Prima criza majora a Aliantei, cu ricoseu la nivelul intregii coalitii de guvernare, poarta marca TVR. Tinand trena deciziei lui Traian Basescu de nu nominaliza candidatii Cotroceniului pentru consiliile de administratie ale celor doua institutii, PD a descoperit ca tot interimatul este solutia salvatoare.

"PD solicita tuturor partidelor parlamentare sprijin pentru profesionalizarea, depolitizarea si eficientizarea serviciilor de radio si televiziune", spune Emil Boc. Cu alte cuvinte, mai intai modificarea legii si apoi consiliile de administratie.

Apelul este insa tardiv, audierile fiind terminate, iar colegii din coalitie, decisi sa nu-si retraga propriii reprezentanti si sa urmeze procedurile standard. Mai mult, nici amenintarea PD ca isi va retrage candidatii, nici incercarea sindicatelor din Radio de a proceda similar nu au avut succes.

Asa se face ca situatia s-a tensionat, iar schimbul de replici dintre liderii PNL si PD a capatat accente dure, mergand pana acolo incat social-democratii i-au invinuit pe liberali de nerespectarea intelegerilor. In mod evident, Alianta scartaie din toate incheieturile.

Pentru situatia creata vinovata este insa lipsa de strategie pe termen lung si este de asteptat ca viitorul Consiliu de Coordonare sa fie unul cu scantei.

Situatia celor doua institutii publice de radio si televiziune s-a transformat intr-o criza majora in cadrul Aliantei. Nu prima, dar cea mai de profunzime si cu un potential de risc mult mai mare. Refuzul lui Traian Basescu de a-si desemna reprezentantii in cele doua consilii de administratie, justificat pe moment, a tensionat brusc relatiile dintre PNL si PD, si asa gingase in ultima perioada.

Dupa cum era de asteptat, PD a mers in siajul presedintelui, anuntand, la randul lui, ca isi retrage candidatii, numai ca reactia liberalilor la aflarea vestii a fost extrem de dura. PNL, prin vocea lui Nicolaescu, a reprosat "colegilor" din PD nici mai mult, nici mai putin ca nu respecta intelegerile din cadrul CNC.

Problema e ca disfunctionalitatile dintre cele doua partide nu se reduc la TVR si Radio. Acum doua zile, PNL a luat decizia sa nu-si mai trimita ministrii in CNC, ci pe supleantii lor, considerand ca acestia isi pierd timpul acolo, ascultand plangerile PD fata de "incapacitatea liberalilor de a prelua puterea in teritoriu".

Reactia dura de ieri a liberalilor arata ca luna de miere s-a incheiat, cele doua partide urmand sa intre intr-o noua faza. Una in care Tariceanu va fi impins de la spate de propriul partid sa raspunda cu aceeasi moneda tandemului PD - Basescu.

Pana atunci insa, Alianta pare sa fi pierdut batalia pentru suprematie in TVR si chiar in Radio. Intelegerea dintre PD si sindicatele din SRR, de a-si retrage in comun candidatii, nu a functionat, acestia refuzand sa se lase dusi, desi sindicatele le-au ridicat sprijinul. La TVR, situatia e mult mai proasta, coalitia fiind in momentul de fata in minoritate.

La acest nefericit rezultat s-a ajuns insa din lipsa Aliantei de strategie si de proiecte pe termen lung. Era evident, inca de acum cateva luni, ca orice schimbare de sefie la TVR si Radio ar trebui precedata de modificarea legii. ONG-urile au lucrat la un set de principii, dar partidele, preocupate de a gasi inlocuitori pentru Nicolau si Seuleanu, le-au transformat in bucati de hartie.

Asa lucrurile au ajuns in extremis, pe ultima suta de metri au fost bagate pe usa din dos cateva modificari lipsite de consistenta, timp in care procedurile de validare a candidatilor isi urmeaza neabatute calea. Solutia interimatului, ce trebuia planuita din vreme, s-a transformat intr-o utopie si in samanta de scandal.