Este teoria care refuză să moară: Ar fi putut coronavirusul SARS-CoV-2 scăpa din laboratorul de virusologie din Wuhan?, scrie Business Insider.

Laborator Wuhan, ChinaFoto: CHINE NOUVELLE/SIPA/ Profimedia

Întrebarea va persista atât timp cât misterul privind originea pandemiei rămâne neelucidat și tot mai mulți lideri și experți din întreaga lume cer o investigare mai amănunțită a ipotezei.

Iar grupul îi include pe președintele american Joe Biden, dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergologie și Boli Infecțioase din Statele Unite, și Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății.

Deși investigația de o lună a OMS în China a concluzionat că SARS-CoV-2 cel mai probabil a fost transmis de la animale la oameni - posibil de la fermele de animale sălbatice - echipa organizației internaționale nu a găsit dovezi definitive ale acestui lucru și nici nu a putut exclude complet ipoteza scăpării din laborator a coronavirusului.

Așa că Tedros a declarat în luna martie despre raportul investigației OMS în China că „nu crede că această evaluare a fost suficient de exhaustivă”, potrivit Washington Post.

Experți americani printre care dr. Fauci, Robert Redfield - fostul director al Centrului pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor (CDC) - și Scott Gottlieb - fostul director al Administrației pentru Medicamente și Alimente (FDA) - au exprimat opinii similare, plusând că ipoteza scăpării din laborator este posibilă.

Iar într-o conferință de presă susținută miercuri, președintele Joe Biden a oferit comunității de informații a SUA un termen de 90 de zile pentru a colecta și analiza dovezile care susțin fiecare dintre cele două scenarii, în speranța de a ajunge la o „concluzie definitivă” privind originea coronavirusului.

Uite ce se cunoaște până în prezent despre ambele teorii și dovezile cheie care le susțin.

FOTO: Yuri Kadobnov / AFP / Profimedia Images

Ipoteza scăpării din laborator

Oameni de știință din SUA, Marea Britanie, Canada și Elveția au publicat recent o scrisoare în care afirmă cred că această teorie rămâne viabilă.

Întrebările privind o asemenea scăpare din laborator se învârt în general în jurul Institutului de Virusologie din Wuhan (IVW), un laborator de biosecuritate unde unii cercetători chinezi studiau coronavirusuri înainte de izbucnirea pandemiei.

Wuhan este orașul în care autoritățile de la Beijing au raportat primul focar de cazuri de COVID-19.

Mai jos sunt principalele motive pentru care unele persoane cred că virusul ar scăpat din acest laborator.

Institutul de Virusologie din Wuhan efectua cercetări asupra coronavirusurilor înainte de pandemie

Oamenii de știință de la IVW care cercetează bolile infecțioase colectează, păstrează și analizează genetic mostre ale unora dintre cei mai periculoși agenți patogeni cunoscuți omanirii.

Institutul unul dintr-un grup select din întreaga lume care se laudă cu un nivel 4 de biosiguranță.

Peter Ben Embarek, unul dintre oamenii de știință care au participat la misiunea OMS ce a vizitat institutul în luna ianuarie, afirmă că speculațiile privind o legătură între acesta și apariția coronavirusului sunt normale, mai ales că IVW s-a mutat într-o nouă locație la începutul lunii decembrie, aceasta aflându-se la doar câțiva kilometri de piața de animale vii din Wuhan.

Primul focar de contagieri cu coronavirusul din Wuhan a fost legat de piața respectivă însă se pare că acesta ar fi fost de fapt doar un eveniment de „super-răspândire”.

„Chiar și angajații din aceste laboratoare ne-au spus că prima lor reacție când au auzit de această nouă boală care a apărut a fost: 'E ceva care vine din laboratoarele noastre'”, declara Embarek în luna martie.

FOTO: Hector Retamal / AFP / Profimedia

Echipa OMS nu a putut efectua o cercetare amănunțită la laborator

Însă angajații IVW afirmă că, după investigarea posibilității, nu au găsit nicio dovadă care să sugereze că mostre ale noului coronavirus au fost păstrate la institut înainte de decembrie 2019, afirmație susținută și de OMS.

Datele revizuite de OMS arată de asemenea că virusuri similare SARS-CoV-2

Însă echipa de investigație a organizației internaționale a afirmat de asemenea că nu a primit acces complet la datele institutului din Wuhan și Embarek spune că anchetatorii nu au putut realiza un audit amănunțit la IVW.

Echipei OMS i s-a permis să petreacă doar două ore la institut deci nu a avut suficient timp la dispoziție să analizeze toate dosarele, bazele de date sau inventarele privind mostrele păstrate în congelatoare.

Angajați ai Institutului de Virusologie au prezentat simptome similare COVID-19 în toamna lui 2019

Un raport al serviciilor de informații americane dezvăluit în premieră de Wall Street Journal pe 23 mai a arătat că trei angajați ai IVW s-au îmbolnăvit și au fost internați cu simptome similare COVID-19 cu o lună înainte de primul caz confirmat oficial de autoritățile chineze în Wuhan.

Însă incidentul a fost pus pe seama gripei sezoniere și mostrele de sânge prelevate de la angajații IVW în lunile de dinaintea pandemiei au fost toate testate negativ pentru anticorpi împotriva coronavirusurilor (asemenea teste sunt de rutină în rândul angajaților de la laboratoare de biosecuritate).

FOTO: Chine Nouvelle / Sipa / Profimedia Images

Coronavirusul este ușor transmisibil în rândul oamenilor

În general durează ceva timp până când un nou virus se adaptează pentru a se putea răspândi ușor de la persoană la persoană așa că experți ca Redfield, fostul director al CDC, afirmă că natura extrem de infecțioasă a virusului este o dovadă că acesta ar fi putut fi modificat genetic pentru a-l face mai infecțios sau mortal.

„Nu cred că acesta (coronavirusul) s-a transmis cumva de la liliac la om și că la momentul respectiv virusul a ajuns la om, devenind unul dintre cele mai infecțioase virusuri cunoscute omenirii pentru transmiterea de la om la om”, a declarat Redfield pentru CNN în luna martie.

Însă Fauci a afirmat în aceeași lună că este mai probabil că SARS-CoV-2 a început să se transmită „sub radar” în China la sfârșitul lui 2019 iar tot mai multe dovezi sugerează că virusul se răspândea cu săptămâni, dacă nu luni înainte de raportarea oficială a primelor cazuri.

Acest lucru ar fi permis virusului „să fie destul de bine adaptat când a fost depistat pentru prima dată”, potrivit lui Fauci.

Scăpări din laborator au loc

Incidente de acest tip se întâmplă și un raport al serviciilor de informații americane sugerează că IVW avea protocoale de siguranță slabe. În urmă cu trei ani, oficiali americani care au vizitat Wuhan au trimis mai multe memorii Departamentului de Stat în care avertizau despre măsurile de siguranță deficitare de la laborator.

Institutul a făcut însă schimbări majore între timp și echipa OMS s-a declarat satisfăcută cu protocoalele laboratorului.

Embarek afirmă că IVW are un laborator „de ultimă generație”, motiv pentru care investigația OMS a concluzionat că este „extrem de improbabil” ca virusul să fi scăpat de aici.

Însă cercetătorul afirmă de asemenea că „asemenea accidente au loc”. „Avem numeroase exemple din multe țări din lume cu accidente din trecut”, ca de exemplu scăparea virusului SARS din laboratoare din Taiwan, Singapore și Beijing.

FOTO: AFP / AFP / Profimedia

Teoria transmiterii de la animale

Echipa OMS a concluzionat după finalizarea investigației din Wuhan că SARS-CoV-2 a sărit „cel mai probabil” de la lilieci la oameni prin intermediul unei gazde intermediare de la o fermă de animale.

Acest tip de transmitere a fost una dintre cele mai acceptate teorii în timpul pandemiei în principal fiindcă 75% din noile boli infecțioase sunt transmise de la animale la om.

În plus, codul genetic al coronavirusului este foarte similar cu cel al altor coronavirusuri depistate la lilieci.

Uite ideile care susțin această ipoteză.

OMS a concluzionat că transmiterea de la animal la om este „cea mai probabilă”

Echipa OMS a descoperit că în sudul Chinei oamenii interacționează îndeaproape cu animale ca zibete, nurci, pangolini, iepuri, câini enot la fermele unde acestea sunt crescute și înmulțite în captivitate.

Toate aceste specii pot fi infectate cu noul coronavirusul și orice contact cu un animal infectat sau excrementele acestuia poate permite virusului să sară la om.

Din acest motiv echipa de investigație a OMS a concluzionat că fermele respective ar fi „cea mai probabilă” sursă a coronavirusului.

Însă echipa a examinat 80.000 de animale din 31 de provincii din întreaga Chină și nu a găsit niciun caz de infectare cu noul coronavirus.

China a închis fermele respective în februarie 2020 iar cercetătorii OMS nu au primit acces la mostre de la animale din aceste ferme și nici la probe de sânge prelevate din Wuhan și împrejurimi în perioada inițială a pandemiei.

FOTO: bu.edu

SARS-CoV-2 este similar genetic în proporție de 97% cu alte coronavirusuri găsite la lilieci

Existența coronavirusurilor în rândul liliecilor este comună și transmiterile de la o specie la alta provenite din rândul populațiilor de lilieci au provocat de asemenea focare de Ebola, Sars și ale infecțiilor cu virusul Nipah.

O mulțime de dovezi arată similarități între noul coronavirus și cele depistate anterior în rândul liliecilor.

De exemplu, un studiu din mai 2020 a descoperit că SARS-CoV-2 împărtășește 97,1% din codul genetic cu un alt coronavirus numit RmYN02 descoperit în populațiile de lilieci din provincia chineză Yunnan între mai și octombrie 2019.

Un alt studiu publicat în revista Nature de către cercetătorii de la IVW a descoperit că un coronavirus numit RaTG13 este identic în proporție de 96,2%.

Se pare că RaTG13 este același virus descoperit de oamenii de știință de la IVW în mostre colectate în urmă cu aproape deceniu la o mină izolată din China după ce 6 mineri au dezvoltat simptome misterioase similare gripei în 2012, 3 dintre aceștia pierzându-și viața, potrivit Wall Street Journal.

Mostrele de sânge luate de la mineri testate pentru SARS-CoV-2 au ieșit negativ însă când cercetătorii de la IVW au publicat analizele genetice a RaTG13 anul trecut aceștia nu au dezvăluit legătura dintre coronavirusul respectiv și decesele minerilor.

Trei sferturi din bolile infecțioase provin din transmiteri naturale

Trei din fiecare patru boli infecțioase emergente sunt transmise de la animale la oameni, acești patogeni fiind cunoscuți drept boli zoonotice.

Peter Daszak, unul dintre membrii echipei de investigație a OMS în China, a declarat pentru NPR în luna aprilie a anului trecut că „între 1 și 7 milioane de persoane” au sunt expuse unor virusuri zoonotice în sud-estul Asiei în fiecare an.

„Aceasta este calea de transmitere. Este foarte evident pentru toți cei care lucrăm în domeniu”, a subliniat acesta.

Daszak a lucrat anterior cu IVW și EcoHealth Alliance, organizația la care acesta este angajat, a finanțat cercetări la institutul din Wuhan în trecut deși colaborarea a fost întreruptă în 2020, motiv pentru care unii i-au pus sub semnul întrebării obiectivitatea.

Însă incidentele de transmitere naturală s-au dublat - dacă nu triplat - în ultimii 40 de ani, potrivit lui Dennis Carroll, fostul director al diviziei de amenințări emergente din cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.

Motivul ține de faptul că oamenii cresc tot mai mult animale în zone până recent sălbatice.

„Oricare ar fi amenințările cu care ne vom confrunta în viitor, ele deja circulă în rândul animalelor sălbatice”, a declarat Carroll pentru revista Nautilus anul trecut.