Partidul Președintelui georgian Saakașvili s-a prezentat la urne după opt ani de guvernare de succes, având ca atuuri faptul că guvernarea sa a fost perceput multă vreme ca una cvasi-occidentală și având sprijinul deschis al Statelor Unite și al Uniunii Europene. În ciuda acestor argumente, câștigătorii alegerilor de pe 1 octombrie 2012 au fost cei din partidul Visul Georgian, condus de rivalul Ivanișvili, un personaj caracterizat de mulți drept un demagog sprijinit de Rusia, fără experiență la guvernare. Ce semnifică acest rezultat pentru Georgia, atât pe plan intern cât și din perspectiva relațiilor sale externe?
Recentul scrutin georgian demonstrează faptul că democrația este bine instalată în fosta republică sovietică gruzină. În această privință, ca și în altele, Georgia seamănă tot mai mult cu statele candidate UE decât cu vecinele sale din Caucaz. Georgienii sunt deja la al doilea set de alegeri satisfăcătoare din punct de vedere organizatoric, partidele politice candidate având șanse aproximativ egale în timpul campaniei. Mai mult decât atât, rezultatul dovedește că cetățenii au înțeles mecanismul democratic mai bine chiar decât conducătorii lor. Răsturnându-l din fotoliul său confortabil pe un Mikheil Saakașvili cu tendințe autoritare, georgienii își asumă riscurile unei mari schimbări.
Saakașvili – elevul bun din Caucaz?
După ce a demisionat din partidul lui Șevardnadze, Saakașvili a înființat în 2001 partidul de opoziție, Mișcarea Națională Unificată (MNU), care, după Revoluția Rozelor din 2003 rămâne cel mai important partid georgian. Deși inițial platforma MNU era una de stânga – cu priorități ca mărirea pensiilor și ajutoarele sociale – partidul a progresat înspre ceea ce mulți georgieni consideră a fi „liberalism agresiv”. Performanțele guvernării MNU au fost lăudate de nenumărate ori de presa internațională și recent chiar de cea din România. O creștere economică de 7% în ultimii ani, eradicarea corupției la niveluri inferioare, o reformă reușită a poliției și vămilor, sunt realizări pe care le invidiază multe țări fost comuniste.
Cu toate acestea, georgienii au destule motive pentru a fi nemulțumiți de această guvernare și implicit pentru a-și dori o schimbare. În 2008, în timp ce televiziunile occidentale îl prezentau pe Saakașvili ca liderul tinerilor pro-vestici, acesta pierdea deja viteză în rândul intelectualilor, fiind de fapt susținut în mediul rural și de către funcționarii publici și alți angajați ai statului. La acel scrutin Saakașvili a obţinut 53% din voturi, dar s-a considerat trădat și şi-a intensificat vânătoarea împotriva opoziției. Criticile nu au întârziat. În rândul intelectualilor, Saakașvili este din ce în ce mai mult privit ca un despot, care folosește tot aparatul de stat împotriva opoziției, abuzând de media publică și încălcând libertățile presei private.
Conservatorii îl consideră pe Saakașvili o marionetă a Statelor Unite, care aplică tot ce i se dictează din Occident. Ei sunt nemulțumiți de atitudinea ostilă față de Biserica Ortodoxă din Georgia și de toleranța manifestă pentru minoritățile sexuale. Săracii se consideră abandonați, mai ales cei de vârstă mijlocie, care se adaptează cu greu realităților economiei de piață. Ei sunt nemulțumiți și de politica de dezvoltare a turismului, renovările din Tbilisi și alte orașe, proiectele de dezvoltare arhitecturală, de pe urma cărora cei mai săraci nu profită. La toate acestea se adaugă și revolta împotriva noilor îmbogățiți ai regimului Saakașvili. Așa cum o precizează multe publicații internaționale, corupția la nivel inferior a fost mult redusă în Georgia față de alte țări Est-europene, însă corupția la nivel înalt este la fel de răspândită ca și în celelalte state din regiune.
Majoritatea dominantă a georgienilor este nemulțumită de degradarea relațiilor cu Rusia. Saakașvili se arată neîndemânatic cu Rusia, încercând să inflameze spiritul anti-rus în Georgia, însă fără mare succes. Numeroși georgieni muncesc în Rusia, iar influența indirectă a Rusiei este evidentă. Deși condamnă acțiunile Rusiei în zonă, de exemplu prin refuzul tinerilor intelectuali de a mai vorbi rusă, totuși marea masă a georgienilor preferă o abordare pacifică a relațiilor cu marele vecin de la nord. Pe de altă parte, Saakașvili însuşi s-a simțit trădat de George Bush, atât în timpul războiului din 2008, cât și la Summit-ul de la București, atunci când, frustrat de refuzul aderării Georgiei la NATO, a distrus mobilierul unei camere de hotel din capitala noastră.
Astfel că, Bidzina Ivanișvili, opozantul lui Mişa (aşa cum este supranumit Preşedintele georgian), a profitat în aceste alegeri de un val de nemulțumire care îi atinge atât pe cei mai săraci, dar și electoratul din marile orașe, în special din capitala Tbilisi. Opt ani de guvernare au erodat popularitatea liderului Revoluției Rozelor și i-au accentuat defectele.
Ivanișvili – Visul Georgian?
Dar cine este miliardarul misterios care conduce coaliția câștigătoare, Visul Georgian? Bidzina Ivanișvili este cotat de revista Forbes ca deținătorul celei de-a 153 averi mondiale, iar The Economist spune că banii pe care îi deține sunt cât jumătate din PIB-ul Georgiei. Georgienii au pariat pe acest om de afaceri de succes despre care speră că nu are nevoie să mai sifoneze bani din rezervele statului și care deja și-a demonstrat abilitatea de manager.
Însă istoricul lui Ivanișvili nu justifică aceste speranțe, pentru că el își spală astăzi trecutul de oligarh al metalurgiei rusești. Mecena al artelor georgiene, el a cumpărat recent un Picasso cu 95 de milioane de euro, deși pictura fusese estimată la doar 60 de milioane. A finanțat cea mai mare biserică din Georgia și împarte bani în jurul său celor care îi cer. Ivanișvili promite să rezolve toate problemele Georgie în doi ani de zile ca prim ministru, după care spune că va demisiona. Marea întrebare este totuși dacă el poate gestiona economia georgiană, sau dacă se va rezuma la a plăti din buzunarul său pentru a mulțumi pe toată lumea.
Ce se schimbă?
Rezultatul alegerilor a adus cu sine o veste bună şi o veste mai puţin bună. Pe de o parte este faptul că alternanţa la putere şi acceptarea acesteia de către ambele tabere demonstrează faptul că Georgia s-a democratizat. Dacă în 2003 a fost nevoie de o revoluţie pentru a asigura respectarea rezultatelor, în Georgia anului 2012, jocul democratic pare a fi înţeles de toţi actorii. Acest lucru este cu atât mai important cu cât subiectul alegerilor georgiene provoca anxietate în capitalele lumii cu privire la orientarea pe care regimul politic al ţării urma să o aleagă. Existau temeri serioase faţă de o “putinizare” a Georgiei, iar ipoteza consecvenţei democratice părea destul de şubredă. Din acest punct de vedere, declaraţia post-scrutin a lui Mikheil Saakașvili în care acesta explică faptul că partidul său „se află în opoziţie pentru a prezerva ceea ce a construit în 8 ani” este una binevenită.
Pe de altă parte, funcţionarea cotidiană a sistemului politic nu va fi una uşoară. Preşedintele ţării rămâne până în toamna lui 2013 Saakașvili, în timp ce la guvernare va fi Visul Georgian, prim-ministru urmând a fi, cel mai probabil, Ivanişhvili. Coabitarea dintre cei doi se anunță foarte dificilă, cu atât mai mult cu cât rivalitatea între cei doi nu este doar una politică, ci mai ales una personală. Pe de o parte Ivanishvili l-a invitat pe Saakașvili să demisioneze. Pe de altă parte, guvernul lui Saakașvili i-a retras de curând naționalitatea georgiană opozantului său, iar gurile rele spun că acțiunea a fost intreprinsă pentru a-i pune bețe în roate potențialului candidat la prezidențiale. La fel, există numeroase zvonuri precum că Saakașvili și-ar dori un al treilea mandat, dar alți observatori sugerează că el va rămâne în umbră și, în mod ironic, va încerca să facă, după modelul rusesc, o rocadă cu primul său ministru.
Rămâne deci de văzut care va fi marja de acţiune politică de care va beneficia viitorul Prim-ministru. În orice caz, Ivanişhvili a promis că vor fi mai multe locuri de muncă, şcoli mai bune, un sistem de sănătate mai bine pus la punct şi dezvoltarea agriculturii. În campania electorală, Visul georgian a afirmat de asemenea că va asigura libertatea presei, dar şi tribunale independente.
Şi cum este văzută schimbarea din afara Georgiei?
La nivel european, declarația Comisiei Europene după alegeri a fost una standard, care felicita poporul georgian pentru participarea și spiritul său democratic, invitând la continuarea colaborării UE-Georgia. Însă, în spatele acestei declarații obiective, partidele georgiene au reușit să polarizeze partidele din interiorul Parlamentului European. Aliați cu ELDR (Liberalii şi Democraţii Europeni), reprezentanţii Visului Georgian au fost sprijiniţi vizibil, prin declaraţii şi evenimente, de către unii politicieni vestici. Graham Watson, preşedintele ELDR a fost primul de altfel care și-a felicitat aliaţii după alegeri, după ce în trecut avertizase de posibilele fraude ce ar fi putut fi comise de partidul lui Saakașhvili. De cealaltă parte a baricadei, mai mulţi lideri ai Partidului Popular European (PPE) au sprijinit mai mult sau mai puţin partidul MNU al liderul din Tbilisi.
Tot datorită acestei campanii externe, în Georgia au fost înregistrate 61 de organizaţii internaţionale de monitorizare electorală. În contextul în care controlul administraţiei era în mare măsură în mâinile partidului de guvernământ, o îngrijorare majoră pentru opoziţie erau posibilele fraudări, ori prezenţa masivă a observatorilor externi a dus la o zi electorală mult mai corectă decât multe previziuni iniţiale. Misiunea ODIHR/OSCE a avizat corectitudinea alegerilor, cu o declarație standard care pune Georgia pe lista democratizărilor de succes.
Citeste tot articolul si comenteaza peEuropuls
