Chiar daca statisticile ne arata ca, in ultimii ani, comertul electronic din Romania s-a dezvoltat puternic, din pacate numai trei banci se pot lauda cu faptul ca au sesizat aceasta tendinta, lansand carduri virtuale, destinate exclusiv cumparaturilor si platilor pe Internet.

Banca Comerciala Romana, Banca Romaneasca si Banc Post sunt cei trei operatori de pe piata bancara care si-au indreptat atentia si spre acest segment de clienti bancari, caracterizat de un potential de dezvoltare imens.

La ce s-au gandit bancile emitente…

“BCR a lansat cardul Visa Virtuon, ca cerinta a clientilor sai, care solicitau un card sigur care sa poata fi utilizat pe internet, fara a mai exista riscul fraudarii.

Astfel, BCR ofera un card care il pune la adapost pe posesorul lui de posibilitatea de a suferi prejudicii financiare in cadrul unei tranzatii pe internet”, ne-a declarat Corneliu Cojocaru, directorul directiei de comunicare a Bancii Comerciale Romane.

“Cardul VISA Virtual a fost lansat din dorinta de a veni in sprijinul clientilor nostri prezenti si potentiali care sunt pasionati de calculator si navigarea pe Internet. Frecventa solicitarilor primite pana in prezent ne confirma ca dezvoltarea acestui produs a fost o decizie corecta”, ne-a precizat Carmen Iorgoveanu, directorul de marketing de la Banca Romaneasca.

BCR si Banca Romaneasca au emis impreuna peste 2.300 de carduri virtuale

Banca Comerciala Romana a emis pana in prezent 1.633 de carduri Virtuon. In primul trimestru al anului curent au fost efectuate 670 tranzactii cu o valoare de peste 45.000 de dolari, in al doilea trimestru - peste 750 tranzactii de 55.000 de dolari, iar in al treilea trimestru - peste 1.000 tranzactii de aproape 76.000 de dolari.

In perioada august 2002 - 30 septembrie 2004, Banca Romaneasca a emis 719 carduri Virtual. In cursul lunii septembrie 2004 valoarea tranzactiilor realizata pe cardul virtual a fost de 400 milioane lei.

Card Visa Virtuon de la BCR

Virtuon este un Card de debit, fara banda magnetica si fara PIN, la care este atasat un cont in USD, destinat strict tranzactiilor pe Internet (plata de marfuri si servicii achizitionate pe Internet), contul de card virtual putand fi deschis in numele oricarui detinator de card de debit BCR, persoana fizica sau juridica.

Cardul poate fi utilizat pe orice site pe Internet, din tara sau strainatate, care accepta carduri VISA si poate fi emis si utilizat in corelatie cu toate cardurile de debit BCR, in lei sau valuta, detinute.

In cazul transferurilor efectuate la ATM intre conturile de debit si contul de card virtual, suma dorita se tasteaza in lei, indiferent de valuta contului de debit din care se dispune transferul; in cazul transferurilor efectuate prin Mobile Banking BCR intre conturile de debit si contul de card virtual, suma dorita se tasteaza in valuta contului din care se transfera banii, indiferent de valuta

contului de destinatie.

Avantajele pe care le ofera cardul:

* alimentarea contului de card virtual se poate face oricand, 24 de ore din 24, de la orice ATM din tara, sau prin telefonul mobil (Mobile Banking BCR); suma transferata devine disponibila imediat in contul de card virtual;

* asocierea numarului de cont de card virtual, in mod automat si fara formalitati suplimentare, tututor cardurilor de debit emise ulterior aceluiasi detinator;

* limitarea la maximum a fraudei la tranzactiile efectuate prin intermediul Internet-ului;

* economisirea celei mai importante “averi“ a dumneavoastra: TIMPUL.

Documente necesare:

* B.I./C.I. + copie;

* Formular „Cerere pentru emiterea unui card virtual pentru efectuarea de tranzactii pe Internet” (fata), iar pe verso se semneaza contractul „pentru efectuarea de tranzactii pe Internet prin card virtual”.

Principalele conditii de emitere si utilizare ale cardului BCR VISA Virtuon:

- comision emitere initiala card - 1 USD/card

- comision reinoire card - franco

- comision emitere ulterioara pentru card pierdut, furat, deteriorat - franco

- comision de mentenanta anuala a contului de card - franco

- comision alimentare cont de card - franco

- suma minima necesara pentru deschiderea contului de card - 20 USD

- suma minima ce trebuie mentinuta in contul de card - 10 USD

- comision de conversie valutara la tranzactiile efectuate in alta moneda decat cea a contului de card - 2% din val. tranzactiei

- comision pentru achizitionarea de bunuri si servicii - franco

- comision pentru contestare nejustificata a unei tranzactii in tara si/sau strainatate - 10 USD/tranzactie

Card Visa Virtual de la Banca Romaneasca

Cardul VISA Virtual emis de Banca Romaneasca se adreseaza persoanelor fizice si este destinat utilizarii exclusive pentru cumparaturi si plati pe Internet. Utilizand cardul emis de Banca Romaneasca se pot cumpara bunuri si servicii oferite de magazinele virtuale atat de pe site-uri romanesti cat si straine.

Cardul VISA Virtual emis de Banca Romaneasca prezinta o serie de avantaje cum ar fi:

* este usor de utilizat, fara proceduri complicate;

* la emiterea cardului nu este necesar un sold minim obligatoriu;

* nu necesita mentinerea unei sume minime in contul de card, alimentarea cardului putand fi facuta inainte de utilizare ;

* contul de card poate fi alimentat prin depuneri de numerar la ghiseele sucursalelor Bancii Romanesti, prin viramente intra/inter bancare si pentru posesori de alte carduri emise de Banca Romaneasca, direct la ATM-urile Bancii Romanesti, prin transferarea disponibilului din orice alt tip de card VISA emis de banca.

Cardul se emite in lei si se obtine pe baza cerererii de emitere adresate oricarei sucursale a Bancii Romanesti. Taxa pentru emiterea unui astfel de card este taxa de emitere care se percepe in functie de valabilitatea cardului, de la 100.000 lei pentru carduri cu o

valabilitate de 6 luni, pana la 250.000 lei pentru carduri cu o valabilitate de 24 luni.

Card Taifun Virtual de la Banc Post

Cardul Taifun Virtual este destinat numai persoanelor fizice pentru cumparaturile efectuate pe Internet. El este un produs care poate fi utilizat exclusiv cu cardul Taifun Clasic, fiind un card asociat acestuia. In vederea achizitionarii diverselor produse de pe Internet, banii necesari efectuarii tranzactiei trebuie transferati din contul curent in contul cardului virtual.

Transferul se poate realiza prin ATM-urile Banc Post, in numerar la ghiseul bancii (prin POS-urile instalate) si/sau prin serviciul de Internet banking. In toate variantele comisionul de transfer este zero. Cardul virtual Taifun nu are banda magnetica, ceea ce-l face inutilizabil pentru retrageri de numerar sau pentru cumparaturi in magazine.

El arata ca un card, dar este un fel de legitimatie pe care sunt trecute numarul cardului, data expirarii si codul de verificare al cardului. Fara aceste date detinatorul nu poate efectua tranzactii pe Internet intrucat acestea sunt datele solicitate de marea majoritate a comerciantilor electronici.

Raiffeisen Bank si Banca Tiriac ofera servicii de Comert Electronic

Alte doua banci pentru care comertul electronic nu le-a ramas indiferent sunt Raiffeisen Bank si Banca Tiriac, care pun la dispozitia clientilor doua sisteme prin intermediul carora se pot face cumparaturi on-line.

Cristian Tudorancea, directorul Directie de Carduri din cadrul Raiffeisen Bank ne-a declarat ca aceasta institutie a inceput inrolarea clientilor in sistemul 3 D Secure inca din luna martie a acestui an.

“Avantajul principal al acestui sistem este ca atit detinatorii de card cat si acceptatorii pot efectua operatiuni on-line pe internet intr-un mediu securizat, operatiuni care in trecut erau considerate cu grad ridicat de risc.

Cei care vand on-line prin 3DSecure vor avea avantajul sporirii numarului de clienti datorita cresterii increderii in sistemul pus la dispozitie si implicit isi vor mari volumul de vanzari. Prin acest sistem se va diminua considerabil numarul refuzurilor la plata din partea detinatorilor de carduri”, ne-a subliniat Cristian Tudorancea.

Procedeul de certificare al detinatorilor de card se face prin completarea unei cereri de catre acestia pe care o depun la ghiseul unitatii bancare de unde au primit cardul. Inrolarea este gratuita, odata ce cardul a fost emis.

Societatile care vand produse si servicii prin internet incheie cu banca contract e-commerce, intrand astfel in posesia softului 3D Secure (Verified by Visa si MasterCard SecureCode).

Raiffeisen Bank a semnat un numar de 29 contracte de procesare a tranzactiilor on-line (din care 8 sunt active, iar restul sunt in faza de testare). E-commerce-ul se desfasoara astfel prin 33 de adrese web. Raiffeisen Bank inroleaza detinatorii de card in 3D Secure gratuit.

In ceea ce priveste clientii care vor sa accepte carduri prin internet, Raiffeisen Bank acorda reduceri la comisionul de procesare al tranzactiilor inca dupa prima luna de activitate in functie de volumul si valoarea tranzactionata.

Si Banca Tiriac impreuna cu Romcard promoveaza solutia de comert electronic securizat aliniata la standardele VISA 3-D Secure si MasterCard SecureCode. Solutia cuprinde atat emiterea de carduri, cat si partea de acceptare (magazinele virtuale).

Cum se face plata pe internet prin intermediul unui card

Plata prin card atat pentru cumpararea de bunuri din strainatate, cat si din Romania se poate face fie direct, la comerciantul care accepta carduri emise sub un anumit insemn (ex. Visa, Eurocard-Mastercard, Maestro), fie prin Internet, cu respectarea aceleiasi conditii.

Insa modul in care se deruleaza o tranzactie cu ajutorul cardului pe internet este mult diferit de cel in care se realizeaza tranzactiile la punctele de vanzare. Cu toate ca utilizatorul cardului care cumpara de pe internet un anumit produs vede doar finalitatea, respectiv intrarea in posesie a bunului respectiv, plata prin card pe Internet urmeaza cativa pasi:

1. magazinul virtual incheie un contract de acceptare a cardurilor cu o banca membra a uneia dintre organizatiile operatoare de carduri (Visa, Europay sau American Express);

2. aceasta banca genereaza un mesaj de autorizare prin intermediul retelei organizatiei operatoare de carduri, pe baza datelor furnizate de comerciant, urmand ca acest mesaj sa fie transmis bancii emitente;

3. in cazul unui raspuns favorabil din partea bancii emitente, aceasta transmite mesajul comerciantului care, la randul sau, confirma livrarea bunurilor;

4. comerciantul primeste contravaloarea marfurilor livrate de la banca acceptatoare;

5. banca emitenta descarca aceste sume din contul clientului.