In Statele Unite, presa a fost in ultimele luni acuzata de atentate la siguranta nationala pentru ca publica adevaruri inconfortabile pentru Casa Alba.
Saptamana trecuta am vazut cum in Romania presa scapa nevatamata dupa ce publica o gogorita cu potentialul de a destabiliza sistemul bancar.
Pe la inceputul saptamanii trecute, vuiau ziarele si televiziunile cu vestea unui jaf bancar „mare cat un FNI”, avand la baza imprumuturi garantate cu bilete la ordin emise de o banca falita din America.
Intre altele, s-a vehiculat ideea ca mai multe banci romanesti, precum Raiffeisen, acordasera credite in baza acelor bilete, generand astfel fraude de miliarde.
Toate ziarele si mai multe televiziuni au preluat informatia fara atributii clare, citand surse anonime din DIICOT.Frauda in cauza s-a fasait rapid cand Banca Nationala a confirmat ca, de fapt, nicio banca din sistemul financiar romanesc nu fusese devalizata sau afectata de cazul respectiv - niciun credit nu s-a dat in baza acelor bilete de ordin, depuse intr-o cutie de valori bancara.
Chiar daca presa a publicat vestea buna cu aproape aceeasi sarguinta cu care publicase „bomba” initiala, cazul a dezvaluit nu slabiciunile sistemului bancar, ci ale presei - amatorismul cras cu care a fost tratat un subiect ce putea degenera intr-o criza pentru banca nominalizata si depunatorii ei.
Surse precum Parchetul (de unde au plecat initial informatiile) au fost inghitite pe nemestecate fie din dorinta de senzational, fie din lipsa de profesionalism.
Toata tevatura ar fi putut fi evitata cu o minima doza de scepticism sanatos fara de care niciun jurnalist care se respecta nu-si poate face meseria. In folclorul din Vest al breslei, atitudinea in cauza e descrisa de zicala „daca mama iti spune ca te iubeste, verifica cu o a doua sursa”.
Noroc ca publicul s-a dovedit mai sceptic decat ziaristii. Nu s-au facut cozi de oameni panicati la sucursalele Raiffeisen, iar banca continua sa-si faca treaba la fel ca si pana acum.
Rapiditatea cu care presupusul scandal a fost dezamorsat ne da insa dimensiunea crizei in care se afla presa romaneasca - o criza de credibilitate.
Un studiu recent arata ca la capitolul incredere presa este pe locul trei, dupa biserica si armata, romanii cred ca ziaristii sunt aserviti altor interese, ca sunt bine formati, dar nu-si fac meseria in interesul publicului. Cazul „mega-fraudei bancare” de saptamana trecuta confirma aceasta concluzie.
Zilnic aproape, apar in ziare si la televiziuni informatii neverificate. Ziaristii care fac publice aceste „dezvaluiri senzationale” le contrazic uneori la scurt timp, rasufland usurati ca dezastrul nu a avut loc.
Intr-o societate care nu poate functiona decat data la maximum, presa romaneasca pare dominata de frica de a ramane in urma la transmisiunea in direct a celui mai recent scandal.
Posibilitatea ca acest scandal s-ar putea sa nu existe este rareori luata in considerare, de prea putini jurnalisti. La inchiderea editiei, minciuna fierbinte bate adevarul rece.
Vestea proasta pentru public este ca, la ora actuala, in Romania se lanseaza multe proiecte jurnalistice, pentru care exista prea putini jurnalisti buni.
Cantitatea de jurnalisti necesara este atat de mare incat calitatea lor va trece pe un plan secundar atunci cand se fac ofertele de angajare. Daca pana acum profesionalismul presei lasa de dorit, fenomenul are toate sansele sa se accentueze in frenezia duzinilor de noi titluri in piata.
Ceea ce surprinde este insa lipsa de responsabilitate cu care presa isi trateaza propriile greseli - fie le ignora, fie le minimizeaza. Rareori le analizeaza public si la rece cu aceeasi sarguinta cu care diseca gafele guvernantilor.
Asemenea clasei politice, presa are nevoie de o oglinda proprie, de un permanent dialog cu ea insasi. Altfel, tot mai multi romani vor continua sa creada ca ziaristii sunt diletanti din aceleasi motive din care politicienii sunt corupti si popii scapa cu descantece: pentru ca pot.
