Coroana de Otel a Romaniei originala, care este clasata in categoria Tezaur si se afla in colectia Muzeului National de Istorie a Romaniei (MNIR), nu poate fi folosita pentru ceremoniile funerare dedicate Regelui Mihai I pentru nu este prevazut in legislatie un astfel de scop, a explicat pentru agentia de presa News.ro directorul institutiei muzeale, Ernest Oberlander-Tarnoveanu. In locul acesteia este utilizata o copie fidela.

Sicriul Regelui Mihai, depus in Sala Tronului de la Palatul RegalFoto: Agerpres

O copie a Coroanei de Otel a Romaniei a fost asezata pe sicriul Regelui Mihai I. Ernest Oberlander-Tarnoveanu, directorul Muzeului National de Istorie a Romaniei, a explicat, joi, pentru News.ro ca nu exista posibilitatea ca la ceremoniile funerare dedicate Majestatii Sale sa fie utilizata Coroana de Otel originala.

"Prevederile legale, respectiv Legea 182/2000, cer ca obiectele, mai ales cele clasate in categoria Tezaur, cum este Coroana de Otel a Romaniei, care se gaseste in colectia Muzeului National de Istorie a Romaniei, pot fi folosite doar pentru doua scopuri: scopul expozitional si de cercetare si pentru investigatii fizico-chimice sau de alta natura. Deci pentru orice alta utilizare, recuzita sau in alte scopuri legea este foarte clara. Nu exista o asemenea posibilitate. Mai mult decat atat, patrimoniul muzeal clasat nu poate iesi din sediul institutiei decat printr-un aviz al Comisiilor nationale a Muzeelor si Colectiilor si printr-un ordin semnat de ministrul Culturii. Si, de asemenea, obiectul trebuie sa fie asigurat. Niciuna dintre aceste conditii nu este indeplinita. Legea nu permite si nici nu s-a facut nici un demers in acest sens", a spus directorul MNIR.

"In colectia Muzeului National exista o copie de foarte buna calitate, a fost folosita. Legea permite sa o folosim si pentru alte scopuri. Numai cine nu stie cat de sensibile sunt aceste obiecte ar putea sa spuna ca s-ar putea face exceptii (in privinta Coroanei de Otel originale, n.r.)", a adaugat Ernest Oberlander-Tarnoveanu.

Directorul MNIR a precizat ca originalul a fost realizat dupa un desen al lui Theodor Aman la Arsenalul Armatei, aflat la acea vreme pe Dealul Spirii din Bucuresti, in zona actuala a Casei Poporului.

Coroana a fost confectionata pentru principele Carol I din otelul unuia dintre tunurile turcesti capturate de romani la Plevna, in timpul razboiului de independenta din 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricatie germana, marca Krupp, potrivit site-ului MNIR. Carol I a ales otel in loc de aur, pentru a simboliza curajul ostasilor romani.

Coroana de Otel

Coroana de Otel

Foto: Wikimedia Commons - Saturnian

Aceasta are forma obisnuita a coroanelor regale: un cerc frontal din otel decorat cu romburi si perle din otel. De la marginea superioara a cercului se ridica opt fleuroane mari continuate cu opt cercuri perlate care se unesc in mijloc intr-un glob in care se afla Crucea "Trecerea Dunarii". Cu aceeasi coroana s-a incoronat si Regele Ferdinand, la Alba Iulia, in octombrie 1922.

Coroana reginei Elisabeta, desi simpla si ea, a fost confectionata din aur, fara pietre pretioase.

Cele doua coroane au fost sfintite in Bucuresti, la Mitropolie in ziua de 9/21 mai.

Dupa obtinerea independentei de stat a Romaniei s-a pus problema modificarii statutului international a tarii si schimbarea rangului domnitorului Carol. Astfel, la 9/21 septembrie 1878 Consiliul de Ministri a hotarat ca domnitorul sa poarte titlul de Alteta Regala. Dupa doi ani, in 1880 era reglementata si continuitatea succesiunii la tronul Romaniei, in conditiile in care principele Carol I nu avea urmasi directi.

Astfel, prin incheierea unui acord al familiei de Hohenzollern, condusa de imparatul Germaniei (Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern, rege al Prusiei intre 1861-1888, devenit din 1871 primul imparat al Germaniei sub numele de Wilhelm I), a fost desemnat ca mostenitor al Tronului Romaniei, printul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul de frate al domnitorului Carol.

La 13/25 martie 1881, in Adunarea Deputatilor a fost depus proiectul de lege prin care Parlamentul proclama ca Romania sa ia titlul de Regat iar Carol si mostenitorii sai titlul de Rege al Romaniei.

Festivitatile proclamarii regatului au fost stabilite pentru data de 10/22 mai 1881, cand se implineau cincisprezece ani de la urcarea pe tronul Romaniei a principelui Carol I.

Incoronarea s-a desfasurat in dimineata zilei de 10/22 mai 1881. Cortegiul incoronarii a plecat de la Gara de Nord spre Mitropolie. Dupa ce s-au inchinat la icoanele din biserica, regele si regina au luat loc la tribuna amenajata in aer liber unde s-a oficiat serviciul divin. Mitropolitul Primat si cel al Moldovei au dat binecuvantarea solemna, iar o suta unu focuri de tun au anuntat evenimentul. Regele nu a dorit a fi uns si incoronat in biserica Mitropoliei renuntand la vechile obiceiuri.

Dupa semnarea Proclamatiei de incoronare de catre cei doi suverani, cortegiul a pornit spre Palat. In sala tronului coroanele au fost aduse de presedintii Corpurilor legiuitoare.

In discursul sau, Regele Carol I a declarat: "Cu mandrie dar primesc aceasta Coroana, care a fost facuta din metalul unui tun stropit cu sangele eroilor nostri si care a fost sfintita de biserica. O primesc ca simbol al independentii si puterii Romaniei".

Regele Mihai I a purtat Coroana de Otel la incoronarea sa din 6 septembrie 1940, cand a fost uns Rege de catre Patriarhul Romaniei Nicodim Munteanu, in catedrala patriarhala din Bucuresti.

In perioada 1881 - 1947, Coroana de Otel s-a regasit si in stema nationala. Din 2016 face din nou parte integranta din stema.