La două luni după ce Pakistanul părea că se îndreaptă către o epidemie explozivă, numărul de cazuri și de decese au scăzut la un nivel despre care medicii spun că este binevenit, dar de neînțeles, scrie Telegraph.

Coronavirus PakistanFoto: Muzamil Mattoo / Zuma Press / Profimedia

În timp ce India, vecina sa, urcă pe primele locuri în topul țărilor lovite rău de noul coronavirus, Pakistanul merge în direcția opusă.

Populația tănără, sistemele imunitare robuste ale oamenilor și măsurile țintite de carantină au fost printre explicațiile oferite pentru scădere, dar oficialii din domeniul sănătății recunosc că motivele sunt neclare.

La mijlocul lunii iunie, bilanțul zilnic al deceselor se apropia de 150, iar prognoza era că epidemia va continua să crească până cel puțin în august, în condițiile în care distanțarea socială laxă din timpul sărbătorii de Eid a alimentat avansul numărului de infecții.

Înalți oficiali spuneau că începutul lunii august ”nu va arăta bine”, mai ales că saloanele de spital se umpleau, iar țara rămânea fără rezerve de butelii de oxigen.

În loc să se întâmple așa, numărul de decese a scăzut abrupt și s-a menținut la aproximativ 20 pe zi. Bilanțul zilnic al cazurilor s-a prăbușit de la peste 6.000 la sub 1.000, iar restaurantele s-au redeschis, restul de restricții fiind și ele ridicate.

În total, Pakistanul, o țară cu peste 210 milioane de locuitori, a raportat 290.000 de infecții și 6.200 de decese.

Oficialii guvernamentali care gestionează lupta anti-covid spun că este prea devreme pentru a proclama victoria, și admit că motivele din spatele restrângerii epidemiei nu sunt înțelese pe deplin.

”Este nevoie de puțină modestie aici. Întotdeauna sunt mari necunoscute în știință, epidemiologie și științe sociale complexe. Dacă cineva spune că știe răspunsul corect, atunci greșește”, spune doctorul Faisal Sultan, expert în boli infecțioase și consilier al lui Imran Khan pe problema Covid-19.

Reducerea numărului de cazuri raportate a fost întâmpinată inițial cu scepticism cvasi-generalizat, pentru că a coincis și cu o reducere a testării. Pakistanul testează doar 0,1 la mia de locuitori, în India cifra este de șase ori mai mare.

Dar alți indicatori, inclusiv procentul de persoane testate pozitiv și numărul de internări în spitale au scăzut și ele.

”Situația nu este ca în iunie, când știam că dacă vom testa mai mult, vom înregistra mai multe cazuri”, a declarat un oficial internațional ce asistă lupta contra coronavirusului în Pakistan.

”Acum, rata de persoane depistate pozitiv este mult, mult mai mică, ceea ce confirmă o rată foarte redusă de transmitere. Avem o situație pentru care nu prea găsim explicații”, a adăugat acesta.

Bilanțul oficial este considerat a fi semnificativ mai mic decât cel real, iar unele persoane bolnave ar putea să evite spitalele de teama carantinei, dar trendul descrescător tot pare credibil, spun autoritățile.

Una dintre explicațiile sugerate este populația tânără a țării, două treimi având sub 30 de ani. De asemenea, au fost invocate sistemele imunitare robuste, întărite de vaccinările regulate, dar și de condițiile sanitare precare în care trăiesc pakistanezii.

Doctorul Faisal Mahmood, profesor de boli infecțioase la Universitatea Aga Khan, a spus că prăbușirea numărului de cazuri este reală, ”dar motivele din spatele acesteia nu sunt tocmai clare la acest moment. Cred că sunt mai mulți factori care contribuie câte puțin fiecare”.

Guvernul din Pakistan a fost lăudat și pentru sistemul ”smart” de carantină, de izolare locală, prin care s-a evitat o ”hibernare” prelungită la nivel național.

Astfel, cartierele erau izolate în momentul în care numărul de cazuri creștea peste un anumit nivel. Totuși, efectul acestora nu este chiar cert, fiind raportate numeroase cazuri în care oamenii se deplasau liber în și dinspre zonele oficial aflate în carantină.

În ciuda trandului descrescător, doctorul Sultan rămâne precaut:

”Până la urmă, eu țin să le reamintesc oamenilor că e ca atunci când răscolești prin cărbuni încinși. Dacă le dai niște oxigen și niște combustibil, o să izbucnească în flăcări”.