Cine schimba motorul economiei? (de Ada Stefan)

de Ada Stefan     Romania Libera
Sâmbătă, 21 ianuarie 2006, 0:00



Prin vocea vicepremierului Gheorghe Pogea, Guvernul a anuntat recent cateva dintre "surprizele" din acest an: introducerea de masuri fiscale si monetare pentru limitarea consumului, o politica salariala prudenta, monitorizarea cresterii salariale la unitatile de stat, masuri pentru cresterea veniturilor in PIB, imbunatatirea colectarii TVA, dar si a altor impozite, simultan cu imbunatatirea administrarii fiscale.

Prezentate intr-un mod atat de general, "surprizele" nu prezinta pentru nimeni nici o noutate. Si asta pentru ca interventiile BNR de limitare a consumului au inceput deja de anul trecut, iar de politica salariala prudenta si monitorizarea cresterilor salariale tot auzim de 15 ani, dar nici un guvern nu a respectat pana la capat acest lucru, nici macar cel actual.

In plus, daca ar fi sa se ghideze dupa declaratia vicepremierului, si oamenii de afaceri ar putea sa-si faca linistiti planurile de afaceri pe baza taxelor in vigoare, adica 19 la suta TVA, 16 la suta impozitul pe venit, 16 la suta impozitul pe profit si reducerea cu doua puncte procentuale a contributiei la asigurarile sociale.

Dar limitarea consumului ramane o problema pe capul guvernantilor si eforturile de pana acum nu au dat rezultatele scontate. Pe piata este un exces de bani, pe care economia inca nu-l poate absorbi. Excesul provine din ceea ce au trimis lucratorii romani in strainatate, peste trei miliarde de euro, si din cresterile de venituri induse de cota unica.

La acestea se adauga si alte fluxuri financiare externe, determinate de faptul ca la noi activele, adica terenurile, imobilele, spatiile comerciale, sunt inca prea ieftine comparativ cu cele din Uniunea Europeana si, deci, sunt cumparate in vederea cresterii ulterioare a valorii.

Insa toti acesti bani nu se duc in crearea unor noi locuri de munca, in investitii. Se duc in consum. Teoretic, este foarte bine, pentru ca mai departe ar trebui sa se rasfranga si in cresterea productiei. Dar, din pacate, economia romaneasca nu are capacitatea de a absorbi aceasta cerere.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, spunea anul trecut ca, "daca vrem sa crestem sanatos, nu turam motorul, ci ne luam unul mai mare". Adica trebuie sa crestem capacitatea de productie interna. Lucru care nu s-a facut sau s-a facut prea putin in ultimii 15 ani. Iar in acest moment, prin cererea de pe piata, noi stimulam, de fapt, productia altora, de la care importam.

Si totodata, periclitam si tinta de inflatie. Ca atare, cum Executivul nu poate, in acest moment, sa foloseasca aceasta crestere a consumului in favoarea Romaniei, atunci se vede nevoit sa reduca excesul de bani prin noi masuri monetare (cresteri de dobanzi) si fiscale (alte impozite).

Masuri care vor afecta din nou populatia.
Nici patronii nu trebuie sa se astepte la prea multe lucruri bune, pentru ca, in ciuda cuvintelor linistitoare adresate acestora, dl Pogea le-a vorbit despre Bulgaria, unde taxa pe mediu si redeventele pentru resurse sunt mult mai mari.

Cu alte cuvinte, a facut o aluzie clara la ceea ce-i poate astepta. In schimb, nu a suflat nici un cuvant despre ameliorarea functionarii mediului de afaceri, despre vreun sprijin pentru stimularea productiei pentru care exista atat consum, pentru crearea de noi locuri de munca sau pentru cresterea competitivitatii firmelor in perspectiva pietei comune europene.

Adica nu a spus nimic despre faptul ca Romania trebuie sa-si schimbe motorul economiei cu unul mai mare. Si la urma-urmelor, nu a putut spune nimic despre aceste lucruri pentru ca, probabil, Guvernul nu poate acum sa intreprinda ceva in acest sens. Responsabilul Cabinetului Tariceanu cu mediul de afaceri, vicepremierul George Copos, a avut alte prioritati.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


120 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by