N o c t u r n a  - Experiment sonor la MNAC

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 20 septembrie 2017, 9:55 Actualitate | Cultură

N o c t u r n a - Experiment sonor la MNAC
Foto: Afis
Muzeul National de Arta Contemporana organizeaza in cadrul Programului de Arte Performative o secvență de nocturne la care sunt invitați să performeze artiști locali și internaționali, avangardiști ai muzicii contemporane.  N o c t u r n a #1 are loc în data de 24 septembrie, începând cu ora 20:00, la etajul 2 al muzeului.

N o c t u r n a
e un moment intens de întâlnire a publicului cu atitudinile din muzica nouă. Filosofii complementare, texturi sonore diverse, software versus hardware, natural versus sintetic, limbaje auditive noi, manipulări ale tehnologiei, senzații, concepte, își fac loc și experimentează diferite spații ale muzeului.

Deși MNAC a găzduit evenimente dedicate sunetului în trecut, este prima dată când se apleacă sistematic asupra scenei. N o c t u r n a e și o oportunitate de a conecta artiști din diverse domenii precum teatrul, artele vizuale sau poezia de cei care se ocupă cu muzica nouă.

Seria este curatoriată de Ioana Păun, alături de Laurențiu Coțac, și se va desfășura ciclic, o dată la 45 de zile.

N o c t u r n a #1 se va desfășura pe întuneric. Artiștii invitați sunt Dyslex, Sillyconductor și Diana Miron.

Printr-o transformare între spaţii sonore dislocate, Diana Miron construieşte un set în care liniştea e revizuită prin filtrul unei intimităţi aflate la graniţa cu fetishul. Violonista activează în ariile de free improvisation, jazz, muzică cultă contemporană și sound art.

Sillyconductor prezintă noul său proiect, intitulat „The Arrhenius Jingles”, care explorează formula propusă de cercetătorul suedez Svante Arrhenius privind relația empirică dintre temperatură și reacțiile chimice, cu precădere cele care au loc în interiorul componentelor electronice care se ocupă de producția sunetului și a imaginii și de procesarea audio-video.

Dyslex, membru kinema ikon , este probabil unul dintre cei mai importanți artiști din România care se folosesc de componente electronice în performance-uri live. Își construiește propriile dispozitive de sunet, jucându-se cu feedback-ul și cu diferite stații de echilibru. Întrucât spontaneitatea și fizicalitatea sunetului sunt punctul forte ale performance-urilor sale, este dificil ca live-urile Dyslex să fie înregistrate în mod fidel.

Sezonul expozițional de vară se încheie la 1 octombrie, așa că sunteți invitați să profitați de o ultimă ocazie pentru a vizita expozițiile muzeului, înainte de N o c t u r n a #1.

Numărul de participanți este limitat la 200 de persoane. Muzeul este deschis vizitării până la ora 20:00.
 
Accesul cu automobilul se face pe poarta A1 (intrarea de la Senat), iar ieșirea se face pe la fosta intrare la muzeu. Accesul pietonal rămâne neschimbat.

Regulile de acces în incinta Palatului Parlamentului s-au schimbat. Intrarea cu automobilul la MNAC acum se face pe poarta A1 (intrarea de la Senat), iar ieșirea se face pe fosta intrare la muzeu. Accesul pietonal rămâne neschimbat.


Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT: Credite pentru companii, sustinute cu garantii si fonduri ale grupului Bancii Europene de Investitii. Doi specialisti raspund intrebarilor antreprenorilor joi, de la ora 11:00

Care sunt conditiile de finantare pentru creditele sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii? Care sunt programele de finantare, cu surse si garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, pe care le deruleaza in prezent Banca Transilvania? Care sunt avantajele si dezavantajele unor astfel de credite? Doi specialisti din cadrul BT Adrian Popa, analist business, si Nicolae Barbu, coordonator Birou Gestiune Programe Externe de Finantare raspund intrebarilor antreprenorilor pe tema creditelor sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, joi, 22 februarie 2018, incepand cu ora 11:00.

270 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri