Ministerul pentru Siguranța Medicamentelor din Coreea de Sud a aprobat vineri pentru administrare condițională tratamentul anti-COVID-19 dezvoltat de compania Celltrion, anunță Korea Herald.

Anticorpi COVID-19Foto: MedLife

Tratamentul CT-P59 dezvoltat de compania biofarmaceutică va fi administrat doar pacienților cu COVID-19 ce prezintă un risc ridicat, inclusiv celor cu vârsta de peste 60 de ani, și/sau cu boli vasculare, boli respiratorii cronice, diabet sau presiune arterială ridicată.

Ministerul a autorizat tratamentul cu condiția ca Celltrion să prezinte rezultate a studiilor din faza 3 realizate la nivel global pe care compania intenționează să le realizeze în peste 10 țări.

În luna septembrie a anului trecut compania biofarmaceutică anunțase că, pe lângă Coreea de Sud, a solicitat ca CT-P59 să mai fie testat clinic în SUA, România şi alte trei ţări.

Luna trecută Celltrion a anunțat că rezultatele studiilor din faza 2 arată că tratamentul a redus rata de progresie a COVID-19 în cazurile severe și a scurtat perioada de recuperare.

Un tratament împotriva coronavirusului pe bază de anticorpi monoclonali dezvoltat de compania Regeneron i-a fost administrat și președintelui american Donald Trump după ce acesta a contractat coronavirusul.

În acest moment, tratamentul Regeneron trece prin studii clinice în spitalele Covid din Regatul Unit.

Însă cercetătorii britanici au anunțat săptămâna aceasta că trei tipuri de tratamente care folosesc anticorpi monoclonali, cel al Regeneron și alte două variante dezvoltate de Eli Lilly și GlaxoSmithKline, sunt ineficiente împotriva uneia sau mai multora dintre noile tulpini de coronavirus, potrivit The Guardian.

Citește și: