Interviu cu jurnalistul Iulian Comănescu despre călătoria fiului său în spațiul cosmic, cu o navă făcută dintr-un bec.

de N.N.     HotNews.ro
Miercuri, 20 ianuarie 2021, 13:40 Actualitate | Cultură


Călătorie pe Volta, planeta becurilor de Iulian Comanescu
Foto: Humanitas


Jurnalistul Iulian Comănescu a scris o carte pentru copii, apărută la editura Humanitas Junior. A fost o comandă specială, din partea fiului său, Efrem, de cinci ani și jumătate, care se plictisea în izolarea din anul 2020.

Cartea se numește ”Călătorie pe Volta, planeta becurilor” și e perfect ilustrată de Raluca Burcă. Interviul de mai jos spune povestea cărții, o poveste mai complicată decât ar părea la o primă vedere.

Iulian Comanescu: ”Pentru „Volta” și următoarele povestiri, am verificat și precizat tot ce știam, lucruri ca faptul că trebuie să te înalți la cel puțin 180 de kilometri ca să poți menține o orbită sau că de la Pământ la Lună sunt 384 de mii de kilometri. Pentru al doilea volum, mi-am dat acum două teme de cercetare – ce ten și păr aveau Oamenii de Neanderthal și dacă huma cu care desenau primii oameni pe pereții peșterilor e una și aceeași cu cea din care Dumnezeu l-a făcut pe Adam – dacă da, mi se pare o coincidență tulburătoare, care atestă existența creaturală a lui Beridaev.”

Iulian Comanescu este antreprenor in sfera comunicarii si autor. A publicat doua carti: Cum sa devii un Nimeni: Mecanismele notorietatii, branduri personale si piata media din Romania (Humanitas, 2009) si Mihnea Constantinescu. Omul care a schimbat Romania fara ca noi sa stim (Curtea Veche, 2019).




Ai scris în trecut o carte despre comunicare și o biografie, a lui Mihnea Constantinescu, personaj extrem de influent de culise. De ce tocmai o carte pentru copii acum?

În primul rând a fost ceva terapeutic și pentru mine, și pentru băiatul meu, Efrem.

Noi am încasat în 2020 două șocuri, izolarea și relocarea la Bruxelles. Efrem avea în București două găști de copii, cea de la grădiniță și cea din Cișmigiu. Aici s-a trezit izolat, am reușit să-l dăm și pe el, și pe Anais, fata cea mare, la Școala Europeană, dar Școala Europeană s-a închis la o săptămână după ce au început să meargă.

Una peste alta, m-am trezit față-n față cu Efrem, care până atunci evoluase fericit între grădiniță și bonă.

Și, în plus, copleșit de treburi casnice și administrative, fiindcă acestea au căzut printr-un concurs de împrejurări în sarcina mea. Efrem știa că am scos anul trecut „Mihnea Constantinescu – omul care a schimbat România fără ca noi să știm” anul trecut și a zis că vrea să-i „fac” și lui o carte. Printre bricolaje și lecții online la Școala Europeană, m-am apucat să scriu.

Ceea ce a fost salutar, în mormanul de formulare, cutii cu cărți, telefoane la instalatori și schimbări birocratice legate de firma pe care o am.

Într-un prim pas, cu povestirile am vrut să-l educ pe Efrem, și în sensul achizițiilor culturale, și în cel moral. De aceea în prima povestire și următoarele se găsesc o mulțime de lucruri despre Univers, planete și specia umană.

Dar de aceea există și Titi, care e un fel de antagonist, e un băiețel mai mic care face toate trăsnăile care încep să îi fie refuzate lui Efrem, băiețelul mai mare. În al doilea pas, cele patru povestiri pe care le am până acum au ajuns la Humanitas, care nu numai că le-a validat editorial, dar a venit cu ideea să fac la final și scurte dicționare. Care sunt muncite, fiindcă încerc să explic noțiuni ca atracția gravitațională sau imponderabilitatea unor copii care încă nu au aparatul matematic pentru asta.

Deci am ajuns de la terapie și soluții de „parenting”, orice-ar însemna asta, la educație și îmi place grozav, fără asta povestirile ar fi fost doar un divertisment.

Dar de ce aventuri spațiale?

O să vedeți, sunt nu numai călătorii în spațiu, ci și în timp. Efrem era într-o pasă în care era foarte interesat de astronomie, astronauți și planete. Consumăm împreună o mulțime de chestii de pe Curiosity Stream, extraterestrul Paxi de pe canalul YouTube al ESA și cărți cu sistemul solar, cu care îl învăț franceză.

A mai avut faze cu dinozauri, vulcani, corpul uman și nu mai știu ce, dar spațiul cosmic e foarte important pentru el. După aceea, călătoriile în spațiu și timp sunt o soluție bună de evadare din casă, pe izolare – avem un apartament confortabil, cu etaj, aici, dar e tot un apartament. Ce poți face decât visa, călători cu mintea, cât mai departe, într-o astfel de situație? Și cred că m-a mai influențat o chestie.

În 2019 l-am descoperit târziu, pe Viktor Pelevin, rusul cu „Generația Pi”. După „Generația Pi” m-am pus pe citit Pelevin și am ajuns la „Omon Ra”. Acolo e un vis spațial sfâșietor, al unui copilandru abandonat dintr-un fund de gubernie, care se antrenează să devină cosmonaut și e cooptat într-un program spațial. Mie mi-a transmis sau mi-a amintit de senzația aceea de izolare și reprimare cumplită din timpul comunismului.

Nu întâmplător rușii au făcut atâta tam-tam cu Iuri Gagarin și tot restul, e o supapă de evadare verosimilă în genul acela de regim concentraționar. Eu aveam 3 ani în 1969, când am ajuns pe Lună. Mi-amintesc că am fost lăsat să mă uit la televizoarele alea alb-negru care pâlpâiau până în creierii nopții, ba chiar, dacă nu mă-nșel, și trezit din somn atunci când Armstrong a făcut acel pas celebru, fiindcă toată povestea se petrecea foarte târziu în România, în prime-time-ul din SUA.

Și azi, când mă gândesc câte porcării și răutăți a făcut omul în decursul istoriei, ideea că am ajuns pe Lună mă emoționează și îmi redă curajul.

Dacă e să mă psihanalizez, povestirile astea au fost deci și un fel de regresie freudiană, Efrem e pentru mine un mod de a-mi retrăi copilăria – presupun că pentru toți părinții e într-o oarecare măsură așa.

Am încercat să repet uimirea mea de la 3 ani la 5 ani și ceva ai lui.

Dar se poate repeta o astfel de poveste?

În sens istoric, e foarte probabil să ne întoarcem pe Lună în 2024, deci, da.

În sens personal, m-am tot gândit la motivul pentru care mă roade spațiul cosmic tocmai acum, în 2020-2021, iar acesta e că pandemia seamănă foarte bine cu Războiul Rece. Eu sunt copil din Războiul Rece. În 2020, m-am adaptat mai ușor la restricții și izolare, fiindcă Războiul Rece asta era, izolare și restricții. N-aveai curent electric, blugi sau carne – n-aveai și basta. Să ne mai gândim la un lucru: Cortina de Fier.

Orice-ar fi spus Churchill și oricum am vedea-o azi, ca falie politică tectonică în Europa, pentru contemporani era fix o specie de lockdown. În pandemie, Cortina de Fier s-a privatizat, fiecare am avut câte una în fața ușii. Dar în rest e asemănătoare: nu te lasă să ieși, dar lasă să intre câte ceva. Lucrurile comandate cu aproximație și nu tocmai la discreție, la fel cum acum 40 de ani primeam ciocolată și pulovere „de supraelastic” la pachet, de peste graniță.

Pe lângă asta, Războiul Rece, ca anxietate, are în comun cu pandemia un alt element: măștile. Dacă urmărim filmele de propagandă sau informare despre amenințarea nucleară, vedem că era plin de măști, fiecare avea în casă câte una – inclusiv noi, românii, până prin anii ‘80.

Să mai adăugăm la asta caracterul difuz al amenințării. Sigur, în Războiul Rece dușmanul era mai clar identificat, era „ceilalți” (americanii sau rușii). Dar la nivel imanent, direct, și radiațiile, și virușii te asaltează pe nevăzute și produc efecte nebănuite. Iar despre Coronavirus știm deja cam tot, dacă îl luăm în considerare ca pe un „dușman ideologic”, deși e evident microscopic și nu superputere geopolitică.

Ceea ce mă aduce la altă idee: pornind de la rivalități ideologice, poate e cazul să ne gândim la faptul că Bill Gates și alții au spus că această pandemie e doar prima dintr-o serie - sau o repetiție pentru alte molime mult mai destructive, fiindcă omul nu mai are niciun fel de limite și a început să deranjeze foarte tare natura, băgând în el lilieci sau pangolini aproape vii.

Stau și mă gândesc cum vor arăta următoarele conflicte ireductibile. Ele nu mai implică doar specia umană și senzația că aceasta ar fi cu totul superioară nu mai are acoperire. Vorbim atât despre drepturile animalelor și – nu știu, ceva ce am putea numi umanitatea animalelor de companie – tradusă în inteligență, capacitate de a suferi și altele. Ei bine, nu de asta e vorba, e clar că ne pot surclasa fără niciun fel de „umanitate”.

E perspectiva noastră îngustă, antropomorfizăm.

Când ai decis să publici povestirile? Nu ți-a fost teamă că ai produs doar o joacă de familie, fără relevanță?

Ba da, mi-a fost. Din fericire, nu eu am decis publicarea, ci Humanitas. După ce i-am tras patru povestiri, a început să mi se pară că, poate, am „ceva” acolo. Mie și lui Efrem ne suna foarte bine, dar nu scrisesem niciodată pentru copii și de’, era nevoie de ceva asemănător cu un focus group. Așa că am început să le trimit prietenilor cu copii de vârstă apropiată.

Unul dintre ei este Radu Gârmacea, redactor-șef la Humanitas, care are un băiat cam la fel de sclipitor și informat ca Efrem, Dan. Radu e și el o inteligență atipică, zăpăcitoare, capabil să sară de la Radu Rosetti și Homer la Second Life și USR. Ei bine, Radu i le-a citit lui Dan, a funcționat și a zis „dă-le-ncoa’”. După care am ajuns la Humanitas Junior, la Iustina Croitoru, acolo unde mi-era locul.

Trebuie să vă spun că n-am publicat prea multe cărți până acum fiindcă nu vreau să scriu cărți așa, pur și simplu, ci doar dacă răspund unei comenzi sociale. De fiecare dată a fost vorba de Humanitas, care mi-a cerut un volum sau texte pentru alte volume. Sau de un grup de prieteni ai regretatului, ciudatului și admirabilului Mihnea Constantinescu.

V-am spus ce mi-a zis Efrem, că vrea să-i „fac” și lui o carte. Îmi place asta cu „făcutul” cărților, de la Descartes o știu, Descartes nu-și prea bătea capul să facă volume închegate și disprețuia jobul de „faiseur de livres”, făcător de cărți. Probabil îl deranja un anumit gen de orgoliu personal și de dorință de self promotion, care te face ca în ultimă instanță să tai copaci și să consumi cerneală.

Majoritatea obiectelor ăstora ajung la topit sau într-o somieră.

Dar, odată ce există o comandă socială, nu mai disprețuiesc „făcutul” cărților, e o plăcere. Cineva trebuie să împacheteze cumva niște gânduri sub o formă sau alta, ca să le livreze publicului, iar o carte e un dispozitiv magic – peste 1000 de ani, istoricii și antropologii îl vor considera cu siguranță mai important decât smartphone-ul.

Deci, cu reținere și discernământ, e ceva ce trebuie „făcut”, mai ales în ziua de azi, când totul circulă pe ecran, fragmentar și fulgurant.

„Călătorie pe Volta” e despre trei prieteni care ajung pe Planeta Becurilor.

Cât e ficțiune și cât e știință? Poate fi numită științifico-fantastică?

E foarte multă știință, pentru intervalul 5-7 ani. Sigur, un bec nu se poate transforma într-o navă spațială și nici nu vorbește, dar cred că copiii înțeleg perfect convenția. În rest, să știți că fiecare dată și mărime fizică e verificată cu acribie.

Am o formație exactă preistorică, pe vremea comunismului am nimerit la Politehnică, unde m-am mișcat printre sferoizi, constante termice și ecuații de stare. Nu mai țin minte nimic, dar lucrurile astea se dovedesc salutare inclusiv pentru proiectele comerciale. Deci, pentru „Volta” și următoarele povestiri, am verificat și precizat tot ce știam, lucruri ca faptul că trebuie să te înalți la cel puțin 180 de kilometri ca să poți menține o orbită sau că de la Pământ la Lună sunt 384 de mii de kilometri.

Pentru al doilea volum, mi-am dat acum două teme de cercetare – ce ten și păr aveau Oamenii de Neanderthal și dacă huma cu care desenau primii oameni pe pereții peșterilor e una și aceeași cu cea din care Dumnezeu l-a făcut pe Adam – dacă da, mi se pare o coincidență tulburătoare, care atestă existența creaturală a lui Beridaev. Dar trebuie probabil să trec cel puțin prin traducerile succesive ale Vechiului Testament ca să mă lămuresc.

Cu siguranță, nu vreau să fac educație strict științifică, de pe poziții strict evoluționiste sau atee. Să-ți asumi și să promovezi ateismul mi se pare o atitudine intelectuală reducționistă, autosuficientă. Nu mă duc la biserică, nu pricep ritualurile, dar nici nu cred că am destulă minte încât să pot exclude un motor prim al lucrurilor, un sens al lor sau existența unei alte lumi decât cea empirică.

Cumva vreau să creez copiilor o perspectivă asemănătoare, dacă toată seria va fi tipărită. Sunt frapat de asemănarea dintre liberul arbitru creștin și spiritul critic științific, chiar dacă primul e mai mult moral și al doilea mai mult epistemologic.

Nu ți-e teamă că o să fii plicticos dacă vrei să educi?

Efrem a ascultat povestirile până la capăt, după aceea alți copii au făcut același lucru, toate semnalele sunt foarte bune din punctul ăsta de vedere. Mirela Retegan, inventatoarea Zurli, care probabil e persoana care știe cel mai bine ce vor copiii din România, a spus că așa ar trebui scris și pentru mine a contat foarte mult.

Iar altfel, ce se întâmplă în România e îngrozitor – și nu numai la nivelul adulților analfabeți funcțional, ci și la copii. Acum vreo trei ani, fiica mea cea mare a venit de la ora de religie speriată, cu teorii despre Illuminati și Baphomet – ce naiba! Până la urmă, aventurile astea spațiale sunt propagandă nerușinată în sprijinul unor idei ciudate, cum ar fi aia că Pământul e cel care se învârte în jurul Soarelui.

Spun „ciudate” nu numai pentru caracterul lor neintuitiv, ci mai ales fiindcă 40% dintre români cred contrariul. Vă dați seama, cărțile astea vor forma niște cititori care vor afla cum stau lucrurile în Univers distrându-se (sper). Tirajele pentru copii sunt mari, 3.000 de exemplare la debut. Iar pe mine m-a marcat un eseu al lui Orwell, în care explică felul cum Imperiul Britanic a fost creat de ceea ce azi am numi revistele pentru teenageri.

Toate acele reviste publicau povestiri care cultivau virtuți victoriene cum ar fi curajul, spiritul civilizator (genul acela de civilizare s-a dovedit o catastrofă ireversibilă, dar asta-i altă discuție), cavalerismul în sens extins. Când au crescut, micii cititori s-au comportat în conformitate.

Toate acestea fiind zise, a fost o mare bucurie pentru mine atunci când mi-am dat seama că Humanitas vrea același lucru.

Chiar așa, ai dat analizele media pe literatură pentru copii. Nu e bizar?

A, chestia asta mă urmărește și eu sunt „de vină” pentru ea.

Nu-mi pare deloc rău: acum 15 ani, eram foarte interesat nu numai de media, ci și de branding personal și de imagine, așa că mi-am creat această identitate. A funcționat foarte bine o vreme, cât timp a existat media, fiindcă poziționarea de expert poate fi foarte lucrativă. În vremea când „dădeam ora exactă în media”, cum mi-a spus odată unul din moguli, a trebuit să vorbesc destul de des despre etică și să demontez acte de comunicare propagandistică.

Era înainte de explozia post-adevăr și fake news, deși și atunci se aruncau niște petarde de mamă-mamă. Atunci când media a crăpat ca reper social, instanță de adevăr și factor regulator al sistemului puterilor în stat – sau cel puțin s-a diminuat foarte tare, în acest sens -, mi-am dat seama că instanța care decide adevărul nu mai e media, ci cititorul. Mă rog, utilizatorul, fiindcă treaba asta s-a întâmplat cam pe când totul s-a mutat pe Facebook, chiar dacă ce-a urmat nu e sută la sută vina Facebook.

Și atunci, cititorul e cel care e educat, și nu media, și ar trebui să o facem în sensul celebrei media literacy, alfabetizare sau competență media. Din păcate, în afară de ceea ce face Centrul pentru Jurnalism Independent prin licee, așa ceva nu se petrece în România, iar eu n-am găsit resurse materiale pentru astfel de proiecte. Însă cititorii copii mi se par o piață mult mai interesantă și receptivă din punctul ăsta de vedere.

Și cât timp teoria heliocentrică (aia cu Soarele în mijloc) nu e adevăr științific, ci subiect de presă în România, fac tot un fel de news debunking, chiar dacă pentru copii și, în mod paradoxal, ficțional.

În afară de planeta Volta, ce alte povestiri pentru copii mai ai în pregătire?

Am terminat patru și mai am vreo două în cap. V-am povestit deja despre Neanderthali, pe urmă mergem pe Marte, ne întâlnim cu un Niti Extraterestrul, care e o pată de noroi... Dacă publicul cumpără, o țin tot așa până la adânci bătrâneți, m-am prins cum se face, nu mai scrisesem proză și în general ficțiune din tinerețe, dar acum îmi ia vreo două zile să termin una, odată ce am ideea.

Am personajele definite și așa mai departe.




Descriere

Astazi vom porni catre Volta, o planeta indepartata si misterioasa, impreuna cu Efrem, Alma si Titi, prieteni nedespartiti, exploratori temerari si mari amatori de cunoastere si prajituri.

Numar limitat de exemplare cu autograful lui Iulian Comanescu!

Aventura lor incepe intr-o zi aproape ca oricare alta, cand, pe nepusa masa, becul care lumineaza incaperea unde se joaca ei prinde glas, se transforma intr-o nava spatiala uluitoare si porneste hai-hui prin Univers. Zborul interstelar le este insotit povesti nemaipomenite despre Cosmos, planete, galaxii, constelatii, gravitatie, imponderabilitate si cate si mai cate.

Odata ajunsi la destinatie, copiii descopera o lume cum n-au mai vazut vreodata. Ca sa aflati insa mai multe despre ea, va trebui sa porniti si voi pe urmele lor. Aveti curaj?

Descoperiti Dictionarul de termeni stiintifici de la finalul cartii!

Ilustratii de Raluca Burca

Iulian Comanescu este antreprenor in sfera comunicarii si autor. A publicat doua carti: Cum sa devii un Nimeni: Mecanismele notorietatii, branduri personale si piata media din Romania (Humanitas, 2009) si Mihnea Constantinescu. Omul care a schimbat Romania fara ca noi sa stim (Curtea Veche, 2019).

In 2006, dupa o cariera de jurnalist de peste 15 ani, si-a facut propria companie, Comanescu&Partners, care se ocupa cu consultanta de imagine, continut sponsorizat, grafica, video si branding. De la inceputul lui 2020, traieste la Bruxelles, unde si-a definit firma in zona de political intelligence si PR de criza. S-a apucat de scris carti pentru copii dupa ce fiul lui, Efrem, a vrut si el o carte a lui, atunci cand a vazut volumul Mihnea Constantinescu. La data aparitiei cartii Calatorie pe Volta, Planeta Becurilor, Efrem are cinci ani si jumatate. | www.comanescu.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


4317 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Totusi distanta Luna - Pamant (Joi, 21 ianuarie 2021, 14:41)

    Dromikete [utilizator]

    este variabila si nici macar intervalul de variabilitate nu e constant caci mereu apar noii ''recorduri'' de apropiere sau departare. 384 km este o medie. Poate ar trebui copiii sa stie corect lucrul acesta. :)
    • 0 (0 voturi)    
      ar trebui (Joi, 21 ianuarie 2021, 15:33)

      Pacala se intoarce [utilizator] i-a raspuns lui Dromikete

      copii ar trebui sa stie multe, de exemplu sa fie recunoscatori parintilor pt cadouri, nu lui mos craciun.
      • +3 (3 voturi)    
        Copii ar trebui sa citească... (Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, 12:51)

        terycv [anonim] i-a raspuns lui Pacala se intoarce

        Copiii ar trebui sa citească acea carte superba a lui Joules Verne, numita “De la Pamant la Luna”. Cadourile fără cărți sunt inutile, indiferent ca vin de la părinți sau de la “Moș Crăciun”
        Sănătate si sa auzim numai de bine.
    • 0 (0 voturi)    
      Distanța (Miercuri, 27 ianuarie 2021, 13:48)

      Iulian Comanescu [anonim] i-a raspuns lui Dromikete

      Aveți perfectă dreptate, orice orbită e eliptică din câte știu - și mă bucur că o carte pentru copii poate stârni discuții atât de precise.

      Eu am dat doar aproximații fiindcă, vă dați seama, vorbim pentru copii între 4 și 7 ani, care de-abia au percepția sutelor sau a miilor. În povestire distanța e comparată cu cea dintre București și Bruxelles (cam de 200 de ori mai mare, am zis eu, chiar dacă rezultatul raportat la media de 348.000 era vreo 217 mi se pare).

      Mi-ați dat însă o idee interesantă - să spun într-o altă povestire că orbitele sunt eliptice, fiindcă o elipsă e ușor de explicat: "un cerc turtit".


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by