a fost sărbătorit ultima oară pe 2 mai în 1948.
  • Ziua de 1 Mai este cunoscută ca ziua muncii, însă în trecut avea numele popular de Arminden. Era ziua dedicată zeului vegetației, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate, al viilor și livezilor.
  • De Arminden erau împodobite ca ramuri verzi cele mai importante locuri: casa și adăpostul animalelor, pentru protecția oamenilor și animalelor de spiritele malefice
  • Tradițiile creștine sunt îmbinate cu numeroase credințe și obiceiuri precreștine. ”Creștinismul s-a pus ca un lustru peste culoarea firească a lemnului și a trebuit să cedeze, în mare parte, practicelor superstițioase”, spunea etnograful Gh F Ciaușanu.
  • Oul este substitutul divinității primordiale care este înfrumusețat prin vopsire și încondeiere în Săptămâna Patimilor, pentru a fi jertfit și mâncat sacramental în ziua de Paște. Totuși, oamenii ofereau drept cadou ouă colorate la marile sărbători sezoniere cu mult timp înainte de apariția creștinismului.
  • În multe locuri din Europa existau sărbători precreștine de primăvară, carnavaluri sau procesiuni menite să alunge spiritele rele și să ”sperie” definitiv iarna. În Ardeal elevii din câteva orașe încă țin la început de mai sărbători câmpenești cu muzică și distracție numite maialuri și venite pe filieră săsească.
  • Aprilie este o lună cu vreme capricioasă, astfel că în noaptea de Îniveere poate chiar să fie sub 0 grade în cele mai reci orașe, dar și +15 grade la câmpie în anii în care vin mase de aer cald. Tot în acei ani pot fi chiar și +29 de grade în ziua de Paște.
Câteva statistici despre data Paștelui ortodox

Paștele ortodox este cel mai adesea în aprilie, niciodată în martie și destul de rar în luna mai, cum este anul acesta. În ultimii 20 de ani Paștele a picat de 15 ori în aprilie și de 5 ori în mai, ultima dată fiind pe 1 mai, în 2016. Peste trei ani Paștele va fi din nou în luna mai, pe data de 5. Paștele a fost sărbătorit ultima oară pe 2 mai în 1948, în vremuri foarte grele pentru țară. Următoarea dată când Paștele va fi pe 2 mai este anul 2027!

Dacă luăm datele ”pascale” din ultimii 80 de ani, Paștele a picat cel mai repede în 2010, când Învierea a fost sărbătorită în noaptea de 3 către 4 aprilie. La polul opus, Paștele a picat cel mai târziu în anul 1983: pe 8 mai, iar acest lucru se va repeta abia în 2078.


Foto Adriana Sulugiuc, Dreamstime.com

Dacă luăm perioada următorilor 20 de ani: 2022 - 2041, Paștele va cădea de numai patru ori în luna mai și de 16 ori în aprilie

Paștele este o sărbătoare cu dată variabilă, nu cu dată fixă precum Crăciunul, iar de la an la an ziua în care cade Paștele variază în medie cu 14-15 zile, dar pot fi variații mic sau mari. De exemplu, Paștele a fost pe 20 aprilie în 2014 și pe 12 aprilie în 2015 (8 zile diferență). În 2012 a fost pe 15 aprilie, anul următor, pe 5 mai (20 de zile calendaristice diferență).

Arminden

Ziua de 1 Mai este cunoscută ca ziua muncii, însă în trecut avea numele popular de Arminden. Tot arminden era numit uneori și un copac curățat de crengi și împodobit cu spice de grâu. În unele sate tinerii plecau în pădure și tăiau cel mai înalt copac (brad sau fag), pe care îl puteau aduce pe umeri. Îl curățau de crengi, dar la vârf îi lăsau câteva, pe care le împodobeau. Armindenul era ridicat, până la prânz, în centrul satului. Pe tulpină se puneau cununi de flori și spice de grâu. Urma o întrecere a tinerilor care se adunau și puneau uneori pariuri, câștigând cel ce putea să se urce până sus.

Numele arminden vine, fie din slavonă, ”Jeremiinǔ dǐnǐ” „ziua sfântului Ieremia”, sărbătorită la 1 Mai, sau, susțin unele surse, din maghiară, ”ármingyin”.


Flori de primăvară (foto Vlad Barză)

Armindenul era ziua dedicată zeului vegetației, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate, al viilor și livezilor. Era sărbătorit pe 1 mai în Transilvania, Banat, Bucovina și Moldova și pe 23 aprilie în Muntenia și Oltenia. În Țara Lăpușului este celebrat la Rusalii.

Iată ce scrie Ion Ghinoiu despre Arminden
”Obiceiurile specifice acestei zile sunt: Împodobirea cu ramuri verzi, substitut al zeului vegetației a stâlpilor porților și caselor, a intrărilor în adăposturile vitelor pentru protecția oamenilor și animalelor de spiritele malefice: împlântarea în curțile caselor, în mijlocul satelor, la stânele oilor, în țarină a unei prăjini înalte cu ramuri verzi în vârf sau chiar a unui arbore întreg, curățat până spre vârf de crengi. În Moldova se organizau petreceri câmpenești unde se mânca miel fript și se bea vin roșu amestecat cu pelin pentru schimbarea sângelui și pentru apărarea oamenilor și animalelor de boli”.

Tradiții legate de 1 mai și de Arminden erau și în Europa de Vest

Iată ce spune Gh F Ciaușanu
”De multe ori nici nu se lucrează la 1 mai: se face blau, cum zic nemții, blauer montag. (...) Acest frumos obicei de a serba păngânește venirea primăverii îl au și germanii: ”Maibaum”, și francezii, ”arbre de mai”. La cei din Lesbos (Grecia), în seara de 1 Mai, merg fetele cântând și culeg flori de câmp. Când se întorc, fac cununi pe care le atârnă noaptea la ferestre și la uși. Dimineața, fiecare casă se arată ochilor plăcut împodobită cu flori, cele mai multe roșii, cu spice și cu crenguțe. În coroane se pune și urzică și usturoi: urzici pentru a bășica pe duhul necurat care ar da să intre în casă: usturoi, pentru a feri de deochi. Femeile și fetele pun pe cap cununi de flori”.


Maibaum (foto - Animaflora, Dreamstime.com)

Tinerii duceau și în sate din Franța la final de Ev Mediu crăci verzi de arbori pe 1 mai și le puneau în fața casei și la început de mai era prilej de mari sărbători și fetele puneau ramuri cu frunze care erau împodobite cu panglici colorate. Uneori crenguțele erau puse pe horn.

”La germani, în noaptea sfintei Walpurgii, (Walpurgisnacht), 30 aprilie - 1 mai, te asurzește vuietul împușcăturilor în văzduh, sfârâitul și vâjâitul pietrelor repezite din praștii, peste ogoare și chiuitul celor care cutreieră prin țarini (țarina este un câmp cultivat, ogor, arătură n. r.).

În seara aceasta, se înfig pe grămezile de gunoaie - locuri care la toate popoarele erau destinate duhurilor necurate - ramuri de soc, spini, mărăcini mesteacăn, pentru ca hainele vrăjitoarelor să se prindă în ele. Înainte de răsăritul soarelui, femeile se duc și adună rouă de pe spicele de grâu, apoi merg, tăcând, acasă, fără a se uita împrejur spală cu ea capul vacii, pentru a fi ferite de vrăji și pentru ca laptele să fie mănos.

În Bulgaria, fiecare casă este împodobită mai ales cu crengi de păr. Tot așa împodobesc țăranii și leaurile lor (acareturile n. r.). Apoi ies cu toții la câmp, beau lapte și se stropesc cu roua dimineții pentru a fi sănătoși peste an” (Ciaușanu).


Foto Vlad Barză
Click aici pentru a mări fotografia

Romanii aveau o celebră sărbătoare a vegetației numită Ambarvalia, care se ținea în primăvară, dar și în vară, iar la această sărbătoare se sacrifica o scroafă și o oaie și se făcea o procesiune împrejurul câmpurilor. Etnograful Gh F Ciașanu face o frumoasă comparație cu sărbătorile creștine de primăvară:

”Sărbătoarea aceasta câmpenească a fost atât e bine înrădăcinată în populațiunile apusului încât creștinismul, care s-a pus ca un lustru peste culoarea firească a lemnului, a trebuit să cedeze, în mare parte, practicelor superstițioase. O procesiune, în frunte cu preotul, merge la Înălțarea Domnului prin sămănături, făcând patru popasuri în care se citește câte o bucată din cele patru Evanghelii. Tot cu prilejul acestei procesiuni se citește și o binecuvântare a timpurilor și sunt stropiți cu aghiazmă și oamenii și vitele. Ni se pare că vechiul rol al fraților arvali este jucat astăzi, tot cu aceeași dibăcie, de preotul romano - catolic”
.

Trebuie spus că se țin și în prezent, mai ales în Transilvania așa-numite maialuri, practic sărbători în aer liber, cu muzică, jocuri, mâncare și dans, organizate la început de mai, în special de elevi.


Click aici pentru a mări fotografia

”Maifestul la sași sau Maialul la români este o veche sărbătoare de primăvară, care a apărut în Transilvania pe filieră germană, odată cu sașii stabiliți aici. De-a lungul timpului, sărbătoarea a fost adoptată și de români și maghiari.

Există date despre celebrarea Maialului în special în secolul XIX – începutul secolului XX, cu precădere în mediul școlar, ca serbări ale elevilor. Maialul era sărbătorit mai mult la oraș, prin parade și petreceri ale tinerilor de la școlile și liceele germane”, scrie Mihaela Kloos-Ilea pe blogul ”Povești Săsești.

Maialul, Majalis la sași sau Maifestul are loc de regulă la începutul lunii mai. Făcând parte din seria de ritualuri și ceremonii dedicate primăverii, era adesea suprapus peste ziua de 1 mai. În Transilvania de altădată, Maialul era sărbătoarea prin care în special elevii celebrau frumusețea primăverii. Se sărbătorea cu dansuri pe muzică de fanfară ce aveau loc de obicei în păduri sau la iarbă verde la marginea localităților. Este cunoscut în Brașov maialul făcut de elevii liceului Andrei Șaguna, maial care se ținea la fiecare început de an, până la pandemie.

Despre superstiții

Superstițiile se referă la se credința în spirite, în miracole, în farmece și în vrăji, în numere fatidice și în semne prevestitoare, dar și la convingerea că ele pot influența viitorul unei persoane sau al unei colectivități. Superstiția decurge din credința că tot ce se întâmplă în natură și în societate este o manifestare a unor forțe supranaturale și potrivit căreia anumite întâmplări neînsemnate sunt socotite ca putând influența sau determina evenimente (de obicei rele) în viața oamenilor.

Unele dicționare mai vechi erau foarte critice când vorbeau despre superstiții: ”credință falsă într’ale religiunii: superstițiunea naște din ignoranță”. Antropolgii și-au schimbat însă părerea când este vorba de multe dintre superstițiile din vechime: acestea erau și o formă de cunoaștere, dar șo o formă prin care oamenii căutat explicații pentru lucruri pe care nu le puteau înțelege.

Paștele

La fel ca și Crăciunul, și Paștele are rădăcini în marile sărbători ale antichității, practic în festivalurile de primăvară din vechime. Elemente din timpuri străvechi au fost adăugate și au ajuns să fie incluse în sărbătoarea pe care o știm azi. Apoi, în ultimele secole s-au adăugat componentele moderne: iepurașul, cadourile și lucrurile care au dus la comercializarea excesivă a sărbătorii.

Atât Paștele, cât și Crăciunul sunt legate de momente cheie din an, sunt legate strict de un anotimp (primăvara, respectiv iarna) și de un moment astronomic important (echinocțiul de primăvară, respectiv solstițiul de iarnă). În plus, ambele s-au schimbat mult în ultimii 150 de ani, au devenit sărbători ale familiei, au devenit sărbători comerciale uriașe și produsele legate de aceste sărbători apar în magazine cu trei luni înainte.

Cuvântul Paște/Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a trecut”), probabil moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numesc Pesah sărbătoarea libertății în amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului sub conducerea lui Moise.

Pe aceeași etimologie a apărut Pâques (în franceză) sau Pascua (în italiană). În engleză Easter are o etimologie incertă, dar un scenariu larg acceptat este că ar proveni de la Eostre sau Eostrae, o zeiță anglo-saxonă a primăverii și a fertilității. Mențiunea a fost făcută de călugărul Venerabilul Bede în secolul VIII, dar este contestată de unii istorici. Germanii spun ”Ostern”, suedezii spun ”påsk”, polonezii îi spun ”Wielkanoc” sărbătorii, iar croații spun ”Uskrs”.

Ce spune August Scriban în al său ”Dicționaru limbii românești” (1939) despre Paște:

”La evrei, mare sărbătoare în primăvară în amintirea trecerii pin Marea Roșie și a îngeruluĭ exterminator, care, în noaptea când au fugit din Egipt, i-a ucis pe toți copiii născuți de curând aĭ Egiptenilor, dar care a cruțat casele evreilor, însemnate cu sânge de miel. La creștini, o mare sărbătoare în primăvară în amintirea învierii luĭ Iisus Hristos, adică a trecerii sale de la moarte la viață. (Paștele se celebrează trei zile la ortodocși și două la catolici și protestanți, în prima Duminică după luna plină care urmează după echinocțiul de primăvară și cade totdeauna între 21 martie și 26 aprilie, adică într-un spațiu de 36 de zile. De Paște depind toate sărbătorile mobile”.

Aici datele oferite sunt pe ”stil vechi”. Paștele pică între 4 aprilie și 8 mai.

Câteva superstiții ale poporului român legate de Paște (Gh. F Ciaușanu)
- De Paște și de alte zile mari se crede că ”ard” comorile și că ”joacă”. Comorile îngropate de oamenii în vechime de frica turcilor, scot flăcări din pământ, semnalând-și locul.
- În Vâlcea femeile nu lasă să se stingă focul în vatră în noaptea de Paște. Ele stau în această noapte pe vatră, în pielea goală cu focul mare și coc turte, rugându-se ca vitele să fie sănătoase.
- În zilele de Paște în Vâlcea se crede că este bine să mănânci fie anafură, fie mugur de salcie sau floare de măr ”fiindcă arborii aceștia sunt sfinți, mai ales în aceste zile”
- La Paște românii pun o bucățică de fier sub prag care să le apere casa sau se ciocănesc în frunte cu o bucățică de fier, ca să le fie capul ”tare ca fierul”.



Evident că sunt superstiții din vechime care au puține în comun cu realitatea, dar în prezent printre tradițiile de Paște se numără cea conform căreia cei care vin acasă cu lumina sfântă de la biserică trebuie să facă o cruce de fum pe tocul ușii pentru ca gospodăria să fie păzită de rele. Există și tradiția ca de Paște să porți ceva nou, iar pentru copii, distracția este să se vadă al cui ou iese ”campion” la ciocnit. În multe familii este tabu să ciocnești oul altfel decât cu partea ascuțită, iar în unele regiuni oamenii se spală în dimineața de Paște pe față cu apa în care au stat peste noapte ouă vopsite

Când este vorba de tradiții pascale, mâncarea este la loc de cinste și, la fel cum la români pasca și drobul de miel sunt la loc de cinste, multe alte țări au bunătăți tradiționale de Paște. Francezii au tartă cu lămâie, spaniolii au o mulțime de gogoși glazurate, grecii au pâine cu mirodenii tradiționale, italienii au adevăratul panettone, iar rușii au plăcinte cu brânză.


Foto Gansstock, Dreamstime.com
Click aici pentru a mări fotografia

Românii duceau la biserică nu doar pasca pentru a fi sfințită, ci și alte alimente sau condimente, precum ouă roșii, ouă albe curățate, slănină, brânză sau caș, cârnați, unt, sare, hrean, busuioc, prescură, făină sau cuișoare, scrie Radu Anton Roman în cartea Mese și obiceiuri românești. El mai scrie că se credea că bucatele și lucrurile sfințite de Paște aveau puteri magice și erau păstrate și folosite pe tot timpul anului pe post de leacuri, farmece și apărătoare de rele.

Oul de Paște, simbolistica

Oul este substitutul divinității primordiale care este înfrumusețat prin vopsire și încondeiere în Săptămâna Patimilor, pentru a fi jertfit și mâncat sacramental în ziua de Paște. ”Izvoare istorice și arheologice certe atestă că, înainte de Hristos, au existat obiceiuri de a se face cadouri ouă colorate la marile sărbători sezoniere, în special la Anul Nou. Astfel, la sărbătorile de primăvară vechii perși își dăruiau unul altuia ouă de diferite culori: la celebrarea zeului Ianus tinerii romani își trimiteau ouă de culoare roșie împreună cu alte cadouri. Apariția în ceremoniile antice de înnoire a timpului a oului, se baza pe concepția cosmogonică care asocia Universul cu oul generator de viață”.

În creștinism, oul colorat și împodobit prin încondeiere, este simbolul Mântuitorului care părăsește mormântul și se întoarce la viață, precum puiul de găină ieșit din găoace. ”La început oul se vopsea cu plante, în galben, culoarea soarelui pe bolta Cerului, și în roșu - culoarea discului solar la răsărit și apus. Ulterior, ouăle au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de îngeri, cu un miel și cu diferite motive astrale, fitomorfe și zoomorfe”, scrie Ion Ghinoiu.

Există un paralelism interesant între om, ou și oală ”În graiul popular verbul a sparge a devenit sinonim cu sfârșitul sau moartea oricărui obiect sau fenomen personificat. Moare sau se sparge până și necazul când, din întâmplare, se sfărâmă un vas din lut. Întrucât adăposturile privilegiate ale sufletului sunt, fie lipsite de ieșiri (oul), fie prevăzute cu o singură gaură (oala de lut), singura soluție a eliberării acestuia este distrugerea violentă a sălașului locuit: ciocnitul oului la Paște, spargerea oalei la scoaterea mortului din casă. Paralelismul dintre oală, ou - adăposturi care trebuie sparte pentru eliberarea sufletului și om este exprimat de zicalele: Omul e ca ou, plăpând, expus morții în orice moment: i s-a spart oala”, vorbă populară pentru a murit”, scrie Ion Ghinoiu.

Cum a fost vremea de Paște în ultimii 4 ani
2017: 16 aprilie
Minime: Toplița 0, Calafat +12 grade
Maxime: Stâna de Vale +7, Giurgiu +24
2018: 8 aprilie
Minime: Miercurea Ciuc - 1, Moldova Nouă +15
Maxime: Mangalia +13, Vărădia de Mureș +26
2019: 28 aprilie
Minime: Păltiniș +3, Cotnari +14
Maxime: Roșia Montană, +6 Vaslui +25
2020: 19 aprilie
Minime: Poiana Stampei, -3, Oravița +14
Maxime: Baraolt +13, Băile Herculane +29

În țară sunt diverse sărbători populare care marchează începutul primăverii (în martie) și a anului pastoral (în aprilie), dar datele diferă de la regiune la regiune și din cauza climei pentru că natura arată altfel pe 15 aprilie la Satu Mare, decât la Oravița unde este mai cald. Spre exemplu, la Sighetu Marmației în primele zile de mai temperaturile extreme au variat între -1 și 30 de grade, în timp ce minimele au fost în medie de 8 grade, iar maximele, de 20. La Călărași extreme au variat între 0 și +37 de grade, iar mediile multianuale sunt de +9 grade la minime și +22 la maxime.

Săptămâna Mare

Tradițiile precreștine se combină în cele 7 zile dinaintea Paștelui cu cele creștine, fiind celebrat atât misterul creştin al Învierii Mântuitorului, cât și momentul regenerării naturii odată cu primăvara. Iată ce scrie Iulia Gorneanu, într-un articol despre datinile din Săptămâna Mare.

Sunt Șapte zile cosmice în care timpul se degradează progresiv, se întorc acasă sufletele morţilor, se închide Raiul iar Mântuitorul este trădat, chinuit şi ucis. După trei zile de haos şi întuneric, în care omenirea rămâne fără protecţie divină, se înfăptuiește miracolul Învierii Domnului, urmat de actele de purificare din Săptămâna Luminată. În toată această perioadă se fac sacrificii animale, se prepară alimente rituale, se aprind lumini, se crede că animalele vorbesc și comorile ard.

La fel ca în cazul tuturor sărbătorilor de la noi, miracolul Învierii lui Iisus Hristos s-a suprapus peste rituri străvechi de renaştere şi reînviere, provocate de explozia de lumină şi viaţă din anotimpul cald. Astfel, momentul Pascal celebrează deopotrivă misterul creştin al Învierii Mântuitorului, precum şi pe cel al regenerării naturii odată cu primăvara. Este vremea în care are loc o sacralizare a spaţiului și a timpului. Casa, gospodăria, grădina sunt primenite şi împodobite în perioada prepascală, pentru a se încărca, în Duminica Învierii, cu noi valenţe spirituale.

Festivaluri de primăvară

În perioada precreștină venirea primăverii era sărbătorită cu fast, mâncare și băutură mai ales în nordul Europei unde natura revenea la viață, vremea se încălzea și zilele deveneau mai lungi decât nopțile.

Multe dintre tradițiile sărbătorii sunt mult mai vechi și pot fi atribuite așa-zișilor păgâni. Dacă vorbim de rădăcini păgâne ale Paștelui, putem enumera mitul reînvierii prezent la zeități sumeriene, egiptene sau romane, prezența mielului la ritualuri de sacrificii ale israeliților sau tradiția schimbului de ouă (oul fiind simbol al fertilității).

În multe locuri din Europa existau sărbători precreștine de primăvară, carnavaluri sau procesiuni menite să alunge spiritele rele și să ”sperie” definitiv iarna. În unele sate încă se mai țin carnavaluri în care oameni mascați în monștri merg la colindat primăvara și primesc dulciuri, carne sau vin, obicei care se crede că derivă din faptul că familiile se ajutau cu alimente în perioadele cu foarte multe lipsuri.

Ar fi greșit să spunem că tradițiile moderne ale Paștelui provin direct de la popoarele precreștine, dar la fel de eronat ar fi să credem că suntem în fața unui fenomen complet modern. În primele trei - patru secole de creștinism religia aflată în puternică ascensiune a preluat o parte dintre tradițiile așa-zişilor barbari.

Păgâni erau numiți cei care se închinau zeilor sau idolilor sau cei care erau de altă religie decât cea creștină. Păgâni le spuneau creștinii și celor care nu au nicio religie, care nu credeau în Dumnezeu sau care nu au primit botezul.

Tradițiile care li s-au părut potrivite au fost, treptat, adoptate și de creștinism. În plus, noua religie și-a făcut mai repede loc în rândul așa-numiților barbari cât timp o parte dintre vechile ritualuri au fost menținute, lucru ce poate fi văzut ca un semn de respect pentru cei care se converteau.

Cele mai vechi dovezi privind sărbătorirea Paștelui sunt din secolul II, dar se bănuiește că Învierea lui Isus a fost comemorată încă din primul secol al erei noastre.

În primele secole ale creștinismului s-au purtat multe discuții și au fost multe schimbări la liturghia pascală. O dovadă istorică a folosirii lumânării pascale, simbol al luminii care ”împrăștie” întunericul, datează din anul 384, iar până în secolul 10 lumânarea a ajuns să fie folosită pe scară largă la liturghiile pascale. (sursa enciclopedia Brittannica).

Diversele tradiții bisericești diferă mult între ortodocși, catolici și protestanți, la cea din ultimă ramură a creștinismului lipsind opulența și complexitatea slujbelor.

Ca și în cazul Crăciunului, și Paștele a ajuns să cumuleze o serie de tradiții populare. De exemplu, mielul este menționat și în Sfânta Scriptură, dar era și animal de sacrificiu pentru israeliți, primii creștini punând sub altare carne de miel pe care o mâncau după ce era binecuvântată.

Din secolul al XII-lea, la finalul postului se țineau mese cu ouă, carne, brânză și dulciuri care erau binecuvântate înainte de a fi mâncate cu această ocazie specială.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5771 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by