Anticorpii care neutraliează coronavirusul rămân în sânge cel puţin opt luni de la îmbolnăvire - studiu

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 11 mai 2021, 16:16 Actualitate | Coronavirus


Teste anticorpi
Foto: Hotnews
Anticorpii care neutralizează Covid rămân în sânge cel puțin opt luni după infecție, potrivit unui studiu italian publicat marți, relatează AFP. Această observație este valabilă „indiferent de gravitatea bolii, de vârsta pacienților sau de prezența altor patologii”, conform acestui studiu realizat de prestigiosul spital San Raffaele din Milano în colaborare cu Institutul Superior de Sănătate (ISS) , organismul care acordă consultanță guvernului în probleme de sănătate publică.

”Prezenţa acestor anticorpi, în pofida faptului că este redusă în timp, se dovedeşte foarte persistentă. La opt luni de la diagnostic, doar trei pacienţi” dintre cei 162 monitorizaţi - dintre care 29 au murit - nu mai erau pozitivi la testul de detectare a acestor anticorpi, precizează într-un comunicat comun San Raffaele şi ISS, potrivit News.ro.

De asemenea, prezenţa precoce a acestor anticorpi este ”fundamentală în combaterea cu succes a infecţiei. Cei care nu reuşeşsc să-i producă în primele 15 zile de la contaminare riscă mai mult să dezvolte forme grave de covid-19”.

Acest studiu a fost realizat de către Secţia Evoluţiei şi Transmiterii Virale a Spitalului San Raffaele, în colaborare cu cercetători de la Institutul de cercetare a diabetului din cadrul aceleiaşi instituţii, care au dezvoltat un test special pentru anticorpi, recurgând la tehnici folosite deja în studierea anticorpilor implicaţi în reacţia autoimunitară în cazul diabetului de tip 1.

Cu ajutorul unor tehnici folosite în studierea vaccinurilor împotriva HIV, cercetători de la San Raffaelle şi ISS au dezvoltat, de asemenea, o nouă metodă de evaluare a anticorpilor care neutralizează SARS-CoV-2.

Studiul, publicat marţi în Nature Communications, a permis o ”cartografiere aproape exhaustivă a evoluţiei în timp a răspunsului anticorpilor la covid-19”, apreciază ISS şi San Raffaele.

Studiul a fost realizat prin monitorizarea a 162 de pacienţi pozitivi cu SARS-CoV-2 - 67% bărbaţi cu o vârstă medie de 63 de ani - care s-au prezentat la Urgenţe la San Raffaele în primul val al epidemiei în Italia.

Primele eşantioane de sânge au fost recoltate la momentul diagnosticului, în martie-aprilie 2020, iar ultimele în noiembrie 2020.

În total, 57% dintre bolnavii de covid-19 prezentau şi o altă patologie la momentul diagnosticului. Cele mai frecvente dintre aceste patologii erau hipertensiunea (44%) şi diabetul (24%).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4986 vizualizari

  • +3 (7 voturi)    
    Nu se poate. Pai reinfectiile alea ce erau? (Marţi, 11 mai 2021, 16:25)

    Lok [utilizator]

    Ca nu este posibil ca toata, dar toata presa la nivel global sa raspandeasca stiri senzationale pe timp de suferinta umana.
    • +2 (2 voturi)    
      ... (Marţi, 11 mai 2021, 17:20)

      cartograful [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      @Lok, nu stiu ce date statistice exista in legatura cu Covid chiar si la bolile care teoretic se fac o singura data in viata lasand imunitate, e posibila reinfectarea doar ca-s cazuri foarte rare. La fel cum e posibila infectarea si la un procent foarte mic de vaccinati. Dupa cum exista airbaguri care explodeaza aiurea si omoara soferul dar sunt cazuri foarte rare. La fel ca si oamenii loviti de trasnet pe vreme senina.
    • 0 (6 voturi)    
      Habar n-ai (Marţi, 11 mai 2021, 17:21)

      Dogul [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Minime cunoștințe te-ar face să pricepi că acei anticorpi te-ar proteja de o formă mai gravă de covid, nu ți-ar garanta ca nu te reinfectezi.
    • +3 (5 voturi)    
      Oamenii informați știau de minciuna reinfectărilor (Miercuri, 12 mai 2021, 9:10)

      hsl [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      minciună care va fi devoalată la un moment dat.
      Poate că nu astăzi, poate că nu mâine, însă eu refuz să cred că la un moment dat nu va exista un proces (sau măcar un studiu științific de anvergură) care să facă lumină cu privire la manipularea orchestrată în aceste vremuri.
      Eu unul am să fac tot ceea ce ține de mine în această direcție până când va veni momentul să mă mut din această țară fără viitor.
  • -2 (8 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 11 mai 2021, 16:27)

    [anonim]

  • +2 (6 voturi)    
    Anticorpii nu neutralizeaza, ci impiedica imbolnav (Marţi, 11 mai 2021, 17:52)

    xolv [utilizator]

    irea cu membrana de grasime. Daca stimulau celule T, atunci poate "neutralizau" ceva. Asa, impiedica imbolnavira, vaccinatul putand transmite mai departe.
    • 0 (2 voturi)    
      total gresit (Marţi, 11 mai 2021, 23:44)

      rmos [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      nu intelegi absolut nimic din domeniul asta dar tragi concluzii. evident, concluziile sunt varza.
      - in primul rand, ar fi trebuit sa goagalesti si tu putin, sa vezi daca exista anticorpi neutralizanti. evident ca exista iar vaccinurile existente s-au concentrat in special pe inducerea acestora . imunitatea umorala dobandita prin infectare genereaza in principal anticorpi impotriva antigenelor aflate pe nucleocapsida, fara valoare neutralizanta. dar sunt generati si suficienti anticorpi neutralizanti, pentru ca proteina spike este foarte mare si suficient de imunogena. deci, in ambele situatii se genereaza anticorpi neutralizanti;
      - evident ca sunt activate si limfocitele T, atat cele helper cat si cele citotoxice, regulatoare, etc. vezi ca mai am un comentariu aici cu un link la un articol. te sfatuiesc sa-l citesti, poate te mai luminezi si tu putin, ca e o bezna densa in capul tau. uite un paragraf: "Neutralizing activity was directly correlated with IgG anti-RBD but not with anti-N titers. We conclude that neutralizing titers remain relatively unchanged between 6 to 12 months after SARS-CoV-2 infection, and that vaccination further boosts this activity by nearly 50-fold"
  • +1 (3 voturi)    
    la anumite persoane dureaza chiar mai mult (Marţi, 11 mai 2021, 18:06)

    rmos [utilizator]

    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2021.05.07.443175v1
    "Here we report on a cohort of 63 COVID-19-convalescent individuals assessed at 1.3, 6.2 and 12 months after infection, 41% of whom also received mRNA vaccines. In the absence of vaccination antibody reactivity to the receptor binding domain (RBD) of SARS-CoV-2, neutralizing activity and the number of RBD-specific memory B cells remain relatively stable from 6 to 12 months. Vaccination increases all components of the humoral response, and as expected, results in serum neutralizing activities against variants of concern that are comparable to or greater than neutralizing activity against the original Wuhan Hu-1 achieved by vaccination of naïve individuals"
    • -1 (1 vot)    
      Dar se vorbea de reinfectari de prin mai 2020 (Joi, 13 mai 2021, 9:22)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui rmos

      Deci articolul tau stiintific trebuie zdrobit de adevarul din presa. E ingrijorator sa expunem pe situri cercetare controversata si neconfirmata.
      • 0 (0 voturi)    
        da (Joi, 13 mai 2021, 23:35)

        rmos [utilizator] i-a raspuns lui Lok

        mai dacule, stiinta trebuie "zdrobita" de "adevarul din presa"! :)))))))))) tare sunt curios ce inseamna in capul tau "adevar" :))))) hai sa inlocuim metodele stiintifice cu "adevaruri" de genul "se vorbea", "am auzit ca...", etc. cam patetic, nu crezi? :))))


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by