Una dintre cel mai populare comedii romantice ale lui Shakespeare, Visul unei nopti de vara, va avea premiera pe scena Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea., duminica 21 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a teatrului, informeaza Biroul de presa al institutiei.

Acest nou spectacol, a cărui avanpremieră a avut loc pe 12 mai, propune o distribuţie în care apar câteva modificări faţă de avanpremieră, scene noi şi o mişcare coregrafică lucrată de Attila Bordás.

O serie de întâmplări, mai mult sau mai puţin stranii sau amuzante, dar toate încărcate de erotism, înconjoară nunta lui Theseus, ducele Atenei, cu Hipolita, regina amazoanelor. Aceste întâmplări includ aventurile a patru tineri atenieni îndrăgostiţi şi a unui grup de meşteşugari care, cu toţii, sunt manipulaţi de zânele pădurii, locul principal de desfăşurare a acţiunii.

Regizorul spectacolului, Botos Bálint, asistat de Ana Cucu Popescu şi de coregraful Attila Bordás semnează acest spectacol, care marchează şi debutul profesionist al regizorului mai sus amintit. Noua premieră a teatrului propune şi două nume proaspete, doi tineri actori care se vor alătura trupei: Ana Şuşca şi Vlad Bîrzanu, absolvenți ai Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj, promoţia 2012.

Distribuţia spectacolului este formată din următorii actori:

THESEU, ducele Atenei - Olimpiu Blaj

EGEU, tatăl Hermiei - Doru Zamfirescu

LYSANDER îndrăgostit de Hermia - Cătălin Vieru

DEMETRIUS îndrăgostit de Hermia - Alex Calangiu

PHILOSTRAT, maestru de ceremonii la curtea lui Theseu - Amalia Huţan

GUTUIE, dulgher – Ana Şuşcă

BLÂNDU, tâmplar - Vasile Marinoiu

FUNDULEA, ţesător - Radu Constantinov

FLAUT, cârpaci de foale – Vlad Bîrzanu

BOTIȘOR, căldărar – Florin Beciu

HIPOLITA, regina amazoanelor, logodnica lui Theseu - Mădălina Ciotea

HERMIA, fiica lui Egeu, îndrăgostită de Lysander - Ioana Predescu

HELENA, îndrăgostită de Demetrius - Szász Réka

OBERON, regele zânelor - Olimpiu Blaj

TITANIA, regina zânelor - Mădălina Ciotea

PUCK, spiriduş - Amalia Huţan