In fiecare zi ploua torential in Helsinki. Orasul e invadat de refugiati fugind de epidemii, razboaie si inundatii. Prevesterile sumbre privind o schimbare drastica a climei s-au adeverit, catastrofa s-a produs si toata lumea se indreapta spre nord. Sudul Europei a devenit de nelocuit. Asia si America sunt cuprinse de razboaie. Civilizatia se prabuseste pretutindeni. Helsinki, locul unde se petrece actiunea romanului, este un oras in care politia nu mai face fata haosului, apar in schimb ca ciupercile firmele de paza si protectie.
Acesta este decorul distopic in care se petrece actiunea romanului politist Tamaduitorul, scris de Antti Tuomainen, un scriitor nordic foarte apreciat. Pentru aceast roman a primit premiul The Clue pentru cel mai bun roman polițist finlandez din 2011.
Povestea cartii: personajul principal, un poet, Tapani Lehtinen, isi cauta sotia, o jurnalista disparuta in timp ce lucra la o ancheta.
Faptul ca Tapani este poet are un rost bine determinat in scriitura cartii. Este un roman bazat pe atmosfera, pe stranietate, dar si pe observatie fina, detaliata. Nu este un roman stiintifico-fantastic, nu apar detalii tehnologice, accentul cade mereu pe descompunerea civilizatiei, pe sentimentul de sfarsit de lume lent, neprecizat. Dar, este un autentic roman politist noir, cu o actiune ce evolueaza constant, pe nesimtite, pana la febrilitate. Meritul lui Antti Tuomainen consta tocmai in acest "pe nesimtite", in modul cum accelereaza actiunea in mod neasteptat, subtil, rafinat.
Iata primele randuri din carte, care anunta exact la ceea ce trebuie sa se astepte cititorul: „ Ce ar fi mai suportabil: convingerea ca s-a intamplat deja ce poate fi mai rau? Ori teama aceasta care creste din clipa in clipa? Nenorocirea imediata sau uzura lenta?”
______________
Invitatul de onoare al ediţiei 2013 a Targului de Carte Gaudeamus este Grupul ţărilor nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia. Va puteti intalni cu scriitorul finlandez Antti Tuomainen pe 23 noiembrie ora 15 00 la standul de onoare a targului de carte.
Mai jos, puteti citi un interviu cu Antti Tuomainen
De ce credeţi că sunt scriitorii scandinavi contemporani atât de centraţi pe crime şi violenţă? Este doar nevoia de a evada, prin ceva palpitant, dintr-o lume mai puţin violentă, mai calmă sau interesul pentru aceste subiecte e motivat de ceva?
AT: Bineinteles, nu pot vorbi decat despre ce fac eu. Pentru mine povestea este pe primul loc. Vreau sa spun ca unele povesti cer sa fie spuse intr-un anumit fel. Deseori folosesc "crima" in povestirile mele si pentru mine functioneaza, pentru ca da povestii un dramatism intens si o motivare puternica.
E un avantaj sau nu să fii considerat ca făcând parte din acest incredibil fenomen global al literaturii poliţiste scandinave? Simţiţi nevoia să contestaţi această formulă deja consacrată (pe care a făcut-o populară mai ales Stieg Larsson)?
AT: Cred ca scriu asa cum scriu, netinand seama de categorii. Sunt foarte fericit ca romanele mele sunt vazute ca un lucru nou si deferit de mainstream - indiferent de curentele mainstream ce ar exista la un moment dat.
Majoritatea romanelor poliţiste scandinave au un nivel mai profund, adică povestirea palpitantă de la suprafaţă poate aduce în prim-plan un mesaj social sau etic. Credeţi că literatura, chiar şi aceea poliţistă, trebuie să aibă un mesaj?
AT: Editorul meu, care este un om intelept, mi-a spus ca orice roman bun are un fel de revendicare morala. Cred ca e adevarat. Nu e vorba neaparat de un mesaj social sau ceva echivalent. Vreau sa spun ca un bun roman poate sa spuna la un nivel profund ca "dragostea dainuieste" sau "merita sa aperi prientenia".
Cum vă găsiţi subiectele? Ce anume vă inspiră?
AT: Sunt interesat se pare in cea mai mare masura de intrebari si teme mari, eterne. Intrebari precum “ce conteaza cu adevarat” sau “pentru ce ai muri?” si teme precum iubirea, moartea, loialitatea, credinta, adevarul.
Una din principalele merite ale genului poliţist este faptul că povestea e complet nepredictibilă, mereu suprinzătoare. Care sunt calităţile sau instrumentele pe care un scriitor ar trebui să le aibă pentru a nu plictisi?
AT: Ce am invatat eu este ca trebuie sa fii in stare sa te surprinzi pe tine insuti. Pentru ca daca tu nu stii ce o sa urmeze, cu atat mai putin va stii cititorul.
De ce ati ales ca personaj principal si ca narator al cartii “Tamaduitorul” un poet? Vedeti poezia ca pe o cale de a “imblanzi” realitatea si de a exorciza raul?
AT: Am ales un poet ca fiind naratorul din roman pentru cel putin doua motive: Am putut sa folosesc intr-un mod credibil un limbaj poetic (o licenta poetica in sens propriu) si, doi, am crezut ca va fi foarte interesant sa folosesc un poet in rolul principal al unui roman politist. S-a dovedit ca a fost foarte interesant.
Sunt unele “teze” subtextuale ale cartii parte a intereselor si ideilor dvs? De pilda, militati contra distrugerii naturii?
AT: Nu, in nici un caz. Sunt scriitor. Nu sunt un activist pentru mediu sau ceva asemanator. Se poate spune doar ca sunt un cetatean ingrijorat de starea lumii, dar mai departe nu merg. Pentru ca in cele din urma sunt un scriitor.
Ce anume v-a inspirat in scrierea unei atat de atipice povesti distopice politiste?
AT: Am fost interesat de schimbarile climaterice si am citit mult despre acest subiect. Dar, nu am gasit in cartile si articolele pe care le-am citit o descriere a ceea ce va insemna in practica o asemenea schimbare, daca ea se va produce cu adevarat. Asa ca am decis sa-mi imaginez o astfel de situatie si m-am gandit ca ar fi interesant sa o pun ca fundal pentru o poveste.
De ce ucigasul din carte este numit “Tamaduitorul”?
AT: El este unul dintre acei oameni moralisti stricti ce cred ca stiu ce e bine pentru toti oamenii si pentru toata lumea. Si, la fel ca alti oameni frustrati el crede ca actiunile sale sunt justificate si ca prin ele “vindeca” planeta. Evident, nu e cazul.
Ati fost influentat in munca de scriitor de activitatea din industria de publicitate? A fost dificil sa va schimbati discursul de la cel publicitar , la cel original, scriitoricesc de astazi?
AT: Va multumesc pentru comentariu. Cred ca intotdeauna am avut o voce proprie. Publicitatea a venit mai tarziu. Am scris primul roman (nepublicat, din fericire) inainte de a lucra ca copywriter. Privind in retrospectiva, intotdeauna am fost scriitor si doar am facut un mic ocol (de 13 ani) prin publicitate, pana a ajunge scriitor pe de-a-ntregul
