Primele cazuri de transmitere locală a Omicron au fost raportate joi și vineri în Statele Unite și Australia, sporind îngrijorările legate de această nouă variantă a coronavirusului, care este deja dominantă în Africa de Sud și ar putea deveni dominantă în Europa, transmite AFP.

Omicron, confirmata tot mai desFoto: Dreamstime

În Statele Unite, cinci cazuri de variantă Omicron au fost confirmate joi în statul New York, unul în California, unul în Minnesota și unul în Hawaii, ridicând numărul total de cazuri confirmate în țară la zece până în prezent.

În Minnesota, persoana infectată a călătorit în New York, dar nu a călătorit în străinătate. Iar în Hawaii, pacientul era nevaccinat, dar nu călătorise, ceea ce arată că varianta a început să circule în SUA.

"Acesta este un caz de transmitere locală", a confirmat Departamentul de Sănătate din Hawaii într-un comunicat.

Australia a anunțat vineri că a detectat primul caz de variantă Omicron la un student din Sydney care nu fusese în străinătate.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că "probabilitatea ca Omicron să se răspândească la nivel mondial" este "ridicată", deși rămân multe necunoscute: contagiozitatea, eficacitatea vaccinurilor existente, gravitatea simptomelor.

Noua variantă este acum prezentă pe toate continentele. Cu toate acestea, până în prezent, nu au fost raportate decese asociate cu Omicron.

Riscul de reinfectare, de 3 ori mai mare ca la Delta

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), cu sediul la Stockholm, a estimat joi că Omicron "ar putea cauza mai mult de jumătate din toate infecțiile cu SARS-CoV-2 din Uniunea Europeană în următoarele câteva luni".

Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință sud-africani, riscul de reinfectare cu Covid-19 este de trei ori mai mare în cazul variantei Omicron decât în cazul variantelor Beta și Delta.

În Africa de Sud, unde identificarea variantei Omicron a fost anunțată săptămâna trecută, autoritățile au descris o răspândire "exponențială" a virusului. Noua variantă este deja dominantă acolo.

De la apariția variantei extrem de contagioase Delta, acum dominantă la nivel global, nicio variantă Covid-19 nu a mai provocat o asemenea panică, guverne din toată lumea anunțând măsuri radicale și restricții de călătorie.

Referințe: