Numărul cazurilor cu varianta Omicron a coronavirusului a crescut la 43 în România, încă cinci cazuri fiind confirmate vineri, informează Ministerul Sănătăţii.

Omicron, confirmata tot mai desFoto: Dreamstime

Potrivit MS, „persoanele infectate cu tulpina Omicron (4 bărbaţi şi o femeie) au vârste cuprinse între 20 şi 52 de ani. Două dintre acestea sunt din judeţul Dâmboviţa şi câte una din judeţele Galaţi, Mureş şi Dolj”.

„Doar o singură persoană este nevaccinată anti-Covid-19, restul au schema completă de vaccinare. Doi dintre infectaţi au istoric de călătorie în Marea Britanie şi unul în Africa de Sud”, mai precizează MS în informarea transmisă vineri.