Reteta “Big Brother”, implementata pentru prima data in Romania pe DN1, va fi aplicata, din aceasta vara, si pe A2 (“Autostrada Soarelui”, Bucuresti - Constanta). Este vorba de un sistem de supraveghere video, dublat de politisti de la Politia Rutiera care vor supraveghea traficul si vor patrula pe autostrada.

De asemenea, politistii vor supraveghea traficul si pe A1 (Autostrada Bucuresti - Pitesti), insa aici fara sistem de supraveghere video. Sistemul de pe A2 numara 24 de camere video, insa nu la acelasi nivel tehnic ca cel de pe DN1. Camerele sunt amplasate in principalele noduri si supravegheaza intrarile pe autostrada.

Sistemul va deveni functional pe 3 iunie, data de la care se va putea spune ca Politia Autostrazii isi intra in drepturi. Scopul este reducerea numarului de accidente prin respectarea regulilor de circulatie, in special a limitei maxime de viteaza, de 130 km/ora.

Cat despre supravegherea video in localitati, recent, la Pitesti a fost dat in folosinta un astfel de sistem (foto), care va fi dezvoltat in continuare. Astfel, in urmatorii 3 ani, in componenta sa vor intra in total 42 de camere video, dintre care 22 cu functie radar si 20 de supraveghere.

De asemenea, 7 intersectii din municipiul Pitesti vor fi supravegheate video cu camere de luat vederi cu dubla functie, respectiv radar si depistare a trecerii pe culoarea rosie a semaforului. Extinderea va fi autofinantata pe baza principiului „contravenientul plateste”.

Proiectul se va extinde si la nivelul altor 10 localitati din judetul Arges, respectiv Stefanesti, Campulung, Curtea de Arges, Mioveni, Maracineni, Moraresti, Draganu, Bascov, Albota si Merisani, precum si in judetele Ialomita, Bacau, Vaslui, Alba, Sibiu, Cluj si Brasov.

Si pentru Bucuresti exista astfel de planuri, principalele artere si intersectii urmand sa fie supravegheate video, prin intermediul unui sistem care ar putea numara, pentru inceput, 100 de camere de luat vederi.