Vladimir Putin a anunțat recent că ar putea rămâne în funcția de președinte al Rusiei până în 2030. El ar putea, după modificarea din 2020 a Constituției Rusiei, chiar să-și prelungească și mai mult domnia. Totuși, pare puțin probabil ca el să mai fie la putere peste 10-12 ani. Prea multe acțiuni impredictibile s-au acumulat până acum pentru a ne aștepta la o lungă domnie gerontocratică a lui și a anturajului său.
Putinismul în pericol
Cel mai evident și imediat factor de risc pentru guvernarea lui Putin este războiul ruso-ucrainean. Dacă va fi pierdut, legitimitatea și regimul lui Putin vor fi puse sub presiune și se pot prăbuși. Însușirea rapidă și în mare parte non-violentă a Crimeei a fost punctul culminant al guvernării sale. Așa că, o pierdere prelungită și sângeroasă a prețioasei peninsule ar deveni nadirul și posibilul său sfârșit.
Factorii de risc suplimentari pentru actualul regim rusesc sunt legați de alte provocări externe, de exemplu în Caucaz. Recesiunea economică și implicațiile sale sociale, dezastrele ecologice și industriale sau instabilitatea politică internă sunt alți factori potențial periculoși pentru Putin. Revolta din vara anului 2023 de la Prigojin și revoltele din toamna anului 2023 de la Mahacikala semnalează o pierdere a controlului intern care nu a mai fost observată în anii precedenți.
Este posibil ca și sănătatea lui Putin să fie în declin - deși nu putem ști cu siguranță. Unii, precum politologul moscovit Valerii Solovei, cred chiar că Putin însuși este deja mort. Potrivit lui Solovei și altora, o sosie îi joacă acum rolul, în timp ce secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, este conducătorul neoficial al Rusiei.
În orice caz, dintr-un motiv sau altul, Putin (sau sosia sa) va fi plecat până cel târziu în 2036 - poate, mult mai devreme. Întrebarea de un milion de dolari este ce se va întâmpla atunci cu putinismul. Poate supraviețui actualul regim cu un nou lider suprem, sau cu o conducere colectivă inedită care să continue moștenirea lui Putin? Sau sistemul Putin se va prăbuși mai mult sau mai puțin spectaculos?
Aceasta nu este o întrebare intrigantă doar pentru analiștii politici. Este, de asemenea, o provocare pentru cetățenii Rusiei, precum și pentru formatorii și factorii de decizie în materie de politică externă, economică și culturală din întreaga lume. Ar trebui rușii și non-rușii, guvernele străine și investitorii privați, organizațiile naționale și internaționale să se pregătească pentru continuitate politică sau pentru schimbări radicale în cea mai mare țară a planetei?
O alunecare lină spre putinismul 2.0?
Unii observatori ai Rusiei se așteaptă la o tranziție ordonată a puterii în cadrul elitei și structurii politice actuale. Acest lucru ar însemna probabil o prelungire a formei actuale de guvernare internă, precum și a comportamentului extern. În acest scenariu, o anumită evoluție adaptivă din interiorul sistemului actual - dar nu răsturnarea acestuia - pare posibilă. Regimul ar putea decădea către unul și mai centralizat și din ce în ce mai neo-stalinist. Sau ar putea reveni la proto-democrația de la sfârșitul președinției Elțîn.
Totuși, cât de informative sunt lecțiile istorice și deliberările comparative pe care se bazează astfel de ipoteze? Este adevărat că atât Rusia țaristă, cât și cea sovietică au transferat de mai multe ori puterea către un nou lider în contexte autoritare sau totalitare. Și alte regimuri post-sovietice au reușit să își schimbe liderii, păstrându-și în același timp sistemele autocratice, precum și o continuitate ridicată a elitelor.
Cu toate acestea, aceste tranziții rusești anterioare sau alte tranziții post-sovietice pot fi diferite de cea viitoare din Rusia. Transferurile din trecut și din afara Rusiei s-au petrecut în cadrul anumitor constrângeri instituționale formale sau informale moștenite din trecutul îndepărtat sau recent. Printre acestea se numără principiile dinastice, guvernarea unui singur partid sau conlucrarea clanurilor regionale. Tradițiile monarhice, comuniste, patriarhale sau alte tradiții moștenite au oferit anumite linii directoare ex- sau implicite. Acestea au direcționat, limitat și reasigurat actorii implicați în negocierea și punerea în aplicare a transferului de putere.
Dar cât de puternice sunt diversele constrângeri formale rusești, precum și regulile informale de comportament și astăzi? Care este semnificația reală a Constituției, a legilor și a tratatelor internaționale ale Rusiei, pe de o parte, precum și a spiritului de corp, a respectului între egali și a prieteniilor politice ale elitei actuale, pe de altă parte? Este una dintre aceste instituții formale și informale sau o combinație a acestora capabilă să modereze o tranziție pașnică, precum și să stabilizeze un nou echilibru? Aceste întrebări sunt esențiale pentru viitorul Rusiei, însă nu sunt ușor de răspuns.
Abuzul și degradarea instituțională
În ultimii 24 de ani, Putin & Co. au diluat, subjugat sau pervertit în mod sistematic majoritatea instituțiilor oficiale rusești. Fie că este vorba de alegerile naționale sau de proprietatea privată, de Biserica Ortodoxă Rusă sau de Curtea Constituțională, de mass-media sau de partidele politice - acestea și alte structuri, rețele și medii rusești au fost compromise. Ele au suferit din cauza manipulării, instrumentalizării, derogării, infiltrării etc. Chiar și cea mai proeminentă și mai puternică funcție a Rusiei, cea de președinte, are un statut neclar de la președinția ciudată a lui Dmitri Medvedev din 2008-2012.
Ultimele trei succesiuni la conducerea Rusiei au fost, ne amintim, toate contestate și nu pe deplin predeterminate. În 1985, numirea lui Mihail Gorbaciov în funcția de secretar general al Comitetului Central al PCUS a avut loc numai după certuri considerabile în cadrul Biroului Politic. În 1991, Boris Elțîn a concurat pentru noul post de președinte al Rusiei în cadrul unor alegeri care au inclus o serie de candidați alternativi - de la Vadim Bakatin la Vladimir Jinovski. De mai multe ori după aceea, Elțîn a fost la un pas de a fi înlăturat de la putere. La sfârșitul anului 1999, Vladimir Putin și noul său partid, al Unității, s-au confruntat cu un adversar politic formidabil, Partidul Patriei, în alegerile pentru Duma de Stat. Abia după performanța slabă a partidului Patria în alegerile parlamentare, clanurile oligarhice din Rusia s-au raliat în spatele lui Putin ca și candidat la președinție în 2000.
Aceste transferuri de putere au inclus toate interacțiunile informale mai mult sau mai puțin relevante. Ele au fost canalizate prin anumite proceduri moștenite și acceptate, inclusiv prin alegeri mai mult sau mai puțin semnificative în 1991 și 1999. Întrebările sunt următoarele: Care va fi metoda informală și mecanismul public de determinare a succesorului sau a echipei de moștenitori ai lui Putin? Problema succesiunii rusești este una multivariabilă, iar soluția sa este neclară în mai multe moduri.
Trei provocări pentru putinismul 2.0
În primul rând, nu este clar care sunt mizele pentru fiecare dintre actorii cu un anumit grad de influență politică și miză economică. Ce repercusiuni exacte va avea alegerea unei noi conduceri pentru principalii actori? Își pot îmbunătăți, păstra sau pierde pozițiile, influența, proprietatea sau/și libertatea? Și, dacă da, cât de mari sunt mizele? Și-ar putea unii chiar piarde viața?
La aceste întrebări este dificil de răspuns nu numai pentru observatori, ci și pentru protagoniștii înșiși. Sub conducerea lui Putin, comportamentul statului rus a devenit caracterizat de arbitrar și de lipsa de limite. Este posibil ca unii actori să considere chestiunea succesiunii ca fiind una existențială și, în consecință, să-și împingă în față candidații cu vehemență.
În al doilea rând, nu este clar ce persoane vor fi sau nu vor fi capabile și dispuse să facă ceva pentru președinție sau, cel puțin, pentru includerea într-o nouă conducere colectivă. Este posibil ca în elita rusă să existe mai mulți bărbați și femei care, încă de pe acum, să se gândească la candidaturile lor. Unii ar putea avea suficiente resurse politice și/sau economice pentru a merge pentru o sau pentru funcția de vârf. Alții ar putea avea ambiția, dar nu au suficient norod și bani.
Cine va fi autorizat de FSB și de celelalte agenții armate și ministere ale Rusiei să ia parte la o competiție pentru succesiune? Vor putea diferitele "organe de putere" să se pună de fapt ușor de acord în interiorul lor și între ele cine intră și cine iese? Și ce se va întâmpla dacă nu va exista un consens?
În cazul în care Putin ar demisiona sau ar muri brusc (sau ar fi anunțat mort), prim-ministrul Rusiei, în prezent Mihail Mișușin, ar deveni președinte interimar, conform Constituției. Având în vedere exemplul avansării lui Putin de la funcția de prim-ministru la cea de președinte interimar și apoi la cea de președinte cu drepturi depline în 1999-2000, Mișustin ar putea deveni brusc un om de mare greutate politică. Cu toate acestea, Mișuștin nu este nici un silovik ("om de forță", adică cu un trecut în cadrul unui serviciu armat) bine conectat, nici o figură publică puternică. Lipsa sa de putere acasă și profilul său public jos sunt, se bănuiește, chiar motivele pentru care a obținut și își păstrează postul. Posibilii viitori prim-miniștri ai lui Putin (sau sosia acestuia) ar putea avea calități similare.
A treia întrebare și, poate, cea mai intrigantă, dar și cea mai derutantă, este: cine va constitui selectoratul, adică cei ce vor desemna candidatul prezidențial, cel ce va fi aclamat de națiune, cu rezultate electorale, ca de obicei, prestabilite? Va fi Consiliul de Securitate, sau un cerc mai mic sau mai mare de persoane? Cine va stabili limitele acestui cerc de făuritori de regi?
Să spunem că, într-un fel sau altul, se va institui un selectorat: Ce se va întâmpla dacă cei ce fac parte din selectorat nu pot ajunge la un consens asupra noului președinte preferat sau asupra conducerii colective? În special: Ce se întâmplă dacă clanuri, ministere sau agenții întregi promovează candidați diferiți? S-ar putea chiar să se întâmple ca membrii puternici ai unui potențial selectorat să adopte poziții ideologice opuse?
În mod normal, într-o astfel de situație, recomandabil ar fi să fie lăsat poporul să decidă. Doar că voturile populare nu au mai fost democratice de mai bine de două decenii în Rusia. "Alegerile" lui Putin sunt concepute pentru a produce confirmarea națională a liderului prestabilit, nu pentru a permite o competiție liberă și corectă a partidelor politice independente.
Câștigătorul alegerilor prezidențiale din Rusia este ales în avans și nu prin vot. Organizarea bruscă de alegeri la nivel național cu un rezultat nedeterminat ar contrazice tiparele de comportament înrădăcinate de-a lungul a două decenii de mii de funcționari publici, funcționari de partid, lucrători din mass-media și ofițeri de poliție. Ar putea fi de-a dreptul imposibil să se desfășoare alegeri reale pentru diverși birocrați naționali, regionali și locali însărcinați să le organizeze fără o pregătire prealabilă și/sau ajutor extern.Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro
