Plimbaretele noastre statui

de R.M.     Comanescu.ro
Joi, 3 octombrie 2013, 17:58 Actualitate | Cultură


Acum cateva saptamani, un cunoscut realizator de documentare de calatorie de pe un post TV specializat a vizitat Bucurestiul, impreuna cu echipa. Dupa ce a fost placut surprins de gastronomia si ambianta catorva locuri gen Hanul Berarilor, prezentatorul si-a gasit o indeletnicire curioasa: numaratul statuilor din oras. La un moment dat, a conchis: 'Da, sunt foarte multe', scrie Iulian Comanescu, pe blogul lui.

Unde e Bucurestiul intr-un top al oraselor, dupa numarul de statui? Internetul e plin de liste, dar nu am gasit ceva asemanator. In lipsa statisticilor, pot presupune doar ca statuile din Bucuresti fac impresia de 'multe' fiindca arata o nevoie de legitimare istorica. Nevoie care, la noi, se vede si intr-o ciudata caracteristica a monumentelor: spre deosebire de ale altora, ale noastre incep la un moment dat sa se miste, la fel ca actorasii poleiti sau pictati in alb care au inceput sa-si faca veacul si prin Centrul Vechi. Si, mai mult, pleaca la plimbare.

statui_plimbarete

Mihai Viteazu si compania la Casa Poporului

Stiti, probabil, la cine sau la ce ma refer. Acum vreo doua veri, i-am pozat pe Heliade, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazar si Spiru Haret, in fata la Casa Poporului, magaoaia pe care politicienii romani au gasit de cuviinta s-o foloseasca in chip de dispozitiv de legitimare. Cele patru personaje au, bineinteles, un aer de pitici emfatici, de opereta, la poalele monstrului. Am donat poza pentru un afis de colocviu de la Muzeul Taranului Roman. Mai multi dintre prietenii care au vazut-o m-au intrebat daca am 'photoshopat-o'. Efectul vizual e atat de puternic, incat nu le-a venit sa creada, desi se scrisese si se vorbise prin presa destul despre faptul ca statuile fusesera mutate acolo.

Acum, cei patru s-au intors la locul lor, dar pe platforma oribila de beton pe care o stiti. Nu sunt insa un caz izolat. Despre Lupoaica stim ca a fost pe la Romana, dar s-a mutat in fata decrepitului magazin Bucuresti, in capul strazii Lipscani. Dar nu stim ca initial, Lupa Capitolina a locuit la Arenele Romane, pentru a trece prin Piata Sfantul Gheorghe, Dealul Mitropoliei si Piata Dorobanti.

Caragiale, cel care sta acum in fata fostului domiciliu personal de pe Maria Rosetti, are un traseu si o istorie si mai curioasa. S-a nascut, din bronz, prin anii '50, iar Pavel Susara spune ca in primele luni de viata il chema, n-o sa va vina sa credeti, Lenin. Bronzul ar fi fost realizat de un sculptor pe nume Constantin Baraschi, pentru un concurs de Lenini, dar concursul l-a castigat un alt sculptor, pe nume Boris Caragea. Ramas cu o statuie inutila, Baraschi i-ar fi schimbat capul cu al lui Ion Luca, iar transplantul a ajuns, in lipsa de altceva mai bun, intr-o curte oarecare. De acolo, a fost recuperat de Marin Preda, care l-a dus in curte la Cartea Romaneasca, mai degraba pe sest, fara aprobare. Leningiale a fost trambalat apoi pe Maria Rosetti, acolo unde e acum, dar a mai facut o excursie pana in fata la National, tot fara aprobare, dar de data asta la initiativa lui Dinu Sararu.

Daca a fost cu adevarat Lenin vreodata, Caragialele din Maria Rosetti ar fi putut sa ajunga exact acolo unde va imaginati, pe soclul din fata Casei Scanteii. Cel de acolo a fost castigatorul lui Caragea, care a trebuit sa coboare din prepeleac pe 3 martie 1990, la initiativa proprie si personala a unui macaragiu pe nume Gheorghe Gavrilescu. Gavrilescu s-a suit pur si simplu in macaraua din dotare si l-a dat jos pe Lenin, ca si pe Petru Groza, cel de la Eroilor, fara menajamente si fara aprobari. Macaragiul s-a sinucis, curios, patru ani mai tarziu, iar Lenin a fost dus si intins pe spate in curte la Palatul Mogosoaia, unde mi-aduc aminte ca, acum vreo 10-12 ani, Alex Galmeanu a facut un shooting de moda pentru revista Unica, la care lucram. Nu mai stiu ce blonda se catarase pe el si il domina, parca. Prin 2010, Jurnalul national l-a gasit pe Lenin tot acolo si a relatat ca ii curgea ceva din nas.

Acolo, se pare, zace si Groza cel de la Eroilor. Dar un alt Groza, care isi facea veacul in buricul Devei inainte de 1989, a fost trantit in nas dupa, ca sa zaca asa un numar de ani. Interesant e ca Groza de Deva a fost resuscitat in comuna natala din judet, Bacia, care a gasit de cuviinta sa-si asume personajul prin 2007.

Inapoi la Caragiale, povestea cu corpul lui Lenin si capul dramaturgului nu e singura din clasa ei. Despre Mihai Viteazu de la Universitate, ex-Casa Poporului, a circulat informatia de asemeni controversata ca e in realitate Ioana d¬Arc, executata de un francez pentru orasul Nantes, care insa n-a dat banii. De aceea, Mihai Viteazu ar avea o platosa cam bombata. Dupa alte surse, numai calul e al altuia, mai precis al lui Manuel Belgrano, un general din Buenos Aires care, in afara de batalii, le-a lasat argentinienilor si steagul pe care il folosesc in prezent.

Cautati pe Internet istorii de acest fel, nu se mai termina. Eu nu mai am loc sa va spun altele, dar toate aceste exemple de dromomanie monumentala mi se pare ca duc la o singura concluzie: suntem al naibii de nelinistiti in privinta propriei istorii. Chiar si existenta unor povesti posibil neadevarate, ca aceea cu Mihai Viteazu si Ioana d¬Arc sau aceea cu corpul lui Lenin si capul lui Caragiale, arata acelasi gen de neliniste.

Pe un palier mai putin anecdotic, si Lupoaica plimbareata e o copie dupa Lupa Capitolina. Arcul de Triumf nu are cum fi altceva decat copie, fiindca si cel din Paris e o replica la monumentele romane; interesant e faptul ca dateaza din 1922, dar, se spune, a avut un predecesor butaforic, de lemn, construit pentru trupele victorioase in Razboiul de Independenta, care au trecut pe sub el in 1878.

La fel cum personajele istorice au fost adulate si repudiate oficial de mai multe ori, victoriile si constituirea statului in forma actuala ne-au luat cam prin surprindere, s-ar zice, de a trebuit sa incropim ceva de lemn. Sigur, replicile lui Lenin din toate tarile ex-comuniste au plecat in bejenie dupa 1989, la fel cum denumirile de strazi cu conotatie comunista s-au schimbat. La un moment dat, statuile ar trebui totusi sa se potoleasca. Iar la noi, in loc de asta, vad cum apar noi subiecte de controversa, ca Paunescul de la Icoanei sau Traianul cu Maidanez de la Muzeul de Istorie. Controversele ar fi bune, sa zicem, fiindca sunt prilej de reflectie. Dar, din pacate, in toata povestea asta cineva se va gasi tot mai dispus sa numere.

Articol scris pentru editia de joi, 3 octombrie, a saptamanalului Dilema veche.


Comenteaza pe blogului lui Iulian Comanescu.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















976 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    blonda (Joi, 3 octombrie 2013, 18:07)

    InamuP [utilizator]

    "Nu mai stiu ce blonda se catarase pe el si il domina, parca." - pt. Unica, poate ca o blonda obscura, dar pentru Plai cu Boi l-a dominat Maia Morgenstern (cu memorabila serie de fotografii "Maia pe Lenin")


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by