Democratia, blestemul politic cel mai dulce cum ar spune Churchill, e un proiect uman generos si cu derapajele. Iar ungurii sint si ei oameni: s-au grabit in UE fara sa-si fi inmormintat comunismul.
Asediul la care au supus institutiile statului manifestantii din Budapesta si din alte citeva orase e doar virful aisbergului. Iar caseta cu inregistrarea discursului autocritic si cam slobod („am f...t-o”) al premierului Gyurcsany, un pretext.
Altfel spus, ceea ce o lume intreaga a putut vedea luni noapte la televizor a fost doar o forma manifesta a unui conflict care dureaza, cu intensitati variabile, de ani intregi.
Tacit, manifestantii de pe strazile Budapestei au vandalizat pina acum de zeci de ori sediul televiziunii de stat ungare ori monumentul eroilor sovietici (care, intre noi fie vorba, e o ruina arhitectonica si e exemplul cel mai elocvent de tupeu cu care au reusit comunistii sa negocieze retragerea lor din istorie).
Cele trei partide care au format ultimul for legislativ din capitala ungara, ca si cele patru care il alcatuiesc pe cel de acum, dau oricarui observator politic din afara imaginea unui sistem politic stabil, matur. Numai ca aceasta maturizare da semne de precocitate.
Consolidarea configuratiei politice actuale din Ungaria a provocat si o intensificare a tensiunilor dintre cele doua mari blocuri politice care o formeaza: socialistii lui Ferenc Gyurcsany (MSZP) si tinerii democrati ai lui Viktor Orban (FIDESZ).
Declansarea protestelor de strada vine intr-un concurs de imprejurari foarte favorabil simpatizantilor FIDESZ. Sint, mai intii, masurile radicale de reforma introduse de guvernul ungar in ultima perioada (recalcularea impozitelor, concedieri in masa in rindul angajatilor de la stat).
Apoi, campania electorala pentru alegerile locale, atmosfera care in sine e suficienta pentru provocarea de incidente precum cele de alaltaieri.
Scinteia care a declansat insa scandalul a constituit-o difuzarea in presa a inregistrarii discursului tinut de premierul Gyurcsany despre ineficienta guvernului anterior, adica acela pe care el insusi l-a condus: „E limpede ca toata perioada ultimilor doi ani am mintit. Ne-a fost absolut clar ca ceea ce spuneam nu era adevarat”.
Bilantul guvernarii „justifica” gogoritele: cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeana - scaderea dezvoltarii economice si cresterea datoriilor externe pina la aproximativ 50 de miliarde de euro, adica mai mult chiar decit pe vremea defunctului J?nos K?d?r.
In fine, bomboana de pe coliva a constituit-o asumarea, cu fler, de catre premier a afirmatiilor sale pe blogul sau personal.
Povestea este insa mai lunga. Dincolo de contextul actual, rivalitatea si ura dintre cele doua tabere dureaza de ani buni. Pe de o parte, socialistii atintiti cu privirea spre viitor si spre capitalizare (obiectiv indeplinit in mare masura), pe de alta, tinerii (tot mai putin) democrati, revendicind acest trecut in numele unei justificate curatiri morale.
O disputa, o stim din spatiul politic autohton, care cu greu isi va gasi finalul pe parcursul unei singure generatii.
Care ar putea fi insa invatamintele de moment pentru noi ale acestei mineriade de dreapta din Ungaria? In primul rind, ca viata e excitanta si dincolo de UE... (cine ar fi anticipat ca asezata societate mitteleuropeana de la vest de noi, o data integrata, va avea apucaturi balcano-sovietice de anii ’90?).
Apoi, daca privim putin in urma la scandalul stenogramelor, vom vedea ca, desi de aceeasi alura postcomunista ca si Gyurcsany, Adrian Nastase nu si-a propus vreun proces de constiinta sau asumarea afirmatiilor care i s-au atribuit (faceti-va bloguri, domnilor politicieni!).
Cit despre reactia opiniei publice romanesti, poate a fost mai bine asa - sa isi taxeze politicienii ajungind la circumscriptiile electorale si nu la cele sanitare. In privinta vecinilor nostri, daca exaltarea va lua forme stradale si pe mai departe, s-ar putea ca sloganul politic “Buna dimineata, Ungaria!” al FIDESZ-ului sa trimita la o lunga noapte politica.
